15.8 C
Târgu Jiu
joi, 7 mai 2026

Poliția, în acțiunea TRUCK&BUS, în tot județul

5

În această săptămână, polițiștii gorjeni vor desfășura controale în trafic, în tot județul, în cadrul Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa, (ROADPOL).

,,În perioada 04 – 10 mai 2026, la nivel european, se va desfășura acțiunea TRUCK&BUS.
Totodată, în vederea reducerii riscului rutier pe drumurile publice, precum și în contextul necesității atingerii obiectivului european de reducere cu 50% a numărului de decese și cu 50% a numărului de răniri grave cauzate de accidentele rutiere, polițiștii vor intensifica acțiunile de impunere a legii, respectiv a celor de conștientizare a participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulația pe drumurile publice”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
În acest context, pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și reducerea numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave, în perioada 4-10 mai 2026, la nivel național, se vor desfășura activități pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de mărfuri și persoane, prin implicarea polițiştilor rutieri din cadrul tuturor structurilor de specialitate, în dispozitive constituite în sistem integrat la nivel județean.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au declarat, pentru Gorjeanul, că, în primele trei luni ale anului 2026, la nivelul județului au fost înregistrate cinci accidente grave, care au avut ca urmări decesul a două persoane și rănirea gravă a altor trei.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.