În zilele de 6 și 7 septembrie 1980 a avut loc ultima ”ÎNTÂLNIRE A FIILOR ORAȘULUI ȚICLENI”, cu care prilej, primarul de atunci, Ungureanu M. Ion, și salariații primăriei au fost gazde. Primirea oaspeților a avut loc la Clubul Petroliștilor – actuala Casă de Cultură. Masa festivă a avut loc la cantina fostelor Băi termale Țicleni.
Iată cuvântul de Bun venit :” DRAGI CONCETĂŢENI ŞI ÎN ACELAŞI TIMP, DRAGI OASPEŢI,
Cu prilejul reîntâlnirii cu fiii acestor meleaguri, în numele Biroului Executiv al Consiliului Popular orăşenesc Ţicleni, vă adresăm BUN VENIT !, reîntâlnirea noastră să fie şi să rămână de bun augur viitorului oraşului nostru, pe care-l dorim tot mai prosper, mai bogat şi cu oameni minunaţi.
De la precedenta ediţie a întâlnirii cu fiii oraşului au trecut 6 ani şi câteva zile. Meleagurile natale şi cei care trăim aici vă primesc şi astăzi, ca de fiecare dată, cu aceiaşi căldură şi simpatie şi dorim să vă simţiţi cât mai plăcut şi bine pe locurile mul iubite , de care v-aţi amintit de multe ori de ele, când paşii v-au purtat prin altă parte.
Patriotul revoluţionar român Mihail Kogălniceanu sintetiza această idee în următoarele cuvinte: “ Omul, înainte de neam şi-a iubit familia, înainte de lume şi-a iubit neamul şi partea sa de pământ, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit şi i-a îngropat, în care el s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei, ce nu se mai întorc, în care a simţit cea dintâi bucurie şi cea dintâi durere”.
Poetul nostru naţional, Mihai Eminescu, când se afla în străinătate la studii, dorea mult “A patriei dulci plaiuri”.
Aceleaşi sentimente le-au încercat şi le încearcă fiii oraşului nostru care au fost sau sunt plecaţi în Algeria, Grecia, India, Irak, India, Afganistan şi alte ţări, aşa cum reiese şi din lectura scrisorilor ce ni le trimit, cât şi din discuţiile purtate cu ei.
Cât de plastic evocă românul satul în care s-a născut şi în cântec. Să lăsăm banda să vorbească: (Se ascultă melodia cântată de către Maria Cornescu:
„…Frunzuliţă foi de tei,
Oltenii au obicei,
Atunci când le vine dor,
Să se –ntoarcă -n satul lor.
Să-şi vadă casa şi şoprul,
În vatră cum arde focul,
Să-şi vadă muica şi fraţii,
Surorile şi cumnaţii.
Să privească din pridvor,
Casele vecinilor,
Să treacă pe la vecini,
Să se cinstească cu vin.
Ş-apoi cu rudele toate,
Se –ntind mese –mbelşugate,
Cu pui fript şi usturoi,
Cu vin negru din butoi.
Caşa-i firea lor olteană
Bună să o legi la rană,
Dar sunt aprigi la mânie,
Sunt ca focul de hârtie.”
Trăim astăzi, alături de Dumneavoastră, o puternică emoţie greu de exprimat în cuvinte, că nu e nimic mai dulce decât patria şi părinţii, decât locurile unde ne-am născut şi am copilărit. Această emoţie este sporită de prezenţa invitaţilor noştri, oameni cu munci de răspundere în judeţ şi localităţile ţării.
Şi această nouă ediţie a întâlnirii Ţiclenilor cu fiii oraşului porneşte din aceiaşi simţire nobilă.
În aceste momente solemne, când oraşul îşi primeşte fiii la sânul său, cred că este salutară o sinteză a ceea ce memoria scrisă şi nescrisă păstrează despre această aşezare de legendă, vis şi adevăr, cât şi a ceea ce îi rezervă viitorul alături de toate localităţile din judeţ şi din ţară.
