Se împlinesc doi ani de la cutremurele care au afectat zeci de clădiri din Gorj, în februarie 2023, iar cea mai importantă dintre acestea rămâne în continuare la fel ca în clipele de după mișcările tectonice din acele momente.
Palatul Administrativ este plin în continuare de fisuri care se întind și pe zeci de metri pe holurile instituției, iar faimoasa Sală Maură, acolo unde se luau deciziile importante pentru destinul gorjenilor, este aproape o ruină. În sala respectivă timpul pare încremenit, la fel ca și praful de pe mese și scaune sau bucățile mari desprinse din tavan.
Procedurile pentru reabilitarea construcției și a Sălii Maure sunt în derulare, dă asigurări prefectul Virgil Drăgușin, doar că acestea sunt de durată și, deocamdată, nimeni nu știe cine și când va începe lucrările mult așteptate. „Asocierea de firme care și-a adjudecat contractul la Compania Națională de Investiții are spre finalizare proiectul. Acesta a fost depus spre avizare la Comisia Națională a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii pentru a fi obținute toate avizele necesare. Este nevoie de o rectificare de informații suplimentare, pe care Ministerul Culturii le-a solicitat, se lucrează la această documentație. Chiar miercuri am înaintat către Compania Națională de Investiții prelungirea certificatului de urbanism pentru lucrările necesare la această clădire și, probabil, în perioada următoare, va urma o discuție pentru scoaterea la licitație a execuției lucrărilor la întreg Palatul Administrativ. Lucrurile vor mai dura pentru că e vorba de procedurile impuse de legislație. Sperăm ca în acest an să înceapă lucrările de refacere și consolidare a întregului Palat Administrativ”, declară prefectul. Între timp, instituțiile din Palatul Administrativ încearcă să își găsească spații în care să funcționeze pe perioada în care clădirea va intra în reabilitare. Președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, declară că a identificat o clădire în care instituția să fie mutată, el fiind obligat de lege să le asigure siguranța angajaților, mai ales că o expertiză a scos în evidență riscurile pe care le presupune continuarea activității în spațiile de până acum. „Din păcate rezultatul expertizei este îngrijorător. O parte din clădire este încadrată în clasa de risc seismic 1, cealaltă parte are risc seismic 2, iar, conform legii, conducătorul unității are obligativitatea de a dispune mutarea tuturor angajaților. Și noi, și Prefectura și toate celelalte instituții subordonate și deconcentrate căutăm variante de relocare. Noi, Consiliul Județean, am desfășurat o procedură de achiziție publică. Miercuri am terminat vizualizarea și raportul intermediar în sensul că am identificat imobile care ne permit mutarea tuturor angajaților. Imobilele au fost vizualizate și însoțite de documente care arată că din punct de vedere al riscului seismic, pentru că și-au făcut și ei expertize, nu îi pun în pericol pe cei care se vor muta în această locație. Urmează să prezentăm în ședința de Consiliu Județean raportul privind achiziția acestor imobile după care vom proceda la negocierea prețului și încheierea contractului. De la încheierea contractului, cred că va dura o lună, poate chiar și o lună și jumătate mutarea efectivă, deoarece sunt necesare o serie de alte activități, de cablare, de internet, ale STS-ului, astfel în momentul în care ne mutăm în noua locație aceasta să fie perfect funcțională. E o operațiune deloc simplă pentru că avem și arhiva, trebuie să mutăm întreaga arhivă, să ne luăm obiectele folosite zi de zi. Spațiul, oricum trebuie eliberat în momentul în care Compania Națională de Investiții va scoate la licitație procedura de achiziție, proiectare și execuție, normal, clădirea trebuie să fie liberă de sarcini”, a menționat președintele Cosmin Popescu.
În 13 și 14 februarie 2023 zona de nord a Gorjului, în special cea dintre Cheile Sohodolului și Târgu Jiu, a fost grav afectată de cutremure. Două dintre acestea au avut o intensitate mai mare, de 5,2 și 5,7, grade pe scara Richter, după ele producându-se alte sute de mișcări tectonice de mai mică amploare. Activitatea seismică s-a manifestat permanent de atunci încoace, cutremurele din ultimul an fiind însă insesizabile de către localnici.
Gelu Ionescu