Un control tematic riguros la exploatările miniere din țară, vizând în special punctele cu risc de poluare a apelor, va avea loc în această perioadă, anunță Apele Române.
,,Pentru ca o catastrofă de mediu așa cum este cea de acum, din Praid, să nu se repete nicăieri în România, colegii din minister, specialiștii de la Apele Române și Garda Naţională de Mediu vor merge pe un plan de acțiuni, în etape, cu echipe mixte de control care să verifice obiectivele miniere – guri de mină, halde de steril, iazuri de decantare – unde există risc potențial de poluare a resurselor de apă.
Vreau să comunicăm transparent dacă astfel de exploatări sunt sau pot să devină surse de poluare difuză ori punctuală a apelor de suprafață și subterane, dar și a mediului în general” – a declarat ministrul Mircea Fechet.
Catastrofe ecologice
Scopul controlului este prevenirea altor dezastre de mediu; aplicarea imediata a masurilor de conformare în cazul constatării de nereguli în ceea ce privește autorizațiile de mediu și cele de gospodărire a apelor sau abateri în funcționare, în special, a instalațiilor de epurare înainte de evacuare.
,,Au existat, în ultimii 25 ani, mai multe cazuri de poluări accidentale, depășiri ale parametrilor de calitate și nereguli în exploatarea sau conservarea instalațiilor. Fosta platformă minieră Isipoaia din Suceava, mina Băiuț, Baia Mare și Baia Borșa din Maramureș, ca să dau doar câteva exemple, sunt locuri în care lipsa de acțiune în punerea în siguranță a galeriilor miniere a dus la catastrofe ecologice. Unda de poluare a ajuns fie pe teritoriul unor arii naturale protejate, fie în Tisa, Dunăre sau Marea Neagră.
În toate aceste cazuri, natura a plătit prețul lipsei de reacție, iar vinovații au fost sancționați, pentru că legea e clară: „poluatorul plătește”.
Cine administrează, exploatează și extrage resursele naturale nu are voie să ignore sistematic avertismentele specialiștilor, sub pretextul lipsei de bani pentru investiții care țin de siguranța obiectivului, a celor care lucrează în exploatare și a turiștilor. Mediul nu e o resursă infinită, iar cine îl distruge, plătește. Același lucru se va întâmpla și la Praid. Colegii de la ANAR sunt în teren, evaluează daunele, care se vor adăuga celor provocate comunității locale” a mai adăugat ministrul.
M.P.