14.5 C
Târgu Jiu
miercuri, 6 mai 2026

Reținuți după ce și-au snopit vecinul în bătaie

7

Doi bărbați de 24 și 53 de ani, din comuna Dănești, au fost reținuți, luni, după ce ar fi agresat un alt localnic. Cei doi suspecți din satul Merfulești sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, după ce l-ar fi lovit pe bărbatul de 26 de ani, din satul vecin, cu o cheie franceză, în timp ce se aflau pe câmp. ,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 28 aprilie, cei doi bărbați, în timp ce se aflau pe un teren din extravilanul comunei Dănești, ar fi agresat fizic un alt bărbat, de 26 de ani, din satul Trocani, lovindu-l cu un obiect metalic în zona capului și a corpului. Persoana vătămată a fost transportată cu Ambulanța la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.