În ziua de 21 septembrie 2025, în Duminica de după «Înălţarea Sfintei Cruci», Sfânta Mănăstire Tismana, va îmbrăca veşminte de canonizare a Părintelui Arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: «Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana», cu cinstire în ziua de 26 decembrie, de către un sobor ales de ierarhi, călugări, preoţi şi diaconi aflaţi sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, după oficierea Sfintei Liturghii şi a Parastasului de pomenire a sfântului canonizat. Ca să pornim de la prezentare biografică, să amintim faptul că având nume de mirean, Grigore Iscu s-a născut la 21 ianuarie 1912 în comuna Poduri din județul Bacău într-o familie de țărani credincoși, tatăl Grigore și mama Elena. La vârsta de numai 12 ani intră ca frate începător la Mănăstirea «Bogdana», din județul Bacău, iar între anii 1925 și 1928 urmează cursurile seminarului monahal de la Mănăstirea Neamţ, până ce seminarul se desființează. Nepotul său, Ioan Iscu menţionează că viitorul monah a terminat școala primară în comuna Poduri cu 10 pe linie, avea calități intelectuale deosebite prin faptul că nu numai că era primul din clasă, dar diferența dintre el și restul clasei era foarte mare, încât era privit ca un un creier sclipitor, aşa că fiind în clasa a VI-a, a intrat în monahism la o vârstă foarte fragedă. După desființarea seminarului își continuă studiile la Liceul «Principele Ferdinand» din Bacău, apoi la seminarul de la Mănăstirea Cernica. Din anul 1932, Grigore Iscu s-a închinoviat în Mănăstirea Tismana, urmând să fie trimis la «Academia Patriarhiei Ecumenice» din insula «Halki» (Grecia), proiect care nu s-a mai înfăptuit. În anul 1935 termină, ca șef de promoție, cursurile seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica, iar mai târziu se va înscrie la Facultatea de Teologie din București. În anul 1935 a fost hirotonit ca ierodiacon, apoi ieromonah la Mănăstirea Tismana, unde este tuns în monahism cu numele de Gherasim.
,,Păstrez una din cele mai frumoase imagini din viața mea”!
Dovedind calităţi deosebite de nevoitor şi ostenitor întru cele sfinte, Ieromonahul Gherasim Iscu a fost numit Stareţ al Mănăstirii Arnota la data de 15 aprilie 1937, unde a lucrat la refacerea mănăstirii distruse de un incendiu, până la 1 februarie 1939, când a demisionat. De aici a trecut la Mănăstirea Cernica, în postul de bibliotecar-contabil la seminarul Cernica, unde a rămas până în 1941, când s-a desființat pe motiv că aici se afla un «focar de legionarism». A terminat Facultatea de Teologie din București în anul 1942. La 1 aprilie 1942 este trimis de Mitropolitul Olteniei Nifon Criveanu în misiune în Transnistria, de unde, spune părintele Iscu în declarația din 28 septembrie 1948 dată la Siguranță, ,,păstrez una din cele mai frumoase imagini din viața mea”, deoarece, a slujit în comuna Păsătel II, la Mănăstirea «Păsătel» și în orașul Balta, ca subprotoiereu, apoi ca locțiitor de protoiereu al județului Balta. Recunoscându-i-se meritele şi vocaţia sa, chiar cu puțin înainte de a pleca din Transnistria devine Exarh al mănăstirilor din zonă, iar, ca delegat al Misiunii, în data de 13 decembrie 1942 a sfințită Biserica de la «Păsătele» (județul Balta), ocazie cu care a primit mitra de mitrofor de la localnici și o cruce de argint, drept mulțumire, fiind totodată învățător și profesor de religie, pe lângă rolul de preot. După revenirea în ţară, Arhimandritul Gherasim Iscu va mărturisi: „Credincioșii de acolo mi-au scris la Tismana după plecarea mea. Am fost un slujitor fără tobe si surle, căutând ca toată dragostea mea să răspundă cinstit și sincer nețărmurita iubire ce mi-o arătau acei oameni la care credința și omenia nu erau cuvinte de ocazie, ci calități ce izvorau din ființa lor. Am mers până acolo cu atașamentul meu față de ei încât nu cruțam nici nopțile, pentru ca să le dau o mână de ajutor”, spune sfinţitul monah.
