1. Vocația eseistică
A doua carte publicată de Vasile Vasiescu la editura Hoffman este încă o temerară încercare de a consacra nu numai istoric ci și literar lumea gorjenească. El se circumscrie unei tradiții deja legendare care i-a dat culturii autohtone pe Al. Ștefulescu, Titu Rădoi, Ion Cepoi, Dumitru Dănău, Nicolae Diaconu, Paul Popescu, Florin Iisuf, Aurel Antonie, Antonie Dijmărescu, C. Rădulescu Motru, George Uscătescu.
Dar el își impune propria-i autoritate și inteligență într-un stil marcat de plăcerea de a scrie un text despre „O lume ca o inimă” (desenată simbolic pe coperta 1 de pictorul Ion Nicodim – n.n., I.P.B.).
Este lumea scriitorilor, artiștilor plastici, academicienilor fii ai Gorjului, a profesorilor eminenți de limba și literatura română, a istoricilor târgujieni, a muzeelor și festivalurilor naționale și internaționale, a târgurilor și insulelor de frumuseți naturale ori estetice, cu porți și pridvoare boierești și arhetipale, de poveste și unică armonie chibzuită „monumental”.
Gorjul are încă zone mirifice: Bălăneștii, Brădicenii, Ciupercenii, Arcanii, Tismana, Runcu, Polovragii, Peștișanii, Țiclenii, Turcineștii, încât îți vine în gând, precum și lui Tudor Arghezi, cândva ori azi lui Vasile Vasiescu, să-l parcurgi cu bastonul pe jos, străbătând luminișuri de „clasicitate” perenă, „crânguri” de idei mirobolante la răspântii de … epoci revoluționare.
Constat în acest prim subcapitol de cronică literară vocația eseistică a jurnalistului Vasile Vasiescu, talentul de publicist ancorat solid într-o contemporaneitate efervescentă în evenimente memorabile: începând cu cea de-a XXV-a ediție a Atelierului Național de Poezie Serile la Brădiceni și neterminând cu expoziția postumă a lui Paul Popescu din 18 noiembrie 2021 vernisată galeriile de Artă din strada Traian nr. 71 sub genericul „În amintire”, când sculptorul ar fi împlinit 60 de ani.
2. Cultivarea uneltelor autoreferențiale
Spirit matein, Vasile Vasiescu reconfirmă un intelectualism rafinat, cu irezistibile ceremonii de limbaj. Poate fi când livresc și când alegoric; ori fie eseist, cum am mai arătat când m-am referit la „Dincolo de noi”, dar și la „Recurs la Brâncuși” (2021).
În acest tom, de veritabil cărturar subțire, ba și de reporter de teren infatigabil, comilitonul nostru de presă literară manifestă un exclusivism al gustului estetic, bazat pe-o spornicie a ideii, pe-o capacitate de-a lega retorica argumentației într-un silogism al conceptului asumat și interiorizat, exersat în direct pe lungimea de undă a ironiei înțelepte și a unor călătorii itinerante într-o lume a artelor și într-o simultaneitate deschisă spre orizonturi transcendente, spre un cert regim al sacrului destin, de „ales întru mitul eternei reîntoarceri”.
Fără a cădea în demonismul hermeneuticii speculative, domnul Vasile Vasiescu nu ezită în a-și cultiva „uneltele autoreferențiale” din vastu-i „Bibliopolis” glisând între farmec și anamneză, pendulând între natură și metafizică și riscând o plutire pe deasupra tuturor melancoliilor sale oglindite cu destulă discreție într-o scriitură catalizatoare de noi paradigme creatoare de sinteză infailibilă la mișcarea timpului, la fluxurile și refluxurile modelor și raliată la trăinicia unor modele umane neperisabile, dotate cu mentalități ce te obligă, instantaneu, să aderi la ele, volens-nolens; precum Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Ecaterina Teodoroiu, Constantin Brâncuși, Arethia și Gheorghe Tătărescu, Alexandru Ștefulescu, Petru Dumitriu, Ștefan Pelmuș, Aurel Petrescu, Constantin Brâncoveanu, Vlad Ciobanu, Ion Pogorilovski, Matei Stârcea-Crăciun, Mihai Țopescu, Ion Caramitru, Gheorghe Vlăduțescu, Cornel Cârstoia, Nicu D. Miloșescu, Dan Grigorescu, Mircia Dumitrescu, Ion Popescu-Voitești ș.a.
