Viitorii șoferi ar putea avea parte de un examen auto mai riguros. Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede ca, la proba practică pentru permisul categoria B, candidații să demonstreze obligatoriu că stăpânesc patru manevre de bază. Proiectul nu este însă încă lege, urmând să fie votat de Camera Deputaților, for decizional.
Potrivit proiectului adoptat de Senat, viitorii șoferi vor trebui să efectueze, în timpul traseului stabilit de examinator, mersul în marșarier, întoarcerea, parcarea și oprirea.
„În cadrul probei practice, candidatul execută în mod obligatoriu manevre de deplasare în marşarier, întoarcere, parcare și oprire”. , se arată în proiect.
Astfel, aceste manevre nu ar urma să fie verificate printr-o probă separată, ci direct în cadrul examenului practic, pe traseul indicat de examinator.
Poligonul nu revine în examen
Inițial, în Parlament a fost analizată și posibilitatea reintroducerii probei în poligon pentru categoria B. Varianta nu a fost însă păstrată în forma adoptată de Senat.
Unul dintre argumentele invocate a fost lipsa unor spații special amenajate pentru poligon în toate localitățile. În schimb, parlamentarii au optat pentru verificarea manevrelor în condiții cât mai apropiate de cele întâlnite în traficul real.
De ce sunt propuse schimbările
Inițiatorii susțin că orice șofer trebuie să știe să efectueze corect manevrele de bază înainte de a circula singur pe drumurile publice.
În timpul dezbaterilor s-a atras atenția că există șoferi care, după obținerea permisului, întâmpină dificultăți inclusiv la parcarea laterală sau parcarea cu spatele.
Când ar putea intra în vigoare noile reguli
Deocamdată, regulile nu se schimbă. Proiectul trebuie să treacă de Camera Deputaților, iar dacă va fi adoptat și promulgat, legea ar urma să intre în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. În această perioadă ar urma să fie stabilite și condițiile concrete în care vor fi executate cele patru manevre, precum și criteriile după care examinatorii vor decide dacă acestea au fost realizate corect.































