În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinţilor Români); Ap. Romani 2, 10-16; al Sf. Români: 2 Corinteni 5, 17, 20; 6, 1, 3-7, 10; 13, 11; Ev. Matei 4, 18-23 (Chemarea primilor Apostoli); a Sf. Români: Matei 5, 14-16; 10, 32-33, 17-18,22 (Lumina faptelor bune şi mărturisirea lui Hristos); glas 1, voscr.2, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne arată că trecem pragul simbolic dintre primirea harului prin Pogorârea Duhului Sfânt și răspunsul omului, când vine momentul chemării la sfinţenie! Acest lucru ne aminteşte faptul că avem un prilej de reflecție, recunoștință și rugăciune, în care suntem chemați să ne amintim că mântuirea este posibilă pentru fiecare dintre noi, prin credință, prin fapte bune, prin slujirea aproapelui și prin curăție sufletească, într-o perioadă de primenire spirituală care culminează pe 29 iunie, în ziua celor doi mari Apostoli. În acest fel, sărbătoarea sfinților români este mai mult decât o comemorare, deoarece devine începutul unui drum! Ca o invitație tăcută spre curățire, reflecție și apropiere de Dumnezeu! Sărbătoarea Sfinţilor Români are un caracter naţional şi universal pentru că simbolizează comuniunea dintre Biserica dreptmăritoare, cei de pe pământ și Biserica triumfătoare, cei din Împărăția cerurilor. Este un prilej de a cere mijlocirea tuturor sfinților români pentru mântuirea noastră, dar și de a reflecta asupra propriei noastre chemări spre sfințenie. Putem spune că este momentul în care Biserica deschide simbolic porțile cerului și ne amintește că dincolo de ziduri, de nume și amintiri, există o pleiadă de suflete româneşti curate care veghează lumea din jurul nostru, pentru că marchează o zi care nu ține doar de ritual, ci reprezintă o chemare profundă, personală, adresată fiecărui credincios de a trăi curat şi smerit. Aşadar, în Duminica a 2-a după Rusalii, Biserica Ortodoxă Română îi prăznuieşte pe toţi Sfinţii Români, mai ales că nu sunt pomeniţi doar sfinţii români înscrişi în calendar, ci toţi sfinţii pe care neamul românesc i-a plămădit întru slava Preasfintei Treimi, mulţi dintre aceştia necunoscuţi de noi, dar cunoscuţi de Dumnezeu. Pentru că multe biserici dreptmăritoare în decursul veacurilor au aşezat în ceata sfinţilor şi cinstesc după cuviinţă pe unii dintre fiii lor, care au bineplăcut înaintea lui Dumnezeu prin vieţuirea în Hristos şi prin mărturia dată Domnului, rânduind în acelaşi timp o zi de prăznuire pentru toţi sfinţii ştiuţi şi neştiuţi pe care Dumnezeu i-a înscris în cartea aleşilor Săi. Biserica Ortodoxă Română şi-a cinstit după vrednicie pe toţi fiii şi fiicele ei, sfinţi plămădiţi de evlavia neamului românesc din care au răsărit martiri, mărturisitori, apărători ai dreptei credinţe şi mari trăitori din rândurile credincioşilor, cuvioşilor, preoţilor şi ierarhilor care dintotdeauna au strălucit în cununa Bisericii strămoşeşti, iar în cer sunt împodobiţi cu slavă, pentru că Dumnezeu ne prilejuieşte vederea, faţă către faţă a Sfinţilor Români, ca să ne bucurăm a-i vedea în duh, pomenindu-i cu evlavie pe cei cunoscuţi şi cei necunoscuţi!
Poporul român are un mare număr de sfinţi, cunoscuţi şi necunoscuţi!