Noi, cei care trăim şi muncim în acest colţ de străveche vatră românească, avem istoria scrisă în suflete şi în inimi. Este o istorie făurită de generaţiile atâtor ani şi ani, de oamenii a căror viaţă şi luptă a fost închinată spiritului de omenie, libertate, demnitate.
După cum se cunoaşte, localitatea nostră se află în centrul judeţului Gorj, la jumătatea distanţei dintre Gilort şi Jiu, la 44 grad şi 53 minute latitudine nordică şi 23 grade şi 27 minute longitudine estică, în zona colinară a Olteniei.
Cercetând documentele mai vechi, se concluzionează că Radu Ţicleanu, fostul căpitan în oastea marelui voievod-prim reîntregitor al tutror românilor – Mihai Viteazul – prin primul hrisov, datat 17 septembrie 1612, obţine moşia Tunşilor iar la 26 martie 1618 obţine moşia Sneagovului – a Țiclenilor, până la ”Drumul lui Sterpoi”..(NN. La acea dată nu intrasem în posesia documentelor istrice care atestă anu 1439, cea mai veche dată documentară a localității Țicleni)
Cu bucurie, vă mărturisesc că suntem în posesia fotocopiilor celor două hrisoave, prin străduinţa nepotului avocatului Costel Brătuianu – colonelul George Crsitescu – decedat în urmă cu doi ani, care, în corespondenţa ce mi-a trimis-o, înainte de a trece în stele, împreună cu aceste documente, îşi exprima durerea sufletească mare, că sănătatea nu-i permite să-şi revadă râvnitele meleaguri ale copilăriei sale de la Ţicleni.
Recunoaştere ca drept descendent al lui Radu Ţicleanu, în noimebrie 1845, Bibescu Vodă atribuie lui Ion Ţicleanu diploma de boier de neam, fotocopia diplomei fiind în posesia noastră prin grija aceluiaşi fiu al Ţiclenilor despre care am amintit mai înainte – colonelul George Cristescu.
Pe harta “Ţerii Românesci”, ridicată de către Corpul de geniu geografic austriac, în anul 1861, sunt evidenţiate comune “Sihleni” şi “Răşina”, ambele situate dealungul pârâului Cioiana. Tunşii apar ca sat al comunei Ţicleni.
Dacă privim piesele arheologice de mare valoare istorică descoperite pe dealul Cetate, Bujoru, Valea Măroii şi altele, tragem concluzia că istoria Ţiclenilor coboară în timp cu multe milenii în urmă, cuprinzând, cel puţin pentru perioade foarte îndepărtate, un spaţiu geografic mai întins decât actuala vatră a oraşului, a cărei istorie s-a împletit strâns cu cea a localităţilor din jur.
Istoria nescrisă, aceea a memoriei pământului, ne vorbeşte şi despre omul primitiv, din paleolitic, dar mai ales din neolitic. Aceasta este atestată şi de fragmentele de ceramică, uneltele din piatră necioplită şi cioplită. Pe Piscul Cetăţii s-au găsit numeroase topoare, ciocane de piatră, vase de lut şi altele, ce întăresc şi mai mult constatarea că dacii au avut prezenţă activă şi îndelungată şi în această zonă. Totodată, şi legăturile economice pronunţate cu populaţia romană, cu mult înainte de cucerirea Daciei.
