-V.G. Sfinte Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, la mormântul de lângă mănăstire, în ziua când ai fost înmormântat, s-a petrecut o minune care i-a uimit pe cei de atunci, așa cum pot să-i uimească și pe cei de astăzi sau pe cei dintotdeauna, pentru că în momentul când sicriul cu corpul tău sfânt a fost coborât în groapă, cerul înnorat s-a deschis deodată și prin deschiderea aceea de soare strălucitor a coborât o lumină dumnezeiască și caldă care i-a lăsat pe toți cei prezenți fără grai!
-Sf. A. B. Dragul meu, minunile pe care Dumnezeu le face, nu pot fi explicate cu mintea omenească, mai ales că în viața mea pământească, am vorbit mereu despre «Calea Luminii», pe care numai Preaînaltul Dumnezeu o deschide, așa cum o deschide și Dumnezeul nostru, Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că mai întotdeauna, învăţătura Sa este întărită ca o minune nepătrunsă de mintea omenească, știut fiind faptul că Doctorul ceresc vindeca pe bolnavi, şi trupeşte şi sufleteşte, iar, în acest fel, orbii îşi căpătau vederea, surzii îşi căpătau auzul, muţii vorbeau, iar ologii îşi căpătau umbletul. Deci, pretutindeni, aceştia, după ce se vindecau, Îl mărturiseau pe Hristos, deoarece le câştigase dragostea tuturor şi toţi voiau să-Lasculte şi să-Lvadă!
Evanghelia a îmblânzit popoarele şi le-a civilizat!
-V.G. Sfinte Arsenie Boca, tu care ai cunoscut adâncimea viziunii contemplative, care ai petrecut ore, zile, nopţi întregi în rugăciune neîntreruptă, căutând Faţa Lui Dumnezeu, pătrunzând taine divine, mijlocind pentru cei vii şi cei morţi, purtând în inimă greutatea umanităţii suferinde, învaţă-mă să mă rog cu adevărat, nu doar cu cuvinte care ies din gură, nu din inimă, şi cu întreaga mea fiinţă spre Creator!
-Sf. A. B. Vezi tu, dragul meu, la început, Mântuitorul învăţa direct, iar, atunci când aceste mulţimi s-au deprins cu felul învăţăturii Sale, El a început să însoţească învăţătura Sa cu pilde sau parabole, care nu sunt altceva decât «mărgăritarele» Sfintei Evanghelii și sub această formă, de povestiri, mulţimile primeau învăţătura Sa cu mai multă înţelegere. Lumina aceea de la înmormântarea mea era lumină necreată, care «schimbă fața», pentru că în zadar luminează soarele pentru cel care umblă cu ochii închişi, în zadar ai vorbi, oricât de frumos, pentru acela care se îndărătniceşte şi nu vrea să asculte, în zadar se predică şi cuvântul Evangheliei pentru acela care se împotriveşte acesteia!
-V.G. Dar, Sfântule, sunt oameni care admiră frumuseţea Evangheliei, frumuseţea sfinţilor, admiră puterea de credinţă a mucenicilor, admiră roadele pe care le-a produs creştinismul în sufletele altora, însă, ei nu se schimbă cu nimic!
-Sf. A. B. Dacă analizezi cu atenție, entuziasmul lor este ca şi focul de paie, care, pe cât de repede se aprinde, pe atât de uşor trece şi se stinge, pentru că aceştia sunt oamenii care n-au puterea trebuitoare de a urma pe calea binelui, despre care Sfântul Apostol Pavel spune: slujirea idolilor, care în zilele noastre se manifestă prin atotputernicia banilor lui Mamona, farmecele, vrăjbile, certurile, mâniile, dezbinările, pizmele, beţiile, desfrânările şi cele asemenea acestora (Col. 5, 19-21), ca minciunile, înşelăciunile, îngâmfarea, necredinţa şi altele asemenea lor, toate acestea sunt vrăjmașii vieţii curate, pe care o împiedică să aducă roadele sale. Poți vedea, cât de amărât, de îngrijorat şi de trist este preotul care vede că lucrul său în parohia sufletelor încredinţate este fără rod, deci, cu atât mai îndurerat este Tatăl cel ceresc, văzând atâtea suflete fără rod în grădina Sa, care este Biserica! Iată, Evanghelia a îmblânzit popoarele şi le-a civilizat, ea a făcut ca sufletele părinţilor să fie mai duioase şi mai pline de grijă pentru copii, ea a făcut ca sufletele copiilor să fie mai pline de dragoste pentru părinţi, ea a închegat şi a întărit viaţa de familie, ea a înmuiat inimile celor puternici şi le-a făcut mai înţelegătoare pentru cei lipsiţi, ea a făcut lumea să fie capabilă de jertfă, ei i se datorează operele de binefacere, ea a prefăcut pe păcătoşi, ridicându-i până la treapta sfinţeniei!
„Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu…”!
-V.G. Sfântul meu drag, sfântul inimii mele, când te ascult și vorbești cu atâta evlavie și cu mare înțelepciune, lumina se asemănă cu sufletul meu însetat strigând după Dumnezeul cel viu, precum cerbul tânjeşte după izvoare de apă, cu voinţa mea predată total Voinţei suverane a Celui Care ştie ce este mai bine pentru mine, chiar şi atunci când nu înţeleg căile Lui, atunci când deciziile Lui par să contrazică dorinţele mele!
-Sf. A. B. Pentru că suntem permanent în dialog, putem vedea, cât de bogate şi frumoase sunt roadele cuvântului Evangheliei care ajunge în sufletele primitoare, cât de schimbată ar fi faţa pământului, când învățătura Lui Dumnezeu ar fi roditoare numai în suflete primitoare şi lucrătoare! Ascultă cuvintele acestea ale mele: „O, Dumnezeul meu, dacă făpturile Tale sunt aşa de frumoase, veselitoare şi plăcute, cu cât mai frumos, veselitor, şi prea dulce eşti Tu, Ziditorul tuturor acestor lucruri”, mai ales că în vremea noastră, mai mult ca oricând, Mântuitorul strigă celor surzi să audă cuvântul lui Dumnezeu, celor ce dorm să se trezească, celor neînţelegători să înţeleagă, celor rătăciţi să se întoarcă, celor păcătoşi să se pocăiască! Strigă cu Scripturile, cu Apostolii, cu Biserica, strigă tuturor, de orice vârstă, bătrânilor, tinerilor, bogaţilor, săracilor, ca să-şi aducă aminte şi să primească Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi lucrător! Să ne cercetăm conştiinţa şi să vedem dacă vom avea cuvânt de dezvinovăţire, atunci când Dumnezeu ne va face socoteală despre viaţa de aici, care a fost fără rod!
-V.G. Sfinte Arsenie, știu că mă asculţi, om sfânt al Lui Dumnezeu, ştiu că rugăciunile mele nu se pierd în golul unui univers indiferent, ştiu că fiecare lacrimă a mea este adunată şi păstrată în vase cereşti, că fiecare suspin inexprimabil este tradus de duhul sfânt care mijloceşte pentru mine cu suspine inefabile după Voia Lui Dumnezeu, chiar şi atunci când tăcerea Lui Dumnezeu pare asurzitoare şi mă lasă confuz, pierdut, întrebându-mă dacă El mă ascultă cu adevărat!
-Sf. A. B. Să știi că a început să-mi fie plăcut acest dialog cu tine, deci, să facem, dragul meu, ca în inima noastră să aducă roade învățătura de folos, faptele tale să fie asemenea tămâiei mirositoare, să fie «cheia de aur» cu care să deschidem comoara cea de mare preţ a bunătăţilor dumnezeieşti şi cu bucurie să auzim glasul Lui când va veni cu sfinţii Săi îngeri: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, căci peste puţine aţi fost puşi, peste multe vă voi pune!”, mai ales că Domnul le spune Apostolilor că lor le este dat să cunoască tainele Împărăției lui Dumnezeu, în timp ce altora nu li se descoperă tainele, ci, li se spun pilde. Chiar tainic ar fi că tocmai Dumnezeu le vorbește în pilde ca, văzând să nu vadă și auzind să nu înțeleagă, iar, acest lucru e ca și cum Dumnezeu, în mod voit, nu revelează unora tainele dumnezeiești, ci dimpotrivă, le ascunde pe acestea în pilde pentru a rămâne neînțelese de ei. Dacă ar fi așa, atunci cei aleși, adică, Apostolii, ar fi privilegiați să li se descopere cum stau de fapt lucrurile în Casa Domnului. Cei nealeși, din motive numai de Dumnezeu știute, nu au blagoslovenia de a li se oferi pe tavă răspunsurile la toate problemele existențiale, așa cum a fost cazul acelei lumini de la înmormântarea mea! Prin urmare, unii oameni, rămânând ignoranți, sunt condamnați să nu înainteze pe calea către cunoașterea lui Dumnezeu, dar, totodată, ei rămân și nevinovați de păcătoșenia lor, din moment ce Dumnezeu nu li S-a descoperit!
Profesor dr. Vasile GOGONEA,
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
