Nofar Energy, unul dintre cei mai activi investitori în regenerabile din România, va inaugura oficial două parcuri fotovoltaice în sudul României, iar unul dintre ele va fi cel mai mare din România operațional la acestă dată.
Nofar Energy va inaugura oficial parcirile fotovoltaice de la Ghimpați și Iepurești, din județul Giurgiu, la jumătatea lunii septembrie, potrivit datelor dintr-o invitație transmisă presei.
Parcul de la Iepurești, Giurgiu, are 169 MW și, după inaugurare, va fi cel mai mare parc fotovoltaic din România. Iar cei 169 MW de la Iepurești vor fi extinși la 400 MW.
După energizare, urmează o perioadă de probe, după care, dacă totul merge bine, o centrală nouă primește certificatul de conformitate de la operatorul de rețea, se semnează recepția finală, se emite certificatul de racordare și, apoi, licența de operare de la ANRE, după care unitatea de generare se înscrie la piață și poate începe vânzarea de energie electrică.
“Această realizare ridică capacitatea noastră totală conectată de energie solară din țară la 315 MW. Execuția noastră nu se oprește la producție. În prezent, ne aflăm în etape avansate de integrare a unui sistem de stocare a energiei de mare capacitate alături de instalația fotovoltaică, pentru a maximiza utilizarea energiei și randamentul proiectului. Cu un portofoliu total în dezvoltare în România de 849 MW în proiecte solare și 2,24 GWh în stocare, continuăm să ne îndeplinim obiectivele din strategia de creștere la scară largă”, anunța Nofar atunci.
Așadar, în în aceeași zi vor fi inaugurate oficial două mari parcuri fotovoltaice cu o capacitate de peste 300 MW, iar unul dintre ele este cel mai mare din România. Actualul record este deținut tot de la israelienii de la Nofar care, împreună cu Econergy, au pus în funcțiune parcul de la Rătești, Argeș, de 155 MW, conectat la rețea la finalul anului 2023, arată e-nergia.ro.
































