„Noaptea Muzeelor” nu va avea loc în acest an. Rețeaua Națională a Muzeelor din România a anunțat că ediția a 21-a, programată pentru 17 mai, a fost anulată din cauza lipsei de fonduri și a impactului alegerilor prezidențiale.
Este pentru prima dată în două decenii când acest eveniment celebru nu se va desfășura. Potrivit celei mai mari organizații profesionale din domeniu, constrângerile bugetare și implicarea multor angajați din muzee în procesul electoral au dus la această decizie. Totuși, unele muzee ar putea alege să își deschidă porțile pentru vizitatori pe 17 mai, chiar fără a se coordona cu organizația națională.
„Instituțiile muzeale sau entitățile culturale care doresc să organizeze activități în cadrul ediției 2025 a Nopții Muzeelor pot face acest lucru în mod independent. Aceste inițiative nu vor beneficia, însă, de coordonarea, promovarea sau reprezentarea oferite în cadrul edițiilor precedente. Noaptea Muzeelor rămâne un proiect deschis, inclusiv în absența unei coordonări oficiale la nivel național”, a menționat organizația.
Anul trecut, evenimentul a avut loc, în ciuda protestelor comunității muzeale, care au dus la o reducere semnificativă a ofertei culturale pentru public. În contextul actual, caracterizat de resurse financiare și umane limitate, organizarea unui eveniment de amploarea Nopții Muzeelor nu mai poate fi susținută.
De altfel, Rețeaua Națională a Muzeelor din România se adresează Ministerului Culturii cu propunerea de a include Noaptea Muzeelor pe lista de proiecte strategice ale ministerului. După 20 de ani de organizare a acestui eveniment cultural de succes, care a demonstrat impactul său semnificativ asupra societății și muzeelor, organizatorii speră ca această propunere să fie acceptată. Includerea în lista proiectelor strategice ar facilita accesarea unor finanțări esențiale pentru continuitatea și dezvoltarea evenimentului, contribuind astfel la creșterea atractivității și relevanței sale pentru publicul larg.
Instituțiile muzeale sau entitățile culturale care doresc să organizeze activități în cadrul ediției 2025 a Nopții Muzeelor pot face acest lucru în mod independent. Aceste inițiative nu vor beneficia, însă, de coordonarea, promovarea sau reprezentarea oferite în cadrul edițiilor precedente. Noaptea Muzeelor rămâne un proiect deschis, inclusiv în absența unei coordonări oficiale la nivel național.
I.M.







































