Unici în lume!

„Din toate punctele de vedere suntem unici, nu am de ce să mă feresc de acest cuvânt”! Îmi sună în cap aceste cuvinte ca un ecou fără sfârșit. I-auzi, suntem unici din toate punctele de vedere!
Mi-am făcut cruce și am încercat deslușesc acest mesaj pe care, nu l-am scos din context, l-am auzit din gura Doamnei Elena Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraților din Romania. Pentru început m-a dus gândul la bancul acela: doctore ce am de sunt cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă? Halucinații domnișoară, i s-a răspuns!
Aș dori să precizez din start că am stimă deosebită și respect pentru justiție și pentru cei care făptuiesc justiția. Cu mulți magistrați am colaborat în diverse domenii. Am făcut echipă cu procurorii la cercetarea a numeroase infracțiuni grave cu autori necunoscuți, am avut magistrați colegi de catedră universitară, cochetez cu câțiva pe teme literare, ne batem la șah, dar ne stimăm reciproc.
Să fiu bine înțeles, când spun justiție, am în vedere justiția ca un principiu în care adevărul este sacru și nu poate fi alterat de prejudecăți. Doar adevărul este unic, ca s-o parafrazez pe stimata Doamna! Ca instituție juridică, justiția este Zeița Dreptății. Platon consideră justiția nu doar ca o virtute morală individuală, ci și o caracteristică a unei societăți bine organizate, ca o stare de armonie între diferitele părți ale sufletului și între clasele sociale din cetate. Avem noi armonie în cetate?
Cum adică, noi suntem unici? Cum adică examenele Dumitale sunt mai examene decât cele de la medicină, chimie, fizică etc, să nu mai vorbim de matematică, la care, dacă te prinzi, vei rătăci printre ecuații și logaritmi încât rămâi tangentă și atât. S-au schimbat vremurile, nu mai este medicina cea mai nobilă meserie?
Ați atacat militarii, ați atacat polițiștii, ați atacat Academia de Poliție desconsiderând-o ca pe o școală de ucenici. „Nimic nu se compară cu numeroasele și dificultatea examenelor pe care le-am susținut până am devenit magistrați, cu munca grea, cu responsabilitatea, cu viața plină de restricții etc. etc.”
Am mai auzit vorba asta. Compari munca judecătorului cu cea a polițistului, îmi zice un amic judecător? Era vorba de pensii și eram la o partidă de șah. Ai dreptate, amice, îi răspund, nu se compară. Ție ți se pune dosarul pe masă cu toate probele și te scremi patru-cinci ani până iei decizia, pe când polițistul aleargă zile și nopți să identifice hoțul, să strângă probe și să-l prindă ca să ți-l aducă ție legat, iar tu, cu deținutul păzit de gardienii arestului, mai aduci și 3-4 jandarmi să vă păzească pe toți. Acolo, în stradă, el ia decizia pe loc. Pentru el orice minut pierdut duce la pierderea probei, scăparea făptașului, ratarea cazului. Ca să nu mai vorbesc de riscul de a nu se mai întoarce acasă teafăr. Câți magistrați au fost ultragiați și câți polițiști? Dacă greșește, a doua zi dă cu subsemnatul, iar măsurile punitive nu întârzie. La voi nu există răspundere pentru judecată nedreaptă. Și, dacă vrei să mai continuăm pe această temă, îți umplu sacul cu argumente. Hai, mai bine să schimbăm subiectul! Uite, facem fifty-fifty, tu mă zdrobești la pensie, eu te zdrobesc la șah!
Cu el am încheiat subiectul cu pricina, suntem amici și jucăm șah în continuare fără alte maliții, dar, revenind, aș întreba: cum adică examenele date de Dumneata sunt mai examene decât cele date de mine ca polițist? Păi eu am susținut toate examenele, nu doar licența, la Universitatea București, am mai susținut un examen postuniversitar, am mai parcurs șase ani de cercetare în penal, procedură penală și criminologie până am obținut titlul de doctor în drept la aceeași universitate, lucru pe care, vorbește lumea, Domnia Voastră ați cam sărit peste ele. Dacă mai adaug că am urmat o școală de ofițeri, că am susținut examene de grad până am ajuns unde am ajuns, pe unde ești matale mai unică decât mine? Și vă mai spun ceva, un absolvent al Academiei de Poliție știe din prima zi să facă o cercetare la fața locului, să ancheteze, să aplice o sancțiune contravențională etc., lucru pentru care unui absolvent de la Drept îi este necesar ceva timp de practică pe lângă un magistrat profesionist până-și intră în mână.
