I. Am aflat de la neobositul cercetător și jurnalist, colegul meu, profesor Vasile Gogonea (Gorjeanul, Serie Nouă, Anul XXXV, nr. 9225, Joi, 17 iulie 2025, p.7) că eminentul și minunatul doctor Cornel (Cornelie) Munteanu a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Bărbătești. M-am întrebat dacă Onoarea este mai mare pentru cel căruia i s-a acordat titlul sau este mai mare pentru aceia care i l-au oferit – Primarul și Consiliul local, în numele bărbăteștenilor.
Nu știu dacă în cele mai bine de patru secole (Bărbăteștii sunt atestați documentar în 1619, conform Alexandru Ștefulescu, Gorjul istoric și pitoresc, 1904, p. 344), în comuna Bărbătești a trăit mai mult de trei sferturi de veac o personalitate de valoarea și anvergura conlocuitorului laureat în data de 14 iulie 2025. Îndrăznesc să afirm că doctorul Munteanu este cea mai reprezentativă și cea mai importantă personalitate a acestei străvechi așezări omenești. De aceea, susțin că Onoarea este, cel puțin, la fel de mare, și pentru primarul Adrian Mangu, pentru consilierii locali și pentru cetățenii comunei. Se cuvine să-l lăudăm și pe Adrian Mangu, ai cărui antecesori, părinți și bunici, au fost intelectuali valoroși și prețuiți. În discursul său, domnul Adrian Mangu a evidențiat meritele excepționale ale medicului și ale omului declarat cetățean de onoare: „Prin tot ce a făcut, a cinstit Gorjul și oamenii săi […]. Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru noi și pentru oamenii din Bărbătești […] Cred că generații la rând o să vorbească despre numele Cornel Munteanu.” Adrian Mangu îl numește pe doctorul Munteanu „om minunat”, iar acordarea titlului „în numele comunei Bărbătești și al tuturor care l-au cunoscut” este dovada „recunoștinței noastre pentru o viață dedicată binelui public și factorului uman”. În final, onoratul primar se referă la misiunea fiecărui om de a face bine și de a lăsa ceva posterității și afirmă: „Dumneavoastră domnule doctor Cornel Munteanu acest lucru l-ați făcut, ați lăsat o urmă frumoasă în medicină, în sport, în educație, în familie, deci distincția pe care ați primit-o astăzi este modestă pentru meritele dumneavoastră.” Am spicuit din articolul domnului V. Gogonea, la care m-am referit supra. Felicitări, domnule primar! Părinții și străbunii dumneavoastră trebuie să fie mândri de ceea ce faceți.
Are mare dreptate domnul primar. Doctorul Munteanu este o mare personalitate a județului nostru. A excelat în profesie, dar are realizări notabile în alte multe domenii.
Am certitudinea că numele Cornel Munteanu este cunoscut în toată Oltenia și dincolo de de ea. Sunt convins că nu există multe familii care trăiesc în arealul cuprins pe zeci de kilometri pătrați în stânga și în dreapta, în amonte și în avalul Gilortului, care în cei aproape 60 de ani în care doctorul Munteanu a profesat să nu beneficiat de omenia și de știința lui. Și-a legat viața de spitalul din Târgu Cărbunești, unde a profesat vreme de 44 de ani, unde a redat sănătatea și a salvat viața la mii și mii de oameni, veniți din tot județul și de dincolo de acesta. De la copii care abia începeau să vorbească la bătrâni care abia mai puteau să meargă. A continuat să-și ajute semenii alți 15 ani la cabinetul său. Șase decenii a fost stâlpul medicinii din acea parte a Gorjului. Sunt trist că cei din liniștitul târg al Cărbuneștilor nu s-au gândit să-l aibă cetățean de onoare. Știu că în ultimii ani orașul are un primar harnic și care prețuiește valorile. De aceea, sunt convins că anul acesta, când doctorul va aduna 85 de ani de viață, domnul profesor Dănuț Birău, primarul orașului este pregătit și hotărât să urmeze pilda omologului de la Bărbătești.
