Unităţi alimentare din judeţ, amendate de inspectorii DSVSA

486

Echipe de control ale Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale în sectorul alimentar şi al sănătăţii animalelor, în vederea verificării conformităţii cu legislaţia în vigoare în toate etapele de recepţie, manipulare, depozitare, prelucrare primară, preparare, procesare, desfacere, transport şi valorificare a produselor alimentare, precum şi în domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor.

Controalele efectuate au avut ca obiective principale: 60 de controale pentru verificarea condiţiilor de igienă în unităţi de producţie, procesare şi distribuţie a produselor alimentare; 4 re-controale pentru verificarea modului de remediere a neconformităţilor constatate la controalele anterioare; 6 controale în baza unor notificări privind sistemul rapid de alertă; controale în echipe mixte cu personalul IPJ Gorj. În cursul controalelor organizate în această perioadă au fost constatate abateri de la respectarea legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care au fost sancţionate prin aplicarea a 16 sancţiuni în valoare totală de 24.800 de lei. O brutărie din Târgu-Jiu a primit o amendă de 600 de lei pentru nerespectarea instrucţiunilor de lucru referitoare la depozitarea materiilor prime. De asemenea, o altă brutărie din municipiu a fost sancţionată cu 2.000 de lei, deoarece pereţii interiori ai camerei frigorifice prezentau zone multiple de degradare, o parte din tăvile destinate coacerii pâinii se aflau într-un stadiu avansat de degradare, iar rastelul pentru tăvi prezenta zone extinse de rugină.
O altă sancţiune de 2.000 de lei a fost aplicată unui depozit alimentar din Târgu-Jiu, unde au fost găsite 84 de kilograme spate de raţă congelat preambalat în pungi şi ambalat cu eticheta în limba maghiară pe care nu se putea citi lizibil termenul de valabilitate. Potrivit conducerii DSVSA Gorj, au mai fost aplicate zece amenzi în valoare de 10.200 de lei pentru magazine alimentare din: Târgu- Cărbuneşti, Turceni, Bărbăteşti, Plopşoru, Târgu-Jiu, Jupâneşti, Motru, Ţicleni pentru neconformităţi de depozitare, sectorizare, etichetare şi manipulare necorespunzătoare, neînregistrarea sanitară veterinară a unităţii. Tot săptămâna trecută, o altă amendă de 2.000 de lei a fost aplicată unui supermarket din Turceni, deoarece în zona de servire a mezelurilor, cărnii proaspete şi brânzeturilor se aflau depozitate navete neigienizate pline cu pâine, produsele nefiind depozitate sectorizat. O sancţiune de 2.000 de lei a fost aplicată şi unei pensiuni din Polovragi pentru etichete deteriorate ori dezlipite pentru o parte din produse, dar şi pentru faptul că s-a găsit peşte congelat în acelaşi sertar cu carnea congelată şi legumele. Şi patronul unei măcelării din Târgu-Jiu a fost sancţionat de inspectorii DSVSA Gorj cu suma de 2.000 de lei pentru deficienţe de depozitare şi întreţinere necorespunzătoare a spaţiilor de prelucrare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.