-Rep. Preacuvioase Părinte Stareţ, am visat mai demult acest interviu şi i-am dat curs în această zi, fiind încântat de modul cum aţi vorbit atât de frumos despre sfinţi!
-I.P. Până în ziua de astăzi, s-au născut o mulţime de sfinţi în ceruri! Poporul român a dat mulţi sfinţi, ştiuţi şi neştiuţi, cunoscuţi şi necunoscuţi, pentru că sfinţii nu sunt doar aceia pe care îi vedem în calendar, ci, sunt mult mai mulţi, pe care numai Dumnezeu îi ştie, cu viaţa lor şi cu sfârşitul lor!
-Rep. Totuşi, Biserica a fost întotdeauna şi este legată de vieţile sfinţilor!
-I.P. Biserica a consemnat vieţile sfinţilor, iar, românii, aşa cum ştim cu toţi, abia în secolul al XX-lea i-au cunoscut, pentru că anul acesta s-au împlinit o sută de ani de la întemeierea Patriarhiei Române! Deci, aveam autocefalie şi aveam conducători ai bisericii, iar, atunci, am putut şi noi să canonizăm sfinţi! Pentru că abia de la Unirea Principatelor, apoi, de la 1 Decembrie 1918, când se formează România Mare, vorbim de activitate bisericească instituţionalizată, însă, primele canonizări s-au făcut abia în 1954, când au fost canonizaţi sfinţi, printre care: Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Nicodim de la Tismana, care s-a mutat la Domnul în 1406! Cu mila Lui Dumnezeu, anul acesta au fost canonizaţi încă 16 sfinţi români. De la noi din Mitropolia Olteniei, Sf. Gherasim Iscu de la Tismana şi Cuviosul Visarion de la Lainici, care au fost persecutaţi şi torturaţi pentru credinţa în Dumnezeu! Ei au avut un sfârşit mucenicesc înaintea Lui Dumnezeu!
-Rep. Sunteţi un monah de excepţie care strecoară în predica sa şi aspecte care ţin de educaţia oamenilor credincioşi!
-I.P. Şi ce frumos este când oamenii sunt disciplinaţi, educaţi, începând de la copiii de şcoală, pentru că şi profesorul se simte bine când copiii sunt ascultători şi cuminţi! Ce bine se simt mama şi tata, când copiii sunt ascultători şi cuminţi! Ce bine se simt conducătorii unei societăţi, când oamenii sunt liniştiţi, ce bine e când e ascultare şi ordine, pentru că Dumnezeu a creat ordinea! Dumnezeu este armonie, este dragoste, iubire, pentru că unde nu este armonie, acolo este haos şi îşi face loc cel rău! Diavolul, de regulă, aduce dezordine, zgomot, pentru că şi noi suntem la o slujbă, mare, astăzi, când e duminică şi avem şi Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, iar, în cazul acesta, oamenii trebuie să conştientizeze motivul pentru care au venit la slujbă! Oare, am venit ca să vorbim cu vecinii, cu prietenii, ce am făcut în această săptămână sau în această lună, sau, venim ca să ne «hrănim» şi noi cu Sfânta Taină a Liturghiei?
-Rep. Tocmai acest lucru aş dori să-l subliniez, că aţi vorbit atât de convingător despre importanţa Sfintei Liturghii!
-I.P. La Sfânta Liturghie se reeditează viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, Naşterea, Propovăduirea, răstignirea, cu Trupul şi sângele Său pe Sfânta Masă! Deci, să participăm la Sfânta Liturghie, care este cea mai mare lucrare de pe faţa pământului! Din păcate, vin oameni la Liturghie, dar, nu participă sufleteşte, pentru că sunt prezenţi cu trupul, dar, nu pleacă acasă cu nimic duhovnicesc! Unii nu sunt atenţi, măcar câteva minute să se conecteze la Dumnezeu, la cer, mai ales la Sfânta Liturghie. Avem toate posibilităţile ca să ne conectăm la harul duhului sfânt, să conştientizăm faptul că viaţa este scurtă şi să adunăm cât mai multe fapte bune! Le facem acasă, le facem şi pe stradă, dar, mai ales la biserică să le facem, când ne rugăm şi când ne conectăm la harul Lui Dumnezeu! Liturghia uneşte cerul cu pământul, iar, dacă ne concentrăm şi ne conectăm la cer, acesta e un lucru dumnezeiesc! Drept urmare, să fim atenţi să ne autoeducăm permanent, să facem ascultare, pentru că aşa cum ne place ca să ne asculte copiii, ce bine Se simte Dumnezeu când omul este cu multă atenţie, căci, dacă te gândeşti la cuvintele Lui Dumnezeu, te mântuieşti!
-Rep. Cred că aici intervine şi rolul principal al preotului!