Cel puțin ca durată, mai mult decât de spitalul din Cărbunești s-a legat de Bărbăteștii părinților și străbunilor lui. Deși este născut la Crasna, unde tatăl său îndepinea funcții în administrația publică, a fost adus acasă la puțin timp după naștere și a rămas în Bărbătești peste opt decenii. Exceptând cei trei ani de liceu (atunci învățământul secundar/ preuniversitar, cum greșit se numește acum, avea o durată de zece ani), a celor șase ani de facultate, a stagiului militar și a scurtelor perioade în care participă la cursuri de aprofundare a specialității, la conferințe și simpozioane de specialitate, la competițiile sportive, Cornel Munteanu a revenit la locuința din Bărbătești în fiecare zi. Mai lipsea, de multe ori, când efectua serviciul de gardă pe durata a 24 de ore. Pentru un profesionist și un intelectual de valoarea lui o asemenea legătură cu locul de baștină al înaintașilor este impresionantă. Și greu de explicat pentru vremurile noastre. Nu a plecat din Bărbătești nici după ce s-a căsătorit cu frumoasa profesoară Mihaela, fiica unei nobile familii de profesori din Novaci, deși orășelul de sub Parâng îi putea oferi o viață mult mai liniștită, cu aer curat și cu multe posibilități pentru marea sa pasiune, vânătoarea.
II. Am auzit pentru prima oară de numele doctorului Cornel Munteanu, în vara anului 1970, de la fratele meu. Adrian făcuse o puternică pneumonie tocmai în timpul examenului de bacalaureat. Terminase liceul la Tudor Arghezi și după proba scrisă la limba și literatura română, cu febră foarte mare (40 de grade) s-a internat în spital. Doctorul l-a tratat impecabil și, deși i-a spus că nu mai poate continua examenul, l-a pus pe picioare și a putut să-și finalizeze bacalaureatul. De atunci am auzit de numeroase vindecări reușite de medicul internist. Unchiul meu, Adrian Gorun, care lucra și locuia în Cărbunești, îl considera pe doctorul Munteanu unul dintre cei mai buni medici interniști și cardiologi din țară.
Ne-am cunoscut nemijlocit în 1993. Atunci, părinții mei, mai întâi mama și apoi tata s-au îmbolnăvit grav pentru că intraseră în iarnă în casa cu pereți umezi, abia reconstruită în locul celei demolate de minerit la sfârșitul anilor 1980. Doctorul i-a internat în spital, i-a tratat cu înalt profesionalism și i-a vindecat complet. De atunci, am devenit prieteni. Orice suferință am avut, am alergat la cabinetul doctorului. M-a consultat de zeci de ori. Avea dotări de ultimă generație, dar mă consulta și cu stetoscopul și cu urechea lipită de spatele și de pieptul meu. L-a vindecat de o puternică răceală la plămâni și pe fiul meu, venit de la Cluj, unde era student în anul I , pentru a fi consultat de doctorul Munteanu.
Am crezut în aceleași idealuri politice și ne-am regăsit în Partidul Alianței Civice, partid din care au făcut parte mulți medici excepționali. Doctorul Cornel Munteanu a activat în conducerea județeană a P.A.C. în toată perioada de existență a partidului. Nu și-a dorit funcții politice niciodată.
Cornel Munteanu nu este doar un excelent medic curant. Este, în egală măsură, un foarte bun diagnostician, un priceput inovator și un neobosit cercetător. Diagnosticele stabilite de el au fost recunoscute și apreciate de mari somități ale medicinii din țara noastră, iar recunoașterea a primit-o încă din vremea când diagnosticele se făceau exclusiv după semnele bolii și după meticuloase consultații cu mâinile cu ochii și cu urechea doctorului. Adică printr-un contact direct cu omul suferind, contact prin care medicul își periclita propria sănătate. La începutul carierei lor, medicii apelau rar la omniscientele analize. Medicul Munteanu, ca de altfel mulți congeneri ai săi, era tobă de carte.
