Statul impozitează munca de 14 ori mai dur decât jocurile de noroc

300

Statul român impozitează munca cu 42% din salariul brut și câștigurile din jocuri de noroc de până în 10.000 lei cu doar 3%. Economistul Radu Georgescu atrage atenția că industria pariurilor are cea mai mica impozitare dintre toate industriile din România.

„Dacă mergi în fiecare zi la job, statul iți ia taxe 42% din câștig ( salariul brut). Dacă mergi în fiecare zi la sala de păcănele și pariuri, statul iți ia taxe 3% din câștig. Industria pariurilor are cea mai mica impozitare dintre toate industriile din România. În mod logic, fiind un viciu, ar trebui să aibă cea mai mare impozitare”, atrage atenția economistul Radu Georgescu, potrivit Adevarul.ro.

În opinia sa, cuantumul mic al impozitului este o anomalie fiscală, în condițiile în care sute de mii de oameni sunt dependenți de păcănele și pariuri, iar în aproape fiecare scară de bloc se află o sală de păcănele, în timp ce cele mai multe tranzacții online din România se fac la pariuri sportive.

Ultimele date statistice arată că aproape 100.000 de români se confruntă cu dependența de jocuri de noroc, dar numărul acestora ar putea fi de cel puțin 2-3 ori mai mare având în vedere că datele se bazează pe dependența declarată, nu pe cea care nu este recunoscută de jucătorii pătimași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.