Ar mai fi câteva întrebări. De ce magistrații sunt mai unici decât lumea? Răspuns: din obediență! Cică să nu te pui rău cu doctorii că ajungi pe mâna lor. Așa și cu magistrații, cică oricine poate greși cu ceva și ajunge pe mâna lor, mai ales ăia care se știu cu musca pe căciulă. De frică li s-a dat tot ce au cerut, li s-a permis totul. S-au închistat într-un balon de sticlă mată unde nu-i vede, nu are nimeni voie să-i vadă ce fac, cum muncesc și cum trăiesc. S-au rupt de societate, au devenit imuni la scăderea gradului de siguranță civică, la creșterea alarmantă a criminalității, la problemele economice ale țării, la traiul omului de rând și, culmea, nu răspund în fața nimănui. Acum, când se încearcă aducerea lor cu picioarele pe pământ, e bai mare, își suspendă activitatea, nu însă și leafa, că dacă se atinge cineva de leafa lor, dau statul în judecă și, cine crezi că judecă?, tot ei, că extratereștrii încă nu au coborât pe pământ.
De ce, vorbind de drepturi salariale și pensii, se vor mai speciali decât militarii? Păi, dacă sunt unici! Sunt incomparabili, inconfundabili, inegalabili, inimitabili etc. Nu dezvolt despre atribuțiile profesiei militare, fie ele de ordine publică, de pompieri, de apărare a teritoriului și securității țării, mă rezum doar la a transmite acestor unici că fără militari ei nu ar exista. Organizarea țării începe cu organizarea armatei, spun toți înțelepții lumii. Într-un haos social, unicii noștri ar sta ascunși pe sub scările tribunalelor pentru a-și feri pielea.
În acest context, se ivește o nouă întrebare: de ce diriguitorii din fruntea structurilor militare, comandanții, liderii de sindicat, stau cu ciocul în nisip și nu iau atitudine, nu-și apără trupa, nu-și apără profesia, adică pâinea cea de toate zilele? Răspunsul este același, de teama că supără, că vor cădea în dizgrația celor care i-au cocoțat acolo unde sunt, lipsa de respect pentru haina pe care o poartă și, ca un corolar, obediența! Nu i-am auzit odată pe mai marii poliției, ca să mă rezum doar la arma de care aparțin, ori pe generalul de deasupra lor, domnul Despescu, sărind în apărarea polițiștilor, ori a rezerviștilor pensionari, nici măcar atunci când Ciolacu ne făcea nesimțiți pentru că ceream să se respecte legea pensiilor militare.
Solidaritate buzoiană? Întreb și eu nu dau cu piatra.
Nu, ei ies în față doar când au de comunicat prinderea unui infractor mai de soi. Soldaţii luptă şi generalii se laudă, proverb indian!
Altă întrebare, vorba mai marelui peste legi, de ce răspunderea pentru imaginea deplorabilă a justiției române este aruncată pe seama presiunii mediatice? Păi cum să nu se revolte lumea când judecătoarea de la Sibiu, atunci când trebuia să emită mandate de arestare pentru criminalii care l-au asasinat pe milionarul Adrian Kreiner, și-a închis telefonul pentru că era sâmbătă. Infracțiune deosebit de gravă, infractori deosebit de periculoși, eforturi zi și noapte câteva săptămâni pentru a-i descoperi și, când îi prinzi, ba chiar la capătul pământului, ghinion, pentru era în zi de duminică, „Unica” a dat termen că va emite mandatele abia miercuri. Până atunci polițiștii din Marea Britanie trebuiau să-i păzească zi și noapte în birou, să le cumpere mâncare din leafa lor, să-i țină de mână când fac pipi etc, pentru că nu aveau mandatele de arestare și nu-i puteau introduce în arest. Păi să nu-ți faci cruce! Asta da judecătoare unică! O fi tras-o cineva de urechi? Secret de castă!
Unde să-i ducă? Să-i lase liberi și să-i citeze pentru miercuri? Ia-le câte-o poză să ai ce prezenta miercuri, ar zice un mucalit!
Polițistul, pompierul, luptătorul de pe front nu și-a pus niciodată problema că e în afara programului, că e sărbătoare, că trebuie să plece la intervenție în miez de noapte, că are o problemă de familie etc. Apropo, ce-ar fi dacă și militarii și-ar suspenda activitatea? Doamne ferește!
