Mitropolitul Olteniei va sfinți capela Parohiei „Înălțarea Domnului” din Târgu Jiu

166

Parohia „Înălțarea Domnului” din municipiul Târgu Jiu, cu sprijinul Protopopiatului Târgu Jiu Sud și al autorităților locale, va organiza un eveniment cu totul special chiar în ziua hramului bisericii. Joi, 29 mai 2025, de praznicul Înălțării Domnului, una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii Ortodoxe, va avea loc slujba de sfințire a capelei din strada Victoriei-Săvinești.
Slujba va începe la ora 08:00 și va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei, împreună cu un sobor de preoți.
Lucrările la capelă au început în anul 2023, răspunzând nevoii reale a credincioșilor din această zonă de a avea un spațiu special amenajat pentru slujbele de înmormântare. Preotul Mădălin Țicleanu, parohul Parohiei „Înălțarea Domnului”, a declarat că „demersul construirii capelei a fost dus la bun sfârșit cu sprijinul financiar al Primăriei Târgu Jiu, al Consiliului Județean Gorj, al Secretariatului de Stat pentru Culte, dar și prin contribuția credincioșilor parohiei. Având în vedere acestea, bucuria sfințirii capelei este și mai mare. Va fi un eveniment foarte important pentru comunitatea noastră”.
Lăcașul de cult a fost construit între 1992 și 2002, fiind sfințit de Mitropolitul Olteniei, care va fi prezent și la acest nou moment de referință, după mai bine de două decenii. De când a preluat parohia în 2023, părintele Mădălin Țicleanu s-a implicat activ în viața bisericii și a făcut mai multe îmbunătățiri atât în interiorul lăcașului, cât și în curtea acestuia.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu și al credincioșilor care ne sunt mereu alături, am reușit, ca în ultimii doi ani, să realizăm diverse lucrări atât la lăcașul de cult, cât și în curtea acestuia. Ne dorim ca biserica să fie nu doar un loc de rugăciune, ci și un simbol al devotamentului nostru către Dumnezeu. Îi îndemn pe târgujieni să vină la acest eveniment sfânt, care va avea loc pe 29 mai, de Înălțare. Slujba de sfințire a capelei și sărbătoarea Înălțării Domnului sunt prilejuri de bucurie, mai ales că va fi prezent ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la ducerea la bun sfârșit a lucrărilor”, a spus preotul Mădălin Țicleanu. Credincioșii din Târgu Jiu sunt invitați să participe la această sărbătoare deosebită, dedicată credinței, recunoștinței și comuniunii.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.