Căutător și cercetător perseverent, Cornel Munteanu a fost între primii doctori în medicină (doctor doctor, cum se spunea printre profani) din județ și, poate, din Oltenia. Și-a obținut titlul de doctor cu teza Aspecte etiopatogenetice și tratament în stadiile de început ale hipertensiunii arteriale, după o cercetare de șase ani (1974-1980). Și-a început doctoratul la Cluj, sub conducerea profesorului său din facultate Aurel Moga, fost rector al Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj, academician și ministru al Sănătății, l-a continuat la București (unde se transferase mentorul său în perioada ministeriatului) și a revenit la Cluj, după moartea academicianului (1977). Și-a susținut teza sub conducerea profesorului Vlaicu. Îndată după admiterea la doctorat, profesorul Mihăilescu de la Facultatea de medicină din Craiova i-a propus să devină asistent universitar la facultatea respectivă. Cornel Munteanu, atunci în vârstă de 34 de ani, a declinat oferta, pentru a rămâne acasă, la Bărbătești.
Pasionat de cercetare și de inovație, tânărul medic de la Cărbunești este autorul unor premiere în practica medicală, precum gastroscopia, puncția hepatică, puncția osoasă, puncția sternală, ecografia. A reușit să aducă primul ecograf în județul Gorj, în 1987, „cu sprijinul inginerului Emil Huidu.” (fost ministru adjunct al ministrului Minelor) fiindcă atunci dotările unităților medicale se făceau prin mijlocirea unor importante structuri economice. Pe lângă cercetarea doctorală, a mai publicat și alte studii teoretice de mare importanță precum: Tratamentul cronic cu digitală în doze mici în insuficiența cardiacă, Prevalența hipertensiunii arteriale în comunele arondate Spitalului Tg. Cărbunești și altele. În toate a popularizat și rezultatele pe care le-a obținut în practica medicală. Nu putem omite performanțele deosebite pe care le-a realizat în managementul medical atunci când a deținut funcțiile de șef al secției Medicină Internă și de director al spitalului.
III. Domnul doctor C. Munteanu este o personalitate polivalentă. Înzestrat de Bunul Dumnezeu cu un fizic atletic și cu o sănătate perfectă, a făcut, la nivel de performanță mai multe sporturi. Elev și student fiind, a practicat atletismul, obținând titluri de campion regional și a câștigat numeroase concursuri studențești. A excelat la haltere (campion al regiunilor Cluj și Oltenia), aruncarea greutății (campion național la concursul „spartachiada satelor”), tir vânătoresc (cu alte titluri de campion), ștafeta 4X400 metri, triplu salt, talere, săritura în înălțime etc.. A fost om de bază în echipa de volei (trăgător principal) a Spitalului Cărbunești, echipă cu care a câștigat titlul de campion județean și titlul de campion regional. Mi-a povestit că echipa de volei era antrenată de „minunatul om și profesor Luci Albăstroiu” și că reunirea pentru deplasarea la meciuri se făcea în vagonul restaurant. Cea mai mare și cea mai durabilă dragoste sportivă i-a fost vânătoarea. Am putea spune că a fost un vânător profesionist. A fost la vânătoare în echipă și/sau solitar însoțit doar de câinii săi preferați care i-au fost cei mai buni prieteni. Din dragoste pentru vânat, a populat cu fazani arealul din împrejurimile Bărbăteștilor. Prin urmare, doctorul Cornel Munteanu, deși era un vânător tenace, a iubit animalele, atât pe cele slobode și sălbatice, cât și pe cele captive și domestice. Îmi aduc aminte că în anii 1990, în timpul peregrinărilor mele prin județ, am poposit de multe ori la cabinetul său, iar într-o zi de sâmbătă sau de duminică, ne-am oprit (eram, cred, împreună cu Adrian Gorun și cu Valentin Popa) la casa domniei sale din Bărbătești. Atunci l-am cunoscut și pe tatăl său, om înțelept și bucuros de vizita noastră. Eram înfometați și doctorul ne-a ospătat cu generozitate.