Dacă într-un caz de crimă cu scop de jaf, cu infractorii prinși în alte țări, procedăm așa, ce să mai vorbim de „un amărât de furt de portofel” comis pe tramvai în București? Sau mai nou, cică mita de 500 de lei primită de inspectorul ANAF este prea mică. Păi când era justiția justiție, controlorii de tren erau arestați la grămadă pentru 15-20 lei șpagă, Decebal Remeș luase „șpagă”niște cârnați, (câte tone or fi fost ca să treacă de 500 lei), Nelu Tătaru luase niște ouă de la țărani etc.
A numărat cineva câți infractori periculoși, pentru care s-a refuzat arestarea preventivă, au comis în continuare infracțiuni? Pentru cazul Gânj, devenit cel mai căutat criminal, a dat cineva socoteală?
Apoi, cum să nu fie supus criticii mediatice sistemul judiciar, pe care-l conduce Stimata Unică Doamnă, când clasează prin prescripție mii de dosare pe an, iar de-acolo, de la vârful justiției nu s-aude nici-o vorbă, o fi bine, o fi rău? I-auzi-ia: peste 30000 de dosare penale au fost închise prin prescripție în ultimii ani, un număr de 3.534 de astfel de dosare au fost închise doar în anul 2024 (Ionuț Mureșan, Libertatea 03 ian. 2025). În toate era vorba de infracțiuni, unele care au generat prejudicii importante prin corupție, evaziune fiscală, delapidare, iar altele sunt fapte de mare pericol public: constituirea de grupuri infracționale organizate, traficul de droguri, trafic de persoane, trafic de minori, tentativă de omor, tâlhărie calificată, huliganisme cu morți și vătămări corporale, accidente rutiere cu morți și răniți, conducere fără permis, sub influența alcoolului sau a altor substanțe etc.
Numai în anul 2024 au fost absolviți de pedeapsă prin prescripție peste 100 de șpăgari, 572 de escroci, 21 pentru tentativă de omor, 30 pentru tâlhărie calificată, peste 2000 de huligani, 536 de șoferi bețivani și, i-auzi, 1165 de conducători auto fără permis. Și ne mai mirăm de bătăile din stradă între cete de huligani că ți-e frică să mai ieși din casă, ori de carnagiul de pe șosele! Treizeci de tâlhari lăsați în libertate, mai mult, scăpați de pedeapsă! Păi tâlhăria calificată e o infracțiune gravă, infracțiune de mare pericol social, tâlharul are jaful în sânge și e crimă socială să-l lași nepedepsit.
Nu intru în măruntaiele acestor dosare pentru că nu am informațiile cuvenite, nici nu ar trebui comentate hotărârile judecătorești prin care s-a constatat prescripția, dar pot să mă întreb, mai degrabă să întreb, cum a fost posibil să ții până la prescripție 1165 de dosare cu conducători auto fără permis de conducere, unde fapta este flagrantă și nu mă ajută mintea să văd ce probe ar mai trebui administrate pentru a dovedi că respectivul nu are permis de conducere. Urmărirea penală într-un asemenea dosar poate fi terminată în maxim 3-4 zile, iar judecata în 1-2 termene. Știința criminologică ne învață că doar pedeapsa promptă are efect educativ. Teoria ca teoria, practica te omoară, merge vorba în popor.
Ce înseamnă pentru societate această „operă”, această măreață realizare a justiției române? Când pronunț justiție, mă refer la întreg ansamblul de instituții care concură la înfăptuirea justiției, parchet, instanțe judecătorești, poliție și alte organe speciale care constată infracțiuni.
Am mai răspuns, înseamnă zeci de mii de infractori nepedepsiți pentru faptele lor, înseamnă un îndemn, o încurajare pentru a comite alte infracțiuni, înseamnă cel puțin doi/dosar slujbași ai statului, cel de la urmărirea penală și procurorul de caz, care nu și-au făcut datoria, iar dacă dosarul a fost promovat în instanță, încă cel puțin un judecător, aproape 100.000 de vinovați pentru „nevinovăția” a tot atâția infractori.