Ca o noutate pentru dumneavoastră, vă informez că în punctul Bujoru, la parcul petrolier nr. 17, a fost descoperit un important tezaur monetar, de către unii muncitori ce săpau un şanţ, reuşindu-se a se recupera 133 de monede de argint, care în prezent sunt în posesia muzeului Olteniei. Cu amabilitatea, cercetătorului profesor Gheorghe Popilian, am intrat în posesia Comunicării ştiinţifice privind cercetarea numismatică şi fotocopii avers-revers ale câtorva monede. Monedele sunt emise între 211 şi 73 înaintea erei noastre, fiind denari republicani romani emişi în majoritate la Roma, cu excepţia a 2 care au fost emise, una în Sicilia, una în Italia la Narbo. Una dintre monedele găsite a fost bătută în Apollonia de pe malul Adriaticii(actualmente oraşul Dures din R.P.Albania), oraş despre care cunoaştem că a făcut parte şi din Dacia lui Burebista. În acest an vom sărbători 2050 de ani de la întemeierea statului dac. Interesant este că asemenea monede s-au mai descoperit în R.S.R. la Mihai Bravu cât şi în R.P.Bulgaria la Trăstănic şi Oreahovo. Este dureros că nu s-au mai putut recupera 70 din monedele găsite, care ar fi întregit mai bine imaginea circulaţiei monetare din acea epocă.
Revenind la evul mediu, se cunoaşte că strămoşii noştri au dat multe jertfe în lupta împotriva stăpânirii turceşti. Toponimicul “Turculeţu” aminteşte de confruntarea dintre haiduci şi turcii care încasaseră birul şi se îndreptau spre sud. Momentul Tudor Vladimirescu a avut mari rezonanţee pe locurile noastre. Tudor a trecut cu pandurii pe podul căpitanului, denumire ce se păstrează şi astăzi. Panduri am avut şi din Ţicleni, ca Nicolae Gârbea, Andriţa Bălănoiu, Vasile Tunşanu şi Mihai zis Truşcă Negreanu, ultimul din Negreni, stabilit apoi în localitatea noastră. În punctul numit „Scaune”, din apropierea actualului stadion se preda şi prelua corespondenţa pandurilor lui Tudor, din judeţele Gorj şi Mehedinţi şi Vâlcea.
Rămăşiţele feudale au dăinuit şi la noi până tâtziu. Ilustrativă este împroprietărirea multor clăcaşi la 1864, cu câte 498 stânjeni pătraţi, cum rezultă din documentele găsite la Direcţia Arhivelor Naţionale Gorj.
La 1877, „din câmp, de acasă, de la plug”, bărbaţi din Ţicleni au plecat pe front „Din câmp de acasă, de la plug, / Plecat-am astă vară/ Ca să scăpăm de turci, de jug,/Sărmana scumpă ţara”. Soldatul Zaharia Zamfir din Regimentul 6 linie şi-a jertfit viaţa la cucerirea redutei Griviţa. Bătrânii povestesc despre Vasile Blendea din Ţicleni că pe câmpurile de luptă nu s-a despărţit nici de toporaşul de fier, cu două tăişuri, confecţionat de el, care de multe ori a fost mai eficient decât puşca, în luptele cu 9 duşmani.
Cetăţenii din Ţicleni au dat pentru armată cai, bani, alimente şi alte bunuri.
O situaţie amarnică o găsim consemnată şi la Recensământul din 19 decembrie 1913, asupra ştiutorilor de carte. „Cel mai scăzut procent de ştiutori de carte este astăzi în Oltenia – 10,8%”. La acea vreme, în comuna Răşina, plasa Peşteana Jiu, erau 218 copii până la 7 ani inclusiv. Între 8 şi 17 ani erau 264, din care 83 ştiau carte iar 181 erau analfabeţi. Între 18 şi 20 de ani, erau 70 din care 19 ştiutori de carte iar 51 analfabeţi. De la 21 de ani în sus erau 514 din care ştiau carte 137 iar analfabeţi erau 377. Această situaţie era la sexul bărbătesc. La sexul femeiesc, total până la 7 ani inclusiv, erau 257. De la 8 ani în sus, ştiutoare de carte 12 iar analfabete 889. Din totalul locuitorilor de 2225, populaţia femeiască era de 1158.”
