8.6 C
Târgu Jiu
luni, 27 aprilie 2026

Ședință BPN la PSD după consultările de la Cotroceni

1

Liderii PSD au convocat ședința Biroului Permanent Național (BPN), o ședință care va avea loc la ora 14.00, în sediul din Șoseaua Kiseleff. Înainte de această ședință, decisivă pentru acțiunile politice viitoare, cei de la PSD vor participa la consultările de la Palatul Cotroceni, convocate de către președintele Nicușor Dan.

În ședința BPN, pe masa liderilor PSD va fi ”cartoful fierbinte” al moțiunii de cenzură. Liderii PSD vor decide dacă depun sau nu depun moțiune de cenzură, fiecare dintre scenarii comportând anumite riscuri politice.

  1. Depunerea moțiunii de cenzură: acest scenariu ar compromite în mare măsură orice șansă de negociere ulterioară între PSD și cei de la PNL sau USR. La nivelul conducerii celor 2 partide s-au adoptat decizii prin care va fi exclusă orice negociere cu PSD, dacă vor depune moțiune de cenzură împotriva propriului Guvern.
  2. Nu depun moțiunea de cenzură: liderii PSD iau în calcul și scenariul în care partidul nu va depune o moțiune de cenzură și așteaptă moțiunea depusă de AUR. Acest scenariu comportă riscuri politice majore, pentru că le va oferi celor de la PNL și USR posibilitatea de a ataca PSD cu acuzația că au făcut alianță politică cu AUR.

În oricare dintre scenarii calculele politice sunt extrem de complicate, iar liderii PSD vor încerca să ia în calcul toate variabilele, înainte să decidă care dintre scenarii va fi urmat.

Liderul AUR, George Simion, a spus, duminică, la Realitatea Plus, că partidul pregătește moțiunea de cenzură pentru debarcarea Guvernului Bolojan, dar că aceasta nu este încă scrisă.

„Am în momentul acesta 20% în Parlament prin colegii mei, prin voturile cu care românii ne-au dat încrederea lor. Sigur că dacă mâine sunt alegeri, am avea mult mai mult. Vrem să ajungem la alegeri anticipate, vom depune o moțiune, sperăm ca într-un timp cât mai scurt acest guvern să plece și ca forțele politice să stea la aceeași masă. (…)

Și așa cum am spus când am lansat manifestul opoziție națională, opoziție totală, vom vota fiecare moțiune simplă și fiecare moțiune de cenzură. Miza noastră reală este să ajungem înapoi la votul democratic.

Mâine, dacă avem alegeri anticipate, cu acest guvern organizând alegerile, cu siguranță nu vom avea niște alegeri corecte, niște alegeri libere.

Nu este scrisă moțiunea. O să trebuiască să ajungem la un consens și cu celelalte forțe politice pentru a scrie…

Liderul AUR: „Bolojan nu va găsi la AUR 52 de trădători!

Eu sper ca, la începutul lunii mai și nu mai târziu, guvernul Bolojan, la începutul lunii mai este vinerea viitoare, este 1 mai, deci săptămâna următoare nu se depune moțiunea de cenzură, important este că oamenii așteaptă, vor să știe, cât mai repede, când se vor strânge semnăturile mai repede, eu promit că voi accelera cât mai mult posibil.

Vom avea și un text, vom avea și semnăturile, așa cum v-am spus, la începutul lunii mai, când cireșii deja au înflorit, Ilie Bolojan nu va mai fi premierul României, mai departe, ține de fiecare român să facă mai mult, noi facem tot ce ține de noi și discutăm cu toată lumea, este timpul să ajungem la o reconciliere națională, pentru că, în acest moment, economia României contează.”, a spus George Simion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.