Cu dreaptă rânduială, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1992 ca pentru sfinţii români să se facă pomenirea în Duminica a 2-a după Rusalii, ca o expresie a darului Sfântului Duh, mai ales că până nu demult în calendarul ortodox tipărit la noi erau trecuţi doar sfinţii din alte ţinuturi, fapt care a creat impresia, pentru creştinii mai puţin informaţi, că noi, românii, nu am avea sfinţi. Totuşi, adevărul se cunoaşte bine acum: nu am avut sfinţi canonizaţi oficial şi trecuţi în calendar, dar în conştiinţa şi evlavia românilor, ei au fost cinstiţi fără încetare, de aceea, canonizările din anii 1955, 1992 şi 2025 au avut menirea de a confirma oficial cinstirea neîntreruptă ce li s-a făcut! De altfel, poporul român a avut şi are, desigur, eroii săi naţionali, alături de poeţi, scriitori şi artişti de mare valoare, dar trebuie să se ştie limpede că are un mare număr de sfinţi, cunoscuţi şi necunoscuţi, pe care noi i-am numi eroi naţionali, pentru viaţa şi misiunea lor exemplară în slujirea credinţei în Domnul nostru Iisus Hristos. Despre unii dintre ei, ştim puţine lucruri, pe alţii nu-i cunoaştem încă, dar când Dumnezeu ne va învrednici să trecem pragul veşniciei, poate că îi vom întâlni, cu Voia Domnului, pe toţi, vom vorbi cu ei şi ne vom bucura de vederea lor. Aceasta este una dintre cele mai mari bucurii ale Raiului, comunicarea cu Dumnezeu şi cu sfinţii, pentru că spre deosebire de tristeţea iadului, care constă, între altele, în necomunicare sau comunicare doar cu duhurile respingătoare ale întunericului, Dumnezeu ne prilejuieşte vederea, faţă către faţă a Sfinţilor Români, ca să ne bucurăm a-i vedea în duh, pomenindu-i cu evlavie pe cei cunoscuţi şi cei necunoscuţi!
„Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”!
În Duminica a 2-a după Rusalii, Sfânta Evanghelie ne spune că Mântuitorul abia coborâse din munte, unde postise 40 de zile, fusese ispitit de diavolul şi se pregătea să-Şi înceapă lucrarea dumnezeiască şi umblând într-o zi pe lângă Marea Galileii, vede doi fraţi, Petru şi Andrei, aruncându-şi mrejele, căci erau pescari. „Veniţi după Mine”, îi cheamă El, „şi vă voi face pescari de oameni“, iar, ei, îndată lăsându-şi mrejele, au mers după Dânsul împreună cu alţi doi fraţi, Iacov şi Ioan împreună cu tatăl lor, Zevedeu. Este adevărat că Mântuitorul nu a chemat negustori, nici plugari, nici bogaţi, oameni legaţi de pământ, de slujbe, de averi, ci a chemat nişte pescari, obişnuiţi cu sărăcia, cu foamea, cu răbdarea şi cu ostenelile lor cotidiene! Pe când noi, cei de astăzi, nu ne dăm seama de înşelarea diavolului, care nu ne îndeamnă să părăsim cu totul gândul la faptele cele mântuitoare, ci numai să le amânăm pe mai târziu, ştiind că amânarea este acelaşi lucru cu părăsirea de tot a gândului bun. Domnul Hristos nu vrea astfel de ucenici, zăbavnici şi îndoielnici, vrea sfinţi devotaţi şi mărturisitori ai credinţei, acesta fiind un exemplu care ne arată că Dumnezeu Îşi ţine cuvântul faţă de cei ce-şi pun nădejdea într-Însul, iar, cu această încredere neîmpuţinată în Mântuitorul, să răspundem şi noi la chemarea Lui, fără zăbavă şi părăsind obiceiurile păcătoase de până acum, ascultând îndemnul stăruitor al Bisericii, la sfintele slujbe, numai ca ucenici ai Lui, să ne învrednicim şi să ne împărtăşim de făgăduinţa Lui cea plină de bucurie, pentru că Dumnezeu iubeşte sfinţii şi ne prilejuieşte vederea, faţă către faţă şi a Sfinţilor Români, ca să ne bucurăm a-i vedea în duh, pomenindu-i cu evlavie pe cei cunoscuţi şi cei necunoscuţi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