În încleştarea declanşată de Primul Război Mondial, mulţi de la noi ş-au dat viaţa, unii au venit grav răniţi, au rămas mulţi copii orfani şi multe văduve de război despre care mulţi dintre Dvs. vă aduceţi aminte. Pe „dealurile Răşinii” a luptat şi scăpat din încercuire, uşor rănită la picior, după propria mărturisire, eroina neamului românesc, Ecaterina Teodoroiu. Primarul de atunci, Constantin Mişoi Ungureanu, schinguit de către cotropitori inamici pentru a afla unde a fost ascuns clopotul bisericii, trecea în nefiinţă la scurtă vreme datorită torturii.
Nu se cicatrizaseră bine rănile acelui cumplit război că a urmat cel de Al Doilea Război Mondial, care, de asemenea, a curmat viaţa multor eroi, atât în est după odiosul Dictat de la Viena, cât şi în vest, după Insurecţia armată antifascistă şi antihitleristă de la 23 August 1944. Au rămas, de asemenea, mulţi mutilaţi, mulţi orfani, văduve de război, al căror nume se pot citi în sinodicile bisericilor de la noi şi pe crucile din cimitire închinate eroilor.
Ca să fie evitate astfel de tragedii, ţara noastră se pronunţă pentru dezarmare, pace şi colaborare între popoare.
Reîntâlnindu-vă cu locurile natale, aduceţi-vă aminte, dragi concetăţeni, de prietenii din copilărie cu care odinioară vă desfătaţi pe gheaţă şi la săniuş, iar vara cutreieraţi aceste mândre dealuri şi văi cu vitele. Nu vă miraţi de unele schimbări destul de mari. Şi peisajul de noapte este încântător. În locul pădurilor seculare au apărut pădurile de sonde. Aşa cum conchidea Romulus Diaconescu în revista „Flacăra”: „Cândva gorjenii treceau munţii sau se duceau la Bucureşti căutând de lucru. S-au întors de mult şi odată cu ei au sosit şi alţii, de pe alte meleaguri. Ţiclenii constituie o demonstraţie” (Flacăra nr. 21/1975).
Aşa s-a născut oraşul nostru – un copil şi produs al petrolului. În baza Legilor nr. 2 şi 3 din 1968 precum şi H.C.M. nr. 1142 din acelaşi an, comuna Ţicleni a fost organizată ca oraş.
Cunoaşteţi situaţia materială şi spirituală a Ţiclenilor de altădată şi vă invităm, dragi concetăţeni, să străbateţi tânărul nostru oraş de astăzi în lung şi pe lăţimi. Să mergem pe Str. Petroliştilor, care deţine recordul pe ţară ca cea mai lungă din România. A dispărut acel drum îngust pentru căruţe, şi prea liniştit, faţă de cel larg, asfaltat şi intens circulat de maşini de acum.
Cât de curioşi eram odinioaă la vederea unei bicilete, motocilete sau automobil!. Locul micilor case de lemn acoperite cu şindrilă a fost luat de cele prezente, greu de comparat cu cele de odinioară.
Zestrea edilitar gospodărească, aproape inexistentă în trecut, a crescut şi are perspective de dezvoltare şi modernizare în viitor. Nu aveam decât două şcoli primare, cu câte două săli de clasă, în urmă cu 36 de ani. În prezent avem 4 şcoli de 4 ani, o şcoală de 8 ani, 7 grădiniţe, un Grup Şcolar de Petrol, cu liceu, şcoală profesională, o Casă Orăşenească a Pionierilor, o Casă de Cultură, un cinematograf, un stadion, complex comercial şi mai multe unităţi comerciale în fiecare cartier – în locul celor două mici prăvălioare de altădată.
Baza materială a Grupului Industrial de Petrol a sporit de la precedenta întâlnire a fiilor oraşului, cu 12 săli de clasă, laboratoare, o sală de gimnastică, o cantină, două internate, o sală de gimnastică, atelierele şcolare, etc.
A fost dată în folosinţă grădiniţa construită din contribuţie şi muncă voluntară. Fosta creşă dată în folosinţă în 1977, din cauza numărului mic de copii, ulterior a primit destinaţia ca sediu al Casei orăşeneşti a Pionierilor.