Nu-mi amintesc dacă atunci sau altă dată mi-a prezentat și mica sa fermă zootehnică, al cărei inventar viu erau două vaci de lapte superbe, iar inventarul mort un grajd frumos și luminos. Doctorul era foarte mândru de averea sa. Văzându-mă mirat de inedita lui pasiune, doctorul în științe medicale mi-a explicat că întâlnirea cu văcuțele îl eliberează de stres și îi alungă oboseala intelectuală. La o altă întâlnire l-am întrebat ce-i fac cele două necuvântătoare. Mi-a răspuns cu tristețe că trebuie să le vândă, întrucât femeia care le îngrijea, pe care o plătea și o recompensa omenește, altminteri „o femeie harnică și curată”, i-a spus că nu le mai poate îngriji fiindcă „râde satul de ea”!!
În ultimii zece ani doctorul Cornel Munteanu s-a dedicat unor proiecte importante pentru sufletul său. Cel care i-a consumat multă energie și care l-a obligat să bată la multe porți a fost acela de a da numele „Dr. N. Hasnaș” spitalului de la Pasarelă, intrat în mentalul colectiv ca „spitalul lui Hasnaș”. Orgoliile politice și obtuzitatea autorităților decidente i-au năruit eforturile și l-au dezamăgit peste măsură. A găsit înțelegere pentru proiectele care privesc comunitatea locală. Primarul de la Bărbătești și Consiliul Local au acceptat și au aprobat propunerea doctorului ca Școala din Bărbătești să se numească „Învățător Ion Popescu”, în amintirea dascălului pe care C. Munteanu îl numește legendă a învățământului din acea comună, fiindcă a cumpărat- cu banii lui și ai locuitorilor din Bărbătești și Socu – pământul pe care a construit școala în care au învățat (și învață) copii din aceste sate timp de peste un veac. Până la Cornel Munteanu, care a descoperit în volumul Istoria Colegiului Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu, (autori Petru Rădulea și Gheorghe Gorun), carte pe care i-am dăruit-o, testamentul venerabilului învățător, nici autoritățile interbelice, nici cele comuniste, nici cele postcomuniste nu au respectat testamentul. Iubitor al valorilor, al tradițiilor și al istoriei, Cornel Munteanu a împlinit cerința îndreptățită, statuată într-un act juridic (testamentul) obligatoriu, a legendarului și bătrânului dascăl, despre care i-a vorbit cu multă vreme în urmă părintele lui.
Conștient că memoria este antidotul împotriva uitării, C. Munteanu, împreună cu preotul paroh și cu viceprimarul comunei (ajutați de câțiva oameni mobilizați de viceprimar) au descoperit mormintele (inclusiv al învățătorului), au curățat și au refăcut crucile eroilor din Bărbătești, distruse de vreme și de indiferență și au pus în fața cimitirului o cruce monument cu inscripția „În memoria eroilor satului Bărbătești”. Pe cheltuiala lui a construit în incinta bisericii un prăznicar în care credincioșii să-i pomenească pe cei plecați din lumea aceasta.
Intelectual rafinat, fin observator al faptelor pe care le-a trăit și avizat explorator al firii oamenilor C. Munteanu a cochetat și mai cochetează cu succes și cu scriitura. A îndrăgit proza scurtă și epigrama. Nu a pretins că este scriitor sau epigramist. A scris din plăcere și din dorința de a-și face cunoscută concepția sa despre valori, despre omenie, despre adevăr, despre bine și despre rău. Scrierile sale ne dezvăluie un om încântat de frumusețile naturii, dorința sa de a face bine, mâhnirea generată de strâmbătățile societății și de omniprezenta prostie și de lipsa de caracter a semenilor.
De altfel, Cornel Munteanu ne explică astfel târzia lui îndeletnicire: „N-am avut obiceiul scrisului [altul decât științific – n. n.]. Nici scrisori de dragoste n-am scris prea multe. M-am apucat așa, deodată, împins de dezamăgiri, îndoieli, plăceri, lucruri, parcă toate grăbindu-se de la o vreme spre mine.”