3.Doza de narcisism reveriant
Aristocrat, prieten al artelor, uneori chiar curator și moderator, participant cuminte la majoritatea „întâmplărilor” memorabile de acasă, din Gorj, Târgu Jiu, Bălănești, Glogova, Gureni, Brădiceni, Hobița etc., Vasile Vasiescu procedează, de pildă, ca și Andrei Cornea; vizează mereu efortul sintetic, totalizator, dar din detalii semnificante și semnificative și în plan semiotic și în planul interpretării semnelor așa cum i se perindă pe traseele sale analitice și disociative.
De sub condei îi scapără metaforice esențe de gând, formulări aforistice de o imprevizibilitate mereu clarificatoare a unor subtilități care confluează într-un stil individual, impecabil, deloc prețios și deloc infatuat. Atras și de pitoresc, tot la fel se lasă purtat pe aripile unor reverii care-și explorează propria filozofie antiretorică, ba bătând și înspre o poetitate unde fantasia și mimesisul coexistă și sintagmatic și paradigmatic.
Crepuscularul și ecclesia Cărții, precizia argumentelor, infailibilă și aspectul clar de construcție închegată fac din publicistul Vasile Vasiescu un erudit respectabil și totodată un matur distilator de realități culturale elegante, imaginante, profunde, vizionare; și așterne pe coala de agendă pagini de jurnal, de memorial, în care raportul dintre critică și istorie e mereu în echilibru.
Când se ocupă de scriitori ori pictori glocali precum Constantin Preda, Robert Șerban, Gheorghe Dican, Ștefan Mitroi, Spiridon Popescu, Ion Popescu Brădiceni, Florin Hutium ș.a., domnul încă energic și altruist, scoțând șapte numere din revista „Gazeta Gorjului”, a căror valoare și dinamicitate e incontestabilă, Vasile Vasiescu, prelungește reportajul în ficțiune; se lasă sedus de suavitatea limbajului transfigurativ, dar cu o demnitate nobiliară; chinurile creației sunt sublime și orgolioase, cu o doză strict necesară de narcisism.
4.Scrisul: o artă transretorică
Pentru prietenul meu Vasile Vasiescu, scrisul e desigur o artă transretorică, având „viciul” contemplației; însă, exigent, nu admite, ca om dionisiac și apolinic totodată, ca acțiunea și actul de cunoaștere să se înfrunte reciproc pentru cine știe ce capriciu neașteptat.
Dimpotrivă, cu deja recunoscuta-i competență, reinventează Gorjul literar, cultural, istoric, pitoresc și social, brodează spectacole de verb și reprezentare, regizează dialoguri „platoniciene”, plătește tribut gratuității cu ferestrele deschise spre o perenitate… concretă, fenomenologică și ontologică; dar și oarecum transistorică.
Apoi meditează ca și Roland Barthes la contradicția logică a limbajului poietic; la o psihologie a unității care lucrează cot la cot cu textul de plăcere; la posibilitatea unei dialectici a dorinței ca gorjeanul să devină un om deplin nicasian și chiar eroiardic precum mai în vechime.
El însuși se consideră un soi de misionar al unui franciscanism care magnetizează farmakonic cuvintele să se așeze într-o povestire ca un covor țărănesc de Tismana, sau țesut, „serile la Brădiceni”.
Veșnic tânăr și neliniștit, Vasile Vasiescu tot caută „sărbătoarea perfectă”, elementele constante (și în contrast cu alții – n.n., I.P.B.) ale unei doctrine proprii, unde vânătoarea de simboluri e admirabilă, unde abstractemele au carnație senzorială, unde luciditatea e ludică (și viceversa), unde poezia poate fi și rugăciune aruncată fără protocol la malul unei mări agitate, unde reîntoarcerea în imaginarul serios și grav dobândesc rang eliadesc, unde poetul e un gladiator transmodern (fiind de ipso et de facto vorba despre subsemnatul -, Ion Popescu Brădiceni); unde, o călătorie la Baia de Aramă îl încarcă sufletește cu o duhovnicie jovială, har, comuniune canonică; unde pictorul Hutium e protagonist de performance-uri labirintice ș.a.m.d.
BIBLIOGRAFIE
Vasile Vasiescu: O lume ca o inimă, editura Hoffman, Caracal, 2022, 278 pagini
Ion Popescu Brădiceni, Scriitor, doctor în filozofie, cronicar literar
