Liderul Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a anunțat că în ședința Biroului Permanent Național (BPN) de luni – la care au participat și toți șefii de filială ai PSD – s-a decis în unanimitate pentru semnarea și votarea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Totodată, Sorin Grindeanu le-a cerut secretarilor de stat și prefecților PSD să-și depună demisiile înaintea depunerii moțiunii de cenzură.
„Decizia a fost – şi am supus atenţiei următoarea decizie, aceea de a semna, sau nu, această moţiune, acest demers parlamentar – e normal să avem în spate o decizie politică. Decizia politică a BPN al PSD a fost în unanimitate, ca deputaţii şi senatorii să semneze şi să voteze această moţiune”, a anunţat Grindeanu, luni după-amiază, 27 aprilie, după şedinţa conducerii PSD. Șeful PSD le-a cerut secretarilor de stat și prefecților social-democrați să-și scrie demisiile și să le înainteze înainte de depunerea moțiunii de cenzură. „Cer secretarilor de stat ai PSD și prefecților PSD să îşi prezinte demisile în perioada următoare, astfel încât, atunci când vom avea moţiune, să avem lucrurile cât se poate de clare, fără a mai exista discuţii cum că, să spunem, unii sunt în continuare în arcul guvernamental. Deci, apelul meu către secretarii de stat propuşi de PSD şi, într-un termen rezonabil, de asemeneam astfel încât să nu dea totuşi peste cap lucrurile în administraţie, prefecţii propuşi de PSD, să îşi prezinte demisile din funcţiile respective”, a declarat Grindeanu.
Scop comun
El a precizat că îşi doreşte ca, atunci când va fi depusă moţiunea, ceea ce ar urma să se întâmple în zilele următoare, toţi aceşti reprezentanţi ai PSD să fie cu demisiile scrise.
Liderul PSD a mai anunțat că textul moțiunii de cenzură „este deschis pentru propuneri” și că „în acest moment sunt propuneri care au venit dinspre PSD, AUR”, dar și „dinspre alte zone politice”. „Este un demers parlamentar, un demers care are în acest moment susținere dincolo de culoare politică – PSD, AUR, PACE – sunt multe lucruri care ne despart, evident (…), dar există un scop comun, acela de a vota această moțiune și de a dărâma Guvernul Bolojan. Acesta este un scop comun. Nu există – ca să fim cât se poate de clari – niciun fel de acord politic post-moțiune (…) nu au făcut parte din niciun fel de discuție”, a mai declarat Grindeanu.
Strategia PSD
Preşedintele PSD a explicat totodată decizia de a depune o moţiune de cenzură alături de AUR, el afirmând că ceea ce au făcut social-democrații prin această mişcare în Parlament este să maximizeze şansele de a trece o moţiune, pentru că, altfel, exista „riscul de anihilare reciprocă” a unei moțiuni. „Ceea ce am făcut acum, de fapt, prin această mişcare în Parlament, este să maximizăm şansele de a trece o moţiune.
Altfel, exista riscul de anihilare reciprocă a unei moţiuni, pe de-o parte, puteam să depunem doar PSD-ul şi putea să fie anihilată de voturile celorlalţi. Noi avem până în 130 de parlamentari, ca să fiu mai exact 129, până la 233 mai avem 104”, a declarat Grindeanu, la Parlament, după ședința conducerii social-democrate. „Nu există niciun fel de acord post-moțiune între partidele politice și parlamentarii care vor vota această moțiune” – a ales să sublinieze liderul social-democrat.
M.P.







































