”Gala Voluntariatului” organizată la Târgu Jiu

287

În ultimele luni ale acestui an, Asociația pentru Democrație, Educație și Respect (ADER) a desfășurat în municipiul Târgu Jiu cea de-a treia ediție a proiectului ”Voluntar în Târgu Jiu”, ce a avut ca obiectiv promovarea voluntariatului în rândul tinerilor prin intermediul activităților educaționale non-formale, pentru a-i încuraja pe aceștia să se implice mai activ în viața comunității locale.
În cadrul proiectului, în seara zilei de 5 decembrie a.c., cu prilejul Zilei Internaționale a Voluntariatului, Asociația pentru Democrație, Educație și Respect (ADER), a organizat, la Târgu Jiu, un interesant eveniment intitulat ”Gala Voluntariatului”, dedicat voluntarilor și organizațiilor care depun eforturi pentru a schimba comunitatea locală în bine.
Proiectul ”Voluntar în Târgu Jiu” a fost coordonat de doamna prof. univ. dr. Aniela Bălăcescu, a implicat, în perioada septembrie-decembrie a acestui an, peste 200 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani și a inclus numeroase activități desfășurate în colaborare cu parteneri educaționali locali, precum Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” și Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Târgu Jiu.
La ”Gala Voluntarului” de la Târgu Jiu din seara zilei de 5 decembrie a.c. au participat numeroase organizații non-guvernamentale din județul Gorj activ implicate în viața socială a comunităților din localitățile în care acestea își desfășoară activitatea, membrii și invitați ai acestora, amfitrionii evenimentului fiind prof. univ. dr. Ștefan Ghimiși – președintele ADER și prof. univ. dr. Aniela Bălăcescu – membră echipa de conducere a ADER și coordonatoare a proiectului menționat.
În cadrul Galei, organizatorii au acordat înscrisuri de apreciere organizațiilor non-guvernamentale care activează în județul Gorj cu rezultate remarcabile în activitatea lor, dintre care amintim: Asociația Uniunea Femeilor din Gorj; Asociația ”Be Teen”; Fundația ”Valea Bistriței”, Asociația Opportunity Club; Asociația Spirit, Educație. Sport; Asociația ”Dorna” Tismana (A.D.T.); Asociația Arca Lex; Asociația Pentru Dezvoltare Comunitară Vladimir; Asociația Județeană de Baschet Gorj; Asociația Smart Educational Project; Association Colour Your Dreams; Federația Start; Organizația Națională Cercetașii României; Asociația Victoria International; Asociația Servim Comunitatea; Asociația Gradina Culturii, Artelor și Meșteșugarilor din Tismana; Asociația Pentru Șanse Egale; Discover Peștișani; Asociația Centrul Român pentru Comunicare; Asociația Educație după Scoală; Asociația Umanitară ”Iunona!”; Fundația Județeană pentru Tineret Gorj; Liga studenților din UCB; Consiliul Județean al Elevilor Gorj; Rotary Club Târgu Jiu; ș.a.
Cu acest prilej reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale au adus în atenția publicului prezent activitățile majore ale acestora și au transmis mesaje adecvate momentului și scopurilor pentru care militează.
Dintre multele mesaje transmise reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale prezente și premiate la ”Gala Voluntariatului”, îl reținem, în cele ce urmează, pe cel al Asociației Uniunea Femeilor din Gorj: ”Participarea la Gala Voluntariatului Târgu Jiu este pentru noi, Asociația Uniunea Femeilor din Gorj, un moment de celebrare, recunoștință și inspirație. Fiecare om care oferă din timpul său pentru a face voluntariat este o sursă de inspirație. Prin munca, timpul și energia voastră, aduceți lumină în viețile celor care au nevoie și construiți o comunitate mai puternică, mai unită, plină de speranță. Fiecare gest se transformă într-o poveste frumoasă despre solidaritate și empatie. Iar această gală este despre voi și, totodată, despre noi ca asociație care s-a implicat mereu în comunitate. Suntem profund recunoscători pentru aprecieri, pentru ceea ce faceți și mândri să fim martori la dedicarea și puterea de a face bine. Felicitări pentru organizare ! Felicitări pentru acest proiect, această inițiativă extraordinara de a aduce BINELE ÎMPREUNĂ!
Mulțumim domnului Președinte ADER – Asociația pentru Democrație Educație Respect Ștefan Sorinel Ghimisi și doamnei Aniela Bălăcescu – coordonator proiect” .
Este de menționat și în același timp de remarcat faptul că participanții la eveniment au fost încântați de frumoasele momente susținute de tinerii artiști Emilia Lăcătușu, Erik Pițurlea (nai), Bertha Briana, Silviu Prună (pian). Nicușor Trăilescu și Simina Popescu (muzică populară), de tinerii talentați de la Palatul Copiilor din Târgu Jiu: Daria Grădinaru, Antonia Saraolu și Isabela Ciugudean și, în încheierea serii, Bianca Constantinescu.
O seară minunată motiv pentru care folosim prilejul pentru a adresa felicitări organizatorilor precum și tuturor desfășoară muncă de voluntariat în interesul comunității și de a le urma succes deplin activitatea lor viitoare.
În final menționăm faptul că Ziua Internațională a Voluntarilor pentru Dezvoltare Economică și Socială, denumită mai frecvent Ziua Internațională a Voluntarilor, este o sărbătoare internațională aprobată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în anul 1985, care se sărbătorește anual pe data de 5 decembrie.
Victor Troacă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.