Inspectorii de muncă din Gorj au făcut, în perioada 24-28 august, 63 de controale la angajatori din județ. Verificările s-au încheiat cu amenzi de aproape 400.000 de lei și 97 de măsuri obligatorii pentru remedierea problemelor descoperite.
În urma controalelor, inspectorii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 397.000 de lei. Dintre acestea, 19 angajatori au fost sancționați cu amenzi de 187.000 de lei pentru că nu au prezentat, în termenul stabilit, documentele și informațiile solicitate de inspectorii de muncă.
Amendă de 56.000 de lei la Polovragi
Un angajator din comuna Polovragi, care activează în domeniul captării, tratării și distribuției apei, a primit amenzi în valoare totală de 56.000 de lei. Inspectorii au descoperit mai multe nereguli privind relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă. Printre acestea se numără și lipsa dovezii că au fost începute negocierile colective pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivelul unității. Negocierea colectivă este obligatorie în unitățile care au cel puțin 10 angajați sau lucrători, potrivit legislației privind dialogul social.
ITM Gorj: Refuzul de a prezenta actele poate costa scump
Inspectorul-șef al ITM Gorj, George Octavian Romanescu, avertizează angajatorii că documentele și informațiile solicitate de inspectorii de muncă trebuie puse la dispoziția acestora în termenul stabilit. Nerespectarea acestei obligații poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Mai mult, în anumite situații, refuzul nejustificat de a prezenta documentele necesare verificărilor poate constitui infracțiune și se poate pedepsi cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj anunță că verificările privind respectarea legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă vor continua.