Locul lămpii cu petrol a fost luat de lumina electrică. Numărul aparatelor de radio, televizoare, frigidere, aragaze, automobile şi altor bunuri de confort de folosinţă îndelungată, intexistente în trecut, este pe zi ce trece tot mai mare.
Baza de tratament cu ape termale, dată în funcţiune în urmă cu 7 ani, a venit în sprijinul refacerii sănătăţii multor oameni şi sperăm ca ea să se dezvolte.
Odinioară, turta şi mămăliga (din porumb) erau alimentul de bază, iar pâinea, adusă de la Tg. Jiu „în ţeapa carului”, se mânca la zile mari. Acum este invers. Avem în construcţie o fabrică de pâine în capacitate de 10 tone pâine la zi.
Consumul de zahăr, ulei, carne, pâine, pe cap de locuitor este îndestulător. Fiecare se îmbracă mai bine, se instruieşte mai bine.
Deviza lanasată de marele patriot Nicolae Bălcescu „Să ne luminăm poporul dacă vrem să fim liberi”, avea să se înfăptuiască abia după mai bine de 100 de ani.
În acest context, şi în fostele noastre sate, s-a dat o bătălie grea în anii de după 1944. Astăzi, avem mulţi dintre fiii oraşului profesori, ingineri, doctori, tehnicieni, maiştri, muncitori de înaltă calificare şi alte meserii mult căutate în economie, sănătate, învăţământ, cultură. Aşa cum am spus mai înainte, renumele multora de la Ţicleni au trecut de mult fruntariile patriei, pe care îi cunoaşteţi şi Dvs.
Ar fi multe de spus, dar dialogul cu Dvs. îl vom continua în cele două zile destinate Întâlnirii cu Fiii oraşului.
Vă mulţumesc.”
Pentru reușita întâlnirii, s-a constituit o echipă care să identifice persoanele plecate din Țicleni, pe cuprinsul țării, aflarea adreselor lor, cărora li s-a trimis, cu 3 luni mai devreme, INVITAȚIA-PROGRAM pentru zilele de 6 și 7 septembrie 1980, confirmare de primire, cu rugămintea de a ne confirma dacă vor onora prezența. Majoritatea au confirmat că vor veni, cu excepția a 4 cazuri, care, din cauza stării sănătății, și vârstei înaintate, ne-au comunicat regretul și părerile de rău.
Un sprijin deosebit de prețios ni l-a dat regretatul Director al TAPL TG.Jiu, Miron Mustoiu, pentru asigurarea mesei invitaților, la Băile Țicleni, ce funcționau la acea vreme.
S-a solicitat un autobuz de la IRTA pentru deplasarea în localitățile și la obiectivele prevăzute în programul excursiei.
În prima zi s-a făcut primirea la Sala Casei de Cultură, unde s-au depănat amintiri, cât și relatări ale invitaților despre localitățile în care trăiesc, locurile lor de muncă, componența familiilor, etc., schimbul de impresii fiind foarte interesant.
S-au îmbrățișat mulți, chiar după mulți ani, s-au restabilit legături, făcând schimb de adrese, stabilindu-se noi legături de colaborare și sprijin reciproc pe diverse probleme, etc.
Participanții la excursie au fost foarte încântați de locurile vizitate, exprimându-și dorința de a participa și la alte întâlniri viitoare.
Cum a urmat o perioadă de austeritate economică pentru forțarea achitării, mai rapid, a datoriei externe, nu s-au mai putut organiza astfel de întâlniri.
Cu părere de rău, am constatat că, de atunci, nu s-a mai organizat, nici după 1989, o altă întâlnire a fiilor orșului Țicleni, cei plecați din localitate rămânând tot înstrăinați. De atunci, au mai avut loc întâlniri, doar ale unor promoții de absolvenți de la Grupul Școlar de Petrol Țicleni, la care au răspuns mulți care sunt plecați și peste hotarele țării.
Ungureanu M. Ion
