Noua carte de versuri a poetului Ion Popescu Brădiceni, „Meditaţii secrete”, ne prezintă autorul într-o nouă ipostază, domnind peste imperiul poeziei şi guvernând peste teritoriile poetice cu succes şi inspiraţie în condei. După „O întâlnire cu Hristos Iisus”, la o poartă de templu, lângă Marea Moartă, pe când se afla în postura de cerşetor, poetul îşi imaginează un text transcris după un vis de un poet numit „Narcis. Poetul îşi începe învăţătura despre doxa şi logos prin Şcoala din Atena, şi ca un magician îşi construieşte versurile poemului său făcând să triumfe spiritul colectiv al creaţiei: „Nu e cazul! – îi reamintim interlocutorului nostru/ S-ar duce naibii tot hazul – iar hazardul e obiectiv!/ Să înceapă Jocurile Eucaline!/ Să triumfe spiritul colectiv al Creaţiei!/ În cinstea Imaginaţiei!” (Labirintul absurd)
Obsedat de dorinţa regăsirii de sine, de dorinţa de a recrea atât miracolul existenţei, cât şi ficţiunile care prin rememorare îl teleportează din Labirintul absurd într-o maşină a timpului prin fascinantele tuneluri ale clipei irepetabile, poetul spune: „Aud universul scrâşnind./ I-or fi ruginit mecanismele/ Oglinda ţipă la fluture./ Acesta devine Pasărea Phoenix./ Văd roţile cerului târâte/ de nişte capete tăiate.” (Cu Urmuz la braţ într-o maşină a timpului)
Spiritul poetului rătăceşte prin misterele lumii, trece pe la Moara de grâu şi de Poezie care huruie din toate încheieturile, apoi află că nişte guverne de mucava căzuseră în neantul minciunilor şi constată că pentru fiecare zi ce trece, Moara de grâne şi de Poezie de la Brădiceni e ca o maşină a timpului: „Câteva guverne de mucava căzuseră/ în neantul minciunilor prea gogonate/ cam cât un împărat asiatic de paie/ oricât un preşedinte transcomunist şi/ transistoric, iubit, vai de poporul/ lui care, chipurile, ar trăi ca în Eden.” (Cu Urmuz la braţ într-o maşină a timpului)
În această carte ce, în opinia mea, este o capodoperă de la răscrucea creaţiei domnului Ion Popescu Brădiceni, sunt poezizate trăirile sale în imagini greu de uitat. În toate compoziţiile poetului se regăsesc, sub o formă sau alta, adevăruri imagistice de supravieţuire în cioburi distorsionate de ficţiune care exprimă nuditatea unui transmodernism în plină afirmare (Gustul limbii Poezeşti, Fluturele îndrăgostit, Eu, Greierul, Hermes şi Eva, Povestea vieţii, Latifundiarul fericit, Poemul orfic, Idealul etc.). poemele autorului Ion Popescu Brădiceni sunt imaginile definitorii şi scripturale ale unui univers fluid într-o continuă mişcare. Pentru poet trăirea nu înseamnă nici camera de lucru, nici respingerea sau acceptarea traumelor pe care le poate provoca uitarea, ci un motiv bine justificat de a reface o lume pierdută: „Îmi fulgeră gândul/ la mandale, la monade şi la bisericuţele/ de lemn din Maramureş şi din Gorj./ Muntele de nostalgie se năruie, deşi/ zeii iconoclaşti mi-s tovarăşi. Arcaşii/ cu care vânez iluzii când se plictisesc/ caută Poteca întortocheată.” (Idealul)
Viziunile poetice ale domnului IPB izvorăsc din meditaţiile filosofice profunde ale eului său liric, încărcat de ecoruile şi tăcerile amintirilor în care marii învăţaţi îi permit să-şi transforme visul într-o a doua lume proprie, nouă: „Învăţaţii-mi permit/ să-mi transform visul/ într-o a doua lume/ proprie nouă, celor trăitori în Ezoteria,/ şi care devine vizibilă/ doar în oglinzi de rouă.” (Primitive utopii)
Întreaga lume exprimată în această carte de versuri, care este o „capodoperă la răscruce” aşa cum mărturiseşte poetul, este exprimată în flashbackuri de revelaţii, este dominată de o metafizică divină ce pare a fi inspirată din expresionismul lui Rainer Maria Rilke. Cartea conţine elemente tematice asemănătoare cu cele ale lui Rilke şi este incontestabil faptul că autorul este profund atras de magia cuvântului, de voluptăţi erotice şi euforice: „De lângă fântâna cu cumpănă/ o domnişoară, Ofelia, scosese o găleată/ cu apă vie. Apropie-te şi bea pe săturate./ De unde naiba vii? Eu? Din cetate./ Dar m-au izgonit. Ca pe Socrate cândva/ Ţine-mi aiastă pălărie. Să sorb/ din licoarea ta miraculoasă.” (Minuţioasa artă)
De asemenea, putem observa cum nuanţările conştiinţei se nasc din ludicul cuvintelor, accentuând tensiunile fiinţării cuvântului creator, ce îşi găseşte expresia în armonia semnificaţiilor semantice, care de altfel refac în poezie viaţa, viaţa privită heideggerian: „Deschid o fereastră. Ceaiul de nuntă/ mi-l sorb ca pe un ultim înţeles/ al lumii nevăzute. Aştept să mi se/ reveleze simbolurile sacre în Oglinda Secretă/ lăsată moştenire viziunilor mele poenice/ de la strămoşul meu ezoteric Adrien Danp.” (Reînvierea poeţilor)
Această carte este, de fapt, chintesenţa creaţiei transmoderniste a poetului Ion Popescu Brădiceni. Ea reprezintă, în opinia mea, apogeul, vârful aisbergului creaţiei literare a acestuia. Spiritul pătrunzător al poemelor ce rezultă din lecturarea acestei cărţi din care transpare, de altfel, fenomenul empatiei cu aspectele realităţii umane, cu cititorii şi iubitorii acestui gen. În concluzie, opinez că „Meditaţii secrete” este prima carte ce aplică teoria literară a transmodernismului într-o poetică propriu-zisă şi în sfârşit cartea reface unitatea dintre profan şi sacru, care sunt de fapt cele două trăsături fundamentale ale transmodernismului (cea de-a doua fiind doctrina ezoterică).
Mircea Tutunaru
