Atunci când simți că nimic nu mai are sens, primul instinct poate fi să te critici sau să te simți vinovat de ceva, fără să înţelegi cauza! Dar, este important să îți dai voie să simți ceea ce simți, fără să te judeci pe tine însuţi! Acceptă că este normal să ai momente de îndoială și de confuzie care te emoţionează, dar, totuşi, înțelege că nu ești singur, pentru că mulți oameni trec prin astfel de perioade în viață. Nu te grăbi să găsești imediat un răspuns sau o soluție convenabilă sau folositoare prin câştig! Uneori, ai nevoie de timp pentru a-ți clarifica gândurile deosebite! Această etapă nu este un eșec, ci doar o parte firească a procesului de maturizare și de transformare personală. Dumnezeu dorește exclusivitatea iubirii noastre, pentru că nu putem să Îl slujim cu jumătate de normă. Dumnezeu nu dorește ca noi să ne pregătim de slujbă, ca de o nuntă, Dumnezeu nu dorește ca noi să rămânem timorați, însingurați, panicați, iar, drept urmare, Îl trimite pe Fiul Său să Se facă om. Dumnezeu ne devine accesibil prin smerenie şi prin rugăciune! Pentru că răscumpărarea promisă se înfăptuiește, iar întâlnirea noastră cu Fiul divin ne schimbă radical fiecare detaliu al existenței noastre! De aceea, în timpul Liturghiei, bucuria noastră este maximă, deoarece simțim roadele prieteniei noastre cu Hristos. Atunci când lumea se retrage, Hristos ne vine în ajutor în orice circumstanță, indiferent de distanța pe care o pargurgem cu gândul! El este Cel ce vine, atunci când restul pleacă! Avem nevoie de un Prieten bun, nu de idei care ne bântuie mintea! Avem nevoie de o relație cu El, nu de o ideologie liberală sau conservatoare! Pentru cei ce cred, prietenia Lui este garantată și fericită, pentru că zeii păgâni nu inspirau deloc prietenie, ci groază și focuri în iad. Hristos ne cheamă să devenim prieteni ai Lui, casnici, rangul maxim posibil pentru niște muritori păcătoși ca noi! Doar să facem ceea ce au făcut apostolii: au ascultat de El și și-au întărit credința. Viețile lor s-au schimbat enorm. Am citit într-o carte că un fost colector de taxe merge în misiune cu un fost zelot, iar, prejudecățile omenești dispar când habotnicia nu mai are loc! Să nu fim becuri arse, care nu mai luminează din cauza suprasolicitării anterioare. Succesul este o imensă capcană, iar, dacă este atins sau nu, el nu poate aduce fericirea, nu generează decât frustrare și depresie. Hristos reabilitează tocmai pe cei fără succes lumesc, pe cei marginalizați și nedreptățiți, pe cei săraci, pe cei flămânzi! El este Prietenul orfanilor, al văduvelor, al muribunzilor, al celor fără adăpost, al celor întemnițați pe nedrept, pentru că smerenia înseamnă să recunoaștem realitatea faptului că nu suntem grozavi, suntem plini de neputințe și nu putem fi fericiți prin noi înșine. Aici intervine prietenia noastră cu Hristos, Cel Care ne angajează în lucrarea Lui de misiune prin cea mai importantă decizie din viața noastră. Cei care se cred invulnerabili nu numai că se mândresc, dar nici nu reușesc să realizeze conexiuni de calitate cu alții, par mai rigizi decât alţii, intangibili, de nederanjat, de pe altă planetă, cum erau membrii Sinedriului iudaic. În ziua de azi, cine este convins că are dreptate, nu mai caută adevărul și rostogolește narative false, impune puncte de vedere greșite și produce nefericire. Singura soluție este o resetare completă și o devirusare, deoarece, căutăm adevărul, nu autoîndreptățirea. Cea mai frumoasă scena evanghelică de recunoştinţă faţă de Iisus-Dumnezeu este aceea a femeii păcătoase pe care Iisus o iertase, dar căreia îi poruncise să nu mai greşească, să devină femeie cumsecade, ca toată lumea. Iar ea, drept recunoştinţă, L-a pândit pe Iisus când se găsea în casa unei gazde şi acolo a îngenunchiat la picioarele Lui. Venise cu un alabastru – adică un vas foarte scump – umplut cu mir de nard – adică mir aromat din părţile Orientului foarte scump – şi acolo plângând de bucurie că redevenise om, i-a spălat picioarele lui Iisus cu lacrimi, le-a spălat apoi cu mir de nard şi le-a şters cu pletele capului ei. Atunci Iuda, care era cel care ţinea punga, i-a spus: ,,Uite ce risipă face femeia aceasta! În loc ca mirul acesta care e foarte scump să fi fost vândut şi banii daţi săracilor, ea îl risipeşte”, la care Iisus Domnul îi spune: ,,Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Pe de altă parte să ştiţi că femeia aceasta Mi-a făcut un ritual de îngropare. În cinstea îngropări Mele a făcut acest gest”. Da, femeia aceea avusese o viziune dumnezeiască, ştia de pe atunci că Iisus cel Răstignit şi dat jos în grabă de pe Cruce, fiindcă era vineri seara şi începea ziua de sâmbătă, nu avea să aibă parte de ritualul înmormântării. Şi atunci ea a făcut acest ritual prefigurând apropiata moarte şi înmormântare a lui Iisus. Este după mine cel mai frumos gest de nobleţe spirituală care exprimă recunoştinţa din câte se găsesc în Cartea Sfântă.
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Preot Adrian VULPE, Biserica «Sf. Ier. Antim IVIREANUL», Târgu-Cărbuneşti
