O minoră de 14 ani, din comuna Berlești, a pus pe jar Poliția, după de mama ei a anunțat că plecat de acasă, în noaptea de miercuri spre joi și nu s-a mai întors. După câteva ore de verificări, adolescenta a fost găsită în Sibiu.
„În noaptea de 18/19 iunie, în jurul orei 04.30, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați telefonic de o femeie de 29 de ani, din comuna Berlești, cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 14 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. La locul sesizării s-au deplasat polițiștii, care, în urma primelor verificări au stabilit că minora a plecat de la domiciliu în timpul nopții, posibil cu un autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Bustuchin. Din discuțiile purtate cu mama fetei a reieșit faptul că acesta era îmbrăcată cu un tricou negru, pantaloni de trening negri cu dungi albe, o geacă tip blug cu blană albă, iar în picioare purta încălțăminte sport de culoare albă. Polițiștii au efectuat activități specifice pentru identificarea minorei, aceasta fiind depistată pe raza municipiului Sibiu, însoțită de doi tineri, fiind în afara oricărui pericol”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.