Reorganizarea TESA la CEO! Schimbări majore și restructurări la nivelul executivului companiei!

227

Directoratul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a demarat un amplu proces de reorganizare a personalului TESA, măsura fiind menită să eficientizeze structura administrativă a companiei. Reorganizarea TESA va implica restructurarea tuturor celor zece direcții din executivul companiei energetice, inclusiv la nivelul Direcției Energie, Sucursalei Miniere și la cele trei termocentrale. Prima structură vizată a fost Direcția Legislație, iar în aceste zile se lucrează la reorganizarea Sucursalei Miniere.

Direcția de Legislație, transformată în serviciu juridic
Una dintre cele mai importante schimbări vizează Direcția de Legislație, care a fost retrogradată la nivel de serviciu, în urma unei ședințe a Directoratului care a avut loc la finele săptămânii trecute. În urma acestei decizii, Cristina Maria Măceșanu, fostul director al direcției, a pierdut funcția pe care o ocupa. Aceasta avea un salariu de 16.250 de lei lunar, iar restructurarea a dus la recalificarea mai multor angajați ai fostei direcții în poziții de juriști simpli. Noul Serviciu juridic va fi condus de Mugurel Popescu.

Restructurări semnificative în Sucursala Minieră
Procesul de reorganizare continuă cu Sucursala Minieră, unde se preconizează eliminarea funcțiilor de director adjunct tehnic și de producție, ocupate în prezent de Aristide Alin Bădescu și Florin Vas. Noua structură va păstra doar funcția de director, alături de inginerii șefi pentru domeniile tehnic și producție. De asemenea, poziția actualului director, Constantin David, este incertă, existând posibilitatea ca și aceasta să fie afectată de schimbări.
În urma acestui proces de restructurare, din cele 86 de posturi existente la Sucursala Minieră, vor rămâne în jur de 40, conform informațiilor furnizate de surse din interiorul CEO.

Reorganizarea, în plină desfășurare
Reorganizarea TESA la CEO nu se oprește aici. Conform planului stabilit, procesul va continua în fiecare săptămână, fiecare dintre cele nouă direcții rămase urmând să fie restructurată treptat. Aceste măsuri vizează optimizarea activității și reducerea costurilor, într-un context economic care impune eficientizare și adaptabilitate.
Claudiu Matei

1 COMENTARIU

  1. Căcat aruncat în ochii noștri. Asta e restructurarea de personal de conducere la CEO! Se închide extracția, se închid exploatările, sunt concediati, citește restructurati, angajatii din executie dar rămân o gramada de gagici, sindicalisti, acoperiti si neamuri de partid racordați în continuare la bani garla, avantaje, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.