-I.P. Ceea ce spune preotul sunt cuvinte sfinte, iar, noi ne «hrănim» cu energia duhului sfânt de la aceste cuvinte! Aceste cuvinte sunt sfinte şi sfinţitoare, iar, dacă ai simţit cuvântul acesta în inima ta, simţi că te sfinţeşte acel cuvânt! De aceea e foarte nepotrivit când oamenii merg la biserică şi dintr-o insuficientă educaţie nu sunt atenţi şi chiar îi fac şi pe alţii să fie neatenţi! Dumnezeu este Cel Care a făcut ordine, iar, diavolul stârneşte dezordinea şi strică armonia din univers!
-Rep. Dar, ce facem atunci, noi, oamenii?
-I.P. Noi, oamenii, distrugem armonia din Univers, distrugem natura din jurul nostru, pentru că asta am învăţat şi asta facem, aşa este educaţia noastră! E bine să fim atenţi la fiecare detaliu din viaţa noastră! Orice cuvânt pe care îl scoatem din gură este important prin ceea ce emitem, prin ceea ce recepţionăm, ceea ce ascultăm, ceea ce vorbim, ceea ce auzim! Noi nu suntem ceea ce credem noi că suntem, noi suntem cumulul faptelor noastre! Noi suntem ceea ce gândim, ceea ce spunem, ceea ce facem, nu suntem ceea ce credem despre noi! Atunci ne autoapreciem şi acesta este păcatul cel mai des întâlnit, pentru că păcatul cel mai mare al mândriei este autoaprecierea şi autosuficienţa! Te crezi că eşti cel mai mare, şi aceasta este culmea mândriei! Diavolul acesta al mândriei, îl face pe om să se umfle ca un balon până plezneşte şi nu mai rămâne nimic din el!
-Rep. Prea greu poate înţelege omul acest raport dintre mândrie şi smerenie!
-I.P. Să realizăm că între cei doi poli, al mândriei şi al smereniei, trebuie să ştim ce înseamnă mândria, ce înseamnă smerenia, iar, acest lucru îl conştientizăm prin educaţie! Mândria este atunci când nu ascultăm nici în familie, nici la serviciu, nici în societate, ne facem legile proprii, care este o mândrie cumplită! Sau nu suportăm nimic, iar, dacă ne-a făcut cineva un rău, nu îl iertăm! Pe când omul smerit suportă totul, rabdă totul! Când ne umflăm în pene, Dumnezeu se face mic în inima noastră, pentru că noi ne credem mari, iar, Dumnezeu se face mic! Dacă te faci tu mic, Dumnezeu se face mare în tine! Oamenii trebuie să ştie aceste reguli de comportament creştin, pentru că e mai mare cel care se smereşte primul şi cere iertare, chiar dacă are dreptate! Indiferent ce vârstă am avea, trebuie permanent să ne reeducăm, pentru că de multe ori, învăţăm lucruri bune de la ultimul sărac sau boschetar de pe stradă! De la oricine putem învăţa, de aceea, să avem ochii deschişi, să luăm aminte la ceea ce este bun şi pozitiv în jurul nostru! Să vedem ceea ce construim, nu ceea ce distrugem!
-Rep. Care este coordonata fundamentală a credinţei?
-I.P. Credinţa este o problemă de educaţie, fiind aceea care arată ceea ce facem noi! Credinţa nu este cea declarativă, când spun că eu cred, că sunt credincios, pentru că şi diavolii cred că există Dumnezeu, dar, ei nu se smeresc, nu cer iertare şi nu au dragoste! Orice ar face omul, să se roage, să postească, dacă nu are dragoste şi smerenie, nu are nimic! Deci, credinţa este o permanentă mişcare şi evoluţie în noi, o sensibiltate maximă! -Rep. În încheiere, aş face referire la cugetarea eminesciană: «Cu voia Sfântului, facem umbră pământului!», cum o comentaţi?
-I.P. În această viaţă suntem ca nişte umbre faţă de oamenii din jurul nostru şi mergem la biserică pentru ca să ascultăm cuvântul Lui Dumnezeu! La noi, în zona Olteniei, oamenii nu prea ascultă predici, dar, pentru preot, cuvântul rostit prin Cuvântul Lui Dumnezeu face parte din «fişa postului», iar, un preot trebuie să transmită Cuvântul Lui Dumnezeu, trebuie să sfinţească poporul, să conducă oamenii spre mântuire! Preotul nu vorbeşte de la el, vorbeşte din Sfânta Scriptură, de la duhul sfânt! Când îi judecăm pe alţii, facem plăcerea diavolului! Deci, să nu judecăm pe nimeni, oricum ar fi omul acela! Să ascultăm cuvântul Liturghiei, să ne conectăm la harul Lui Dumnezeu, să le lăsăm pe cele ale lumii! În biserică este numai Domnul, pentru că aici este energia harului duhului sfânt!
Vasile GOGONEA
