Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj anunță cu entuziasm lansarea concursului educațional „Biblioteca Vlogging”, desfășurat în perioada martie – iunie 2025. Acest concurs face parte din proiectul educațional cu același nume, inițiat de Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj.
Proiectul își propune să sprijine tinerele talente în domeniul tehnologiei și al comunicării digitale, oferind participanților oportunitatea de a-și dezvolta creativitatea și competențele digitale prin crearea de vloguri cu teme educaționale și recreative.
Concursul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 12 ani, având ca obiectiv principal stimularea creativității și dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă în social media. Participanții sunt invitați să creeze vloguri pe teme captivante precum:
• „Descoperă știința prin experimente!”
• „Explorează natura prin vizitarea unui obiectiv turistic local”
• „Lego-creativ!”
Aceste teme sunt menite să stimuleze imaginația tinerilor, ajutându-i să-și dezvolte gândirea critică și abilitățile de prezentare. Pentru a asigura buna desfășurare a concursului, vor fi organizate sesiuni online de informare despre tematicile concursului și regulamentul de participare. De asemenea, un juriu va analiza vlogurile create, iar cele mai reușite materiale vor fi premiate.
„Ne dorim ca acest proiect să devină o platformă prin care tinerii să învețe să folosească social media într-un mod pozitiv, constructiv și educativ. Credem că astfel vom contribui la formarea unei generații de tineri creativi, capabili să valorifice potențialul digital în mod responsabil pe parcursul vieții lor. Invităm tinerii din comunitatea noastră să se alăture acestui proiect inovator și să exploreze lumea fascinantă a creației digitale!”, a declarat Luiza Sandu, manager al Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj.











































