Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru Submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, în perioada 25 septembrie – 12 octombrie 2025.
Bugetul total disponibil este de 8,77 milioane de euro, iar sprijinul financiar nerambursabil acoperă 70% din valoarea eligibilă și plătită a primei de asigurare aferente anului agricol 2024–2025.
Submăsura este destinată fermierilor care activează atât în sectorul vegetal, cât și în cel zootehnic, și vizează acoperirea riscurilor stabilite prin legislația în vigoare.
Elementele de noutate în sesiunea curentă sunt constituite de: cererea de finanțare are valoare dublă, fiind considerată și cerere de plată (dacă este declarată eligibilă); este obligatorie dovada plății integrale a primei de asigurare.
Toate documentele trebuie semnate electronic și depuse exclusiv online, la fel ca și depunerea cererilor, prin intermediul platformei oficiale AFIR.
Fermierii interesați sunt încurajați să consulte ghidul solicitantului și să pregătească din timp documentația necesară.










































