Reacția asistentului de pe ambulanță după aterizarea greșită a elicopterului SMURD: „Am procedat corect”

128

Controverse după ce un elicopter SMURD a aterizat greșit pe heliportul nefuncțional din Târgu Jiu, în timpul unei misiuni de preluare a unui pacient cu infarct. Marin Popescu, asistent medical în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, a reacționat public, contrazicând explicațiile oficiale și precizând că echipajul de pe ambulanță a respectat protocolul, fiind prezent la timp pe terenul de lângă stadion, locul stabilit și utilizat în mod obișnuit pentru astfel de intervenții aeriene.

Asistentul medical și-a exprimat nemulțumirea față de lipsa de reacție a conducerii Ambulanței în legătură cu informațiile eronate apărute în spațiul public.
„Începând cu ora 8:22, am primit solicitare să ne deplasăm la spitalul din Târgu Jiu, la UPU, să preluăm un pacient și să-l transportăm către locul de întâlnire, unde va fi preluat de elicopter. La ora 8:55 am ajuns la locul de întâlnire, și anume pe terenul de antrenament nr. 3 din incinta stadionului, având indicație că elicopterul va ajunge în jurul orei 9:10; am așteptat 30 de minute elicopterul, acesta a venit, dar în loc să aterizeze în zona unde noi eram poziționați, și unde, frecvent, transbordăm pacienți către elicopter, acesta s-a îndreptat către heliport. A fost momentul în care am comunicat cu dispeceratul și am cerut lămuriri, ne-au comunicat că nu știu că s-a schimbat locul de întâlnire și că elicopterul nu are ce căuta pe heliport, acesta fiind nefuncțional, și că încearcă să ia legătura cu comandamentul”, a spus Popescu.

„Nu am indus în eroare pilotul”
După câteva minute de confuzie, echipajul elicopterului a constatat că poarta heliportului de pe insulița Jiului era închisă și că nu exista un acces rapid între acesta și ambulanță.
„Cu acordul lor, și având în vedere starea pacientului, am decis să ne îndreptăm către elicopter, pentru a scurta acești timpi. Am ajuns la heliport, piloții și medicul erau pe pista heliportului și ne-au făcut semn să intrăm în incintă, le-am spus că nu putem, pentru că este închisă poarta, iar medicul de pe elicopter mi-a comunicat că, în momentul în care a plecat de la București, au anunțat că vor ateriza pe platformă. Decizia a fost a pilotului, de a ridica de la sol aparatul și de a-l repoziționa în parcarea din fața heliportului, loc din care s-a făcut transferul. Acesta este adevărul, echipajul de ambulanță nu a indus în eroare elicopterul, indicându-i un punct fals de aterizare; echipajul de ambulanță a procedat corect și a manageriat corect transferul pacientului, fiind poziționat cu mult timp înainte la locul de întâlnire, iar echipajul de ambulanță a mers ulterior acolo unde a aterizat elicopterul și a reușit să predea pacientul în siguranță și în timp util”, a mai precizat asistentul medical de pe ambulanța implicată în transferul pacientului.

„Greșeala nu ne aparține”
După incident, Inspectoratul General al Aviației a transmis un comunicat în care susține că elicopterul a aterizat pe heliport pentru că a observat ambulanța în acea zonă, situație care ar fi putut induce în eroare piloții. Asistentul Marin Popescu respinge categoric această variantă.
„Sunt nemulțumit de faptul că, deși am reușit să gestionăm atât cât s-a putut de corect o situație, se încearcă să se pună în spatele nostru o greșeală care nu ne aparține”, a mai declarat Marin Popescu.
Ulterior, elicopterul SMURD a decolat către Craiova, pacientul fiind predat, în siguranță, medicilor de la o unitate spitalicească din Bănie.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a cerut explicații oficiale pentru abaterea de la procedura standard și a criticat tentativele de politizare a incidentului. „Autoritatea publică locală, Primăria municipiului Târgu Jiu, a finanțat în mare parte investițiile în heliport, care, într-o perioadă rezonabilă, va deveni funcțional 24 de ore din 24”, a precizat Romanescu.
Deși heliportul a fost finalizat, acesta nu este funcțional din cauza blocajelor birocratice.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.