IV. L-am sunat pe domnul doctor după câteva zile pentru a-l felicita. Deși de ceva vreme se luptă cu unele suferințe fizice, părea mulțumit sufletește, fiindcă autoritățile și locuitorii din Bărbătești i-au acordat titlul de cetățean de onoare.
Întrucât îmi doream, de multă vreme, să scriu despre domnia sa l-am provocat, fără a-i dezvălui scopul meu, să-mi povestească câte ceva despre numele Cornelie, despre copilărie, despre profesori importanți din viața sa, despre urmași. Am aflat că a primit numele Cornelie/ Cornel, fiindcă se iscase o neînțelegere între preotul paroh din Crasna (locul de naștere), care se numea Iosif și devenise moșul de botez și șeful administrației financiare din Craiova, care se numea Gheorghiță și era nașul familiei. Moșul de botez dorea ca noul născut să poarte numele Iosif, iar nașul familiei dorea cu tot dinadinsul ca finul să se numească Gheorghe/ Gheorghiță. Pentru a rezolva contradicția, tatăl copilului a luat calendarul creștin-ortodox și a văzut că în 13 septembrie biserica noastră îl sărbătorește pe Sfântul Mucenic Cornelie Sutașul și a stins conflictul dintre moș și naș.
Cornel Munteanu a urmat cursurile școlii elementare (clasele I-a VII-a), între anii 1947-1954, la Școala din Petrești și pe cele liceale (clasele a VIII-a – a X-a) la Școala Medie Nr. 3 (fosta Școala Normală), între anii 1954-1957. Mi-a povestit cu mult umor că a învățat după model sovietic cu liceu de trei ani și cu note de la unu la cinci de la intrarea în clasa întâi și până la absolvirea liceului. Își amintește cu drag de profesorul de matematică de la Petrești, bunicul actualului primar Adrian Mangu și de profesorii Ion Manolescu, Cornel Cârstoiu, Atanasie Galaci, Victor Andrițoiu, Vasile Arjoca, Emil Isac, Nicolae Manta, de la Școala Medie. La medicina clujeană i-a avut profesori, între alții, pe Ion Goia (promovat de Iuliu Hațieganu), la Semiologie, Vasile Moga (viitor ministru) la Interne, Orha (reprezentant la Organizația Mondială a Sănătății), Fodor, Vlaicu, Dudea, toți la Medicină Internă, Nana, la Chirurgie. Am vorbit cu domnul doctor și despre urmașii săi. Fiul este medic chirurg în Franța, fiindcă „după specializare, Ministerul Sănătății de la București nu a avut nicio ofertă pentru contingentul de medici specialiști din acel an”, iar fiica este informatician la Viena. Cetățeanul de onoare al Bărbăteștilor are și doi nepoți. Amândoi sunt pasionați de matematică și de informatică. Fiul medicului de la Paris locuiește la Cluj și este în lotul național de informatică și de robotică al României, iar fiul fiicei locuiește la Viena și face parte din loturile naționale ale Austriei la matematică și informatică. Anual acesta a reprezentat Austria la Olimpiada internațională de matematică din Australia și la cea de informatică din Columbia, de unde s-a întors cu medalia de bronz.
Anul acesta, în cea de-a treisprezecea zi a lui răpciune, cel mai important om din Bărbătești împlinește 85 de ani. O viață frumoasă încununată cu minunate și mari realizări. La mulți ani, Domnule Doctor! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Am început această laudatio prin a remarca atașamentul domnului doctor pentru satul său, de care este legat prin toate simțămintele. Îl închei printr-o epigramă scrisă de personalitatea laudei mele în 2014, după ce a vizitat Statele Unite ale Americii, țara tuturor posibilităților: „Tot ce vrei găsești în State/ Ca oriunde, mult mai bine, / Dar, cinstit, cu astea toate, / Eu prefer în sat la mine.”. (din volumul Fel de fel). Ce ar mai fi de spus? Pentru toate cele scrise aici și pentru multe altele, primiți, domnule doctor, aleasa mea prețuire!
Gheorghe Gorun