Aşadar, la 20 mai 1943, la porunca Mitropolitului Nifon, Părintele Iscu se întoarce în ţară, la Mănăstirea Tismana şi este numit Exarh al mănăstirilor din Eparhia Olteniei, din iunie 1943 până în aprilie 1945, când a demisionat.
,,Eram departe, în locuri de verdeață, de cântec și mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace”!
Aflat la Mănăstirea Tismana, este numit în funcția de stareț la data de 1 septembrie 1943 (începutul Anului bisericesc), cu demnitatea de protosinghel. În calitate de stareț, Părintele Exarh Iscu reface Mănăstirea Tismana, mai ales că aici se afla lagărul de preoți legionari înființat de Ion Antonescu, după ce lavra fusese atinsă de flăcările incendiului din 25 martie 1943. La această rectitorire este ajutat de Banca Națională a României, după 1 iunie 1944 când este adus tezaurul național, iar, în toată perioada, până în februarie 1947, cât tezaurul este ținut sub pază de batalionul, apoi compania de grăniceri, BNR se va ocupa de refacerea clădirilor și a instalațiilor mănăstirii. În condiţiile preluării puterii politice și chiar ale fundamentării unui regim comunist în România de după război, apare Mișcarea Națională de Rezistență, cu mai multe ramuri, printre care și cea din Oltenia (M.N.R.O.) condusă de generalul Ioan Carlaonț si Radu Ciuceanu. Se pare că pentru contactarea statelor apusene, în vederea primirii unui ajutor militar mult dorit de cei organizați în grupurile de rezistență, s-au căutat diferite modalități de activitate urmărită de către organele de securitate. De altfel, rolul Starețului de la Tismana s-a concretizat după întâlnirea cu Nelu Pârvulescu (iunie 1948), atunci când trebuia să ofere găzduire și hrană tuturor celor care se prezentau la mănăstire cu parola «R 325», mai ales că punctul de sprijin de la Tismana trebuia să asigure, pentru cei din rezistență, și instalarea unui post de radio emisie–recepție care să facă legătura cu anglo–americanii, lucru care nu s–a mai realizat! În cele din urmă, Siguranța a descoperit legătura Starețului Iscu Gherasim cu rezistența şi, au urmat percheziții în zilele de 2 iulie şi 26 septembrie 1948, la chiliile călugărilor, în cancelaria şi biblioteca mănăstirii, apoi la Schitul «Cioclovina», însă fără nici un rezultat concret, în afara unor «diverse scrisori spre consultare» preoţească. Cu toate cele suspectate de organele de Siguranță, Starețul Gherasim Iscu a păstrat legătura cu Rezistența din munţi. Fiind urmărit îndeaproape, în dimineața zilei de 26 septembrie 1948 Starețul Gherasim Iscu este arestat, iar la 21 mai 1949 este trimis în judecată cu învinuirea de «crimă de uneltire contra ordinii sociale». La 14 iunie 1949, prin sentința 928, Tribunalul Militar Craiova condamnă grupul «Carlaonț Iancu și alții», printre care şi pe părintele Gherasim Iscu la 10 ani de temniță grea, 3 ani degradare civică și obligaţia să fie achitată suma de 6.000 de lei cheltuieli de judecată. Cu promisiunea că vom continua şi cea de-a doua parte a materialului, în loc de concluzie să precizăm că din dosarul care i s-a înscenat stareţului au dispărut multe aspecte din viața lui, persoane care l-au turnat, l-au torturat pentru faptul că unor membri ai «Mișcării Naționale de Rezistență» le-a oferit găzduire și hrană, haine pentru luptătorii anticomuniști, lucru pe care Părintele Gherasim Iscu l-a făcut cu toată inima! Fiind acuzat de către siguranţă, Stareţul Gherasim Iscu ste închis la Craiova, unde a dat dovadă de un curaj deosebit față de încercările anchetatorilor de a-l determina să mărturisească fapte de care alții puteau să sufere. Atitudinea starețului i-a uimit pe toți, a suportat chinurile fără să recunoască pe cei implicați, iar, în urma îndelungatei anchete făcute de organele de securitate, căpitanul Oancă – ce a obosit bătându-l i-a spus: «Ești nebun, toți au recunoscut și tot 15 ani vei fi condamnat»! (VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA
