Pe lângă traseele montane, cei pasionaţi de drumeţie ori plimbări în aer liber, pot străbate şi văile apelor de munte petrecându-le până dincolo de coline, acolo unde şesurile domolesc cursul vijelios din amonte.
Parcurgerea celor două Bistriţe nu poate fi decât o incitare la cunoaștere, la bucurie şi încântare pe parcursul văilor unde îşi ascund apele zglobii şi o invitaţie pentru pasionații de pescuit de a le descoperi, iar, odată cu ele, fauna bogată şi plină de surprize.
Bistriţa de Vâlcea, afluent pe dreapta al Oltului izvorăşte din munţii Căpăţânii, iar cursul său, când repezit peste cascade, când învolburat şi spumos, se uneşte cu cel al Ghiulghiului în locul numit „între râuri”, pentru ca mai apoi să dea asaltul asupra calcarelor din cheile ce-i poartă numele, acolo unde apa se luptă cu blocurile de calcar în învolburări zgomotoase.
Scăpată din strânsoarea cheilor, se linişteşte puţin la intrarea în satul Bistriţa şi trece prin preajma mănăstirii Arnota între zidurile căreia Matei Basarab îşi odihneşte trupul, veghind peste Ţara Românească. Mai în aval, tot pe partea dreaptă, trece pe lângă o altă mănăstire, Bistriţa, ctitorie a boierilor Craioveşti, centru monahal renumit pentru ţesăturile covoarelor olteneşti, ceramică şi instrumente muzicale.
Încă repede şi neastâmpărata Bistriţa primeşte, pe stânga, vijeliosul Costeşti, iar pe dreapta, Valea Romanilor. Îmbogăţindu-şi apele, îşi urmează cursul până dincolo de comuna Băbeni, unindu-se în final cu Oltul.
De la Bistriţa vâlceană, trecând prin cel mai renumit centru de ceramică a Olteniei, respectiv Horezu, renumit în ţară şi peste hotare pentru al său „Cocoş de Hurez”, trecem prin Tg-Jiu spre Tismana, pentru a cerceta zglobia Bistriţă de Gorj.
Izvoarele sale sunt localizate în Oslea şi adună apele a trei pâraie: Groapa, Negoia şi Răchiţeaua. Vijelioasă, sare peste bolovanii întâlniţi în cale se aruncă în cascade, mai adună apele câtorva pârâiaşe ce la întâlneşte în cale pentru ca în aval să treacă prin două bulboane de o rară frumuseţe: Toaia Cerbilor şi Toaia Dracilor. De aici intră în Cheile Bulzului, ce depăşesc atât prin mărime, cât şi frumuseţe, cheile Bistriţei de Vâlcea.
După ce iese din strânsoarea cheilor, apele sunt adunate într-un lac de acumulare cu o capacitate de peste 6 milioane metri cubi. Dincolo de baraj mai ajung câteva firişoare de apă ce nu după mult timp se adună într-un lac mai mic, Clocotiş.
Obosită, parcă. de atâtea obstacole întinse în calea ei, adună din nou apele afluenţilor Becheru, Găunoasa, Padeşul şi Boul, iar mai în aval, Bistricioara şi Bâltaşi şi îşi continuă înaintarea spre Jiu. La câţiva kilometri aval, apele se liniştesc chiar cu tendinţa de formare a unei minidelte, lucru neobişnuit la o apă colinară ce abia a răzbit din strânsoarea munţilor rămaşi nu prea departe în urmă.
Aici, Bistriţa se uneşte cu Jaleşul şi Tismana şi, împreună, pornesc a-şi uni apele cu Jiul în apropierea locului numit „la evacuator”, unde Jiului i s-a amenajat albia în aval pentru a se preveni infiltraţiile de apă în carierele aflate de-a lungul său.
La final, trebuie remarcat faptul că văile celor două Bistriţe, împreună cu a afluenţilor săi, le măresc frumuseţea oferind celor pasionaţi de drumeţie şi pescuit clipe de neuitat.
Fiecare chei, loc, sau localitate, ce le străjuieşte malurile diferă de cele din amonte sau din aval. Toate sunt aparte şi formează pitorescul fără egal al celor două Bistriţe aflate pe teritoriul oltean.
Mugurel Petrescu, fotografii autor