A devenit prescripția un modus operandi, avem de-aface cu o corupție mascată, se va găsi cineva să cerceteze sau măcar să oprească această molimă? Sau „Dreptu-i drept, da cinstea-i pe bani”, l-am citat pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
Da, stați că nu-i de ajuns! Prin amnistia astfel dispusă, infractorului spălat de păcate i se cere iertare și, în plus, este plătit regește, de către cine?, de către noi, oamenii de rând, căci bugetul statului este construit din taxele și impozitele noastre. Ex: judecătoarea constănțeană Corina Eugenia Jianu, condamnată în primă instanță la 7 ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție, este scăpată de pedeapsă prin prescripție. Consiliul Superior al Magistraturii, care apără reputația profesională a magistraților, sare în apărarea ei, o repune în funcție și va primi salariile din perioada în care a fost judecată (din 2015 până în 2023), precum și o pensie specială la sfârșit de carieră.
Cum rămâne, Stimată Doamnă Președintă, cu virtutea morală a justiției? Păi, nu se răsucește Platon în mormânt? Unii o condamnă, alții o scapă prin modus operandi, prescripția, nu că ar fi nevinovată, iar Dumneata, CSM-ule, o repui în funcție, ba îi mai dai și salariile pe opt ani. Judecătorii care au condamnat-o în primă instanță îi vor spune, scuze colega!, cei care au ținut dosarul la sertar trebuie răsplătiți și CSM-ul, care apără integritatea, virtutea morală a justiției acuză presiunea mediatică.
Alți doi judecători, acuzați de luare de mită, trebuie să primească fiecare câte un milion de euro, salarii din urmă, după ce faptele s-au prescris. Consiliul Superior al Magistraturii a dispus că ei trebuie să se reîntoarcă la serviciu și să primească drepturile salariale din 2015 și până în prezent. Și exemplele pot continua.
Ptiu drace, un milion de euro salarii pe cca 10 ani! Un calcul simplu ne duce la un salariu lunar de 8.333 euro/lună și asta doar pentru că, dați afară pentru corupție, domnii aceia au jucat table în parc în așteptarea prescripției. Fără rușine vor face anchete, vor judeca și vor incrimina, fie și pe amărâtul acela care fură știuleți de pe câmp ca să poată duce mâncare la copii.
Cu obediența de care vorbeam anterior, prompt, onor Guvernul alocă milioane de euro din Fondul de rezervă și le plătește! Nu greșesc deloc dacă asimilez această obediență cu tributul. Boala este veche, am mai avut domnitori români care plăteau tribut la Poarta Otomană pentru a-și păstra tronul, măcar acum „turcii” sunt ai noștri.
În cei aproape 37 de ani cât am fost polițist și încă mulți alții ca dascăl la facultate și avocat, nu am aflat de o așa stare de lucruri. Nu cunosc cazuri în care să se fi stins o acțiune penală prin prescripție. Existau termene pentru soluționarea urmăririi penale, existau termene scurte în faza de judecată, exista răspundere profesională, exista control, iar prescripția, ca instituție juridică, aproape că nu-și avea justificare.
Oare toți acești de făptuitori de justiție nu au șefi care să-i pună la treabă, să-i controleze, să-i sancționeze pe cei care nu-și îndeplinesc atribuțiile de serviciu? Nu mai există comandanți în poliție, procurori șefi, președinți de instanțe judecătorești, inspecție judiciară etc.? Nu mai există instituții care să cerceteze ce se ascunde sub această mască a clasării prin prescripție? A nu se confunda controlul ad-tiv profesional al șefilor cu imixtiunea în dosare! Personal, n-am aflat de vreun demers pentru această stare de lucruri.
Și, de-atâta strădanie, obosiți în funcție, se dorește pensionarea sub 50 de ani cu pensie mai mare decât leafa, după care mulți, revin în sistem cu pretenția de a li se acorda și un bonus cât 15% din pensie, asta pentru că sunt mai unici decât colegii mai tineri care nu pot fi pensionați din motive de minimă vechime obligatorie.
Debandadă! O spune însăși președintele țării!
Ați spus un adevăr, Stimată Doamnă, din toate punctele de vedere sunteți unici, , unici în lume! Și te mai miri de ce ne este refuzată extrădarea fugarilor sau de ce suntem campionii europeni la condamnări CEDO.
Închei cu mesajul lui Golda Meir, fostă prim ministru al Israelului: „Dacă vreți să construiți o țară care nu va avea frică pentru viitor, atunci faceți doar doi pași:
1.Echivalați corupția cu trădarea de țară, iar oficialii corupți cu trădătorii până la a șaptea generație;
2.Fceți trei profesii cele mai bine plătite și cele mai respectate: profesia de militar, profesor și medic.
De luat aminte!
Grl ® I. Staicu, Doctor în drept