Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cheamă la viaţa veşnică, vorbindu-ne despre Lumină şi despre faptele care izvorăsc din Lumină, mai ales că Fiul Tatălui ceresc este Lumina lumii: «Lumina din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat», Cel care a înviat din morţi şi a dăruit viaţă veşnică celor care cred în El. Putem vorbi chiar despre o strânsă relație între viaţa creştină şi faptele pe care le săvârşim cu voie sau fără voie! Totuși, faptele bune sunt rodul credinţei şi al luminii divine care întregește viaţa noastră, mai ales că în noaptea Învierii, fiecare creştin este îndemnat, prin glasul preotului: „Veniţi de luaţi Lumină!”, așa că la lumină venim, lumina o primim, cu lumina ne ducem toată viaţa şi călăuziţi de o lumină plecăm din această lume marcată de nevoințe! Omul credincios este prin faptele vieţii sale o lumină care se aprinde prin cele făptuite cu folos, mai ales că Sfântul Grigorie de Nazianz ne spune convingător: „Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face binele!” inspirat fiind chiar de Însuși Dumnezeu! Lumina este şi curcubeul astral prin care omul poate cunoaşte Universul, mai ales că rezultatele cercetării atestă faptul că fiecare rază de lumină ce provine dintr-un astru aflat la mulți ani lumină de noi, dar şi fiecare foton emis de un atom conţin informaţii despre procesele care s-au petrecut la emisia lor. Așadar, prin lumina fizică omul poate cunoaşte universul în marea lui cuprindere și complexitate, iar, prin lumina fizică, prin radiaţie, ne apare cunoscut, atât prezentul în care trăim, dar şi trecutul care ne este astăzi accesibil prin lumina care ajunge la noi. De unde nu ne vine lumină, noi nu putem cunoaşte nimic, iar, particulele acelea de la care nu ajunge nici un tip de radiaţie, pentru noi sunt dovezi palpabile că nu ar exista!
„Sfânta Scriptură vede pe Dumnezeu în El Însuşi ca lumina prin Sine”!
Reiterăm faptul că Iisus Hristos este Lumina lumii, iar lumina cunoştinţei omeneşti este dăruită de Cel ce le-a făcut pe toate coerente și cognoscibile, așa cum ne spune Sfântul Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae: „Sfânta Scriptură vede pe Dumnezeu în El Însuşi ca lumina prin Sine, adică fără început şi fără sfîrşit, dar şi ca izvor al acesteia. (…) Dumnezeu este văzut în unele texte şi ca fiind Cel ce creează lumina din lume. Lumina fizică iradiază în mod deosebit din soare ca dintr-un astru aprins sau ca materie subţiată ce se răspândeşte pe partea pământului întors spre el şi în văzul oamenilor, ca suflete îmbrăcate în trupuri. Dar lumina aceasta face posibil ca raţiunea omului, ca lumină conştientă, să sesizeze organizarea raţională a componentelor naturii fizice, a armoniei dintre ele, deci, ca o lumină spirituală. Astfel, şi lumina fizică e făcută pentru folosul vederii spirituale a omului, ca cea de a doua treaptă a luminii. Şi amândouă sunt create”, dar, lumina, sub aspect ştiinţific este şi o parte constitutivă a vieţii. De aceea, toate procesele specifice organismelor vii și manifestate în toate vieţuitoarele, ca şi în trupul nostru, sunt determinate de lumină, pentru că substanţele biochimice fac posibile schimburile de informaţii prin intermediul impulsurilor energetice prezente în fiziologia viului şi în procesele gândirii. Dintr-o perpectivă mai amplă, relativitatea restrânsă arată că întreaga materie este energie, iar mecanica cuantică dovedeşte dualitatea materiei, arătând că substanţa pe care noi o percepem ca fiind consistentă şi impenetrabilă are proprietățile unui câmp energetic. La rândul său, Sfântul Grigorie de Nyssa consideră că tot ceea ce este materie s-a născut prin transformarea energiilor necreate în energii create dintru început, când spune că: „Firea spirituală dă viaţă forţelor spirituale şi întâlnirea acestora produce materia”, însă, după cum se poate observa, întemeierea tuturor celor făcute din materie, ca şi a celor spirituale create, nu se face prin energia creată, ci prin lucrarea tainică a Lui Dumnezeu! Așa cum şi întreaga comunicare a oamenilor se desfăşoară prin lumină, pentru că ea constituie suportul semnalelor transmise de noi în comunicarea la distanţă prin mijloacele de comunicare, însă, lumina ne oferă posibilitatea ca să vedem şi chipul celui cu care comunicăm, pentru că, privindu-ne reciproc, unul pe altul, putem să realizăm și mai intens comuniunea dintre noi. În acest fel, numai lumina ne ajută să comunicăm, însă comunicarea şi comuniunea sunt manifestările persoanei, făcute după Chipul Celui ce este comuniunea desăvârşită a Preaînaltului Dumnezeu!
Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul!
Teologia de înaltă ținută academică atestă cu pregnanță că Lumina, Lumea şi Viaţa în Hristos fundamentează temeinicia și viețuirea acestei lumi! Etimologic privind, cuvântul «lumina» provine din latinescul «lumen», care are şi înţelesul de lume, şi de viaţă, sau de comoară neprețuită! Prin urmare, lumea este făcută din lumină, iar Cel ce este Lumina lumii, Mântuitorul Iisus Hristos, reprezintă şi Viaţa ei! În orice ipostază, viaţa lumii, prezentă peste tot pe Pământ, în pământ, în ape şi în aer, viaţa organismelor nenumărate şi a omului ne arată că Domnul Iisus Hristos, prin care s-au făcut vii toate, înseamnă Viaţă: „Iar fiindcă Făcătorul tuturor este Viaţă prin fire, a făcut şi firea apelor maica celor înnotătoare şi a celor zburătoare în aer. Iar pământului i-a poruncit să scoată firea de multe feluri a animalelor şi neamurile fiarelor sălbatice: Şi s-au făcut, îndată, toate potrivit poruncii şi mai presus de minte”, ne tâlcuiește Domnul Iisus Hristos. Lumina şi lumea se dezvăluie mai adânc în relaţie cu celelalte înţelesuri ale termenului «lumen», care mai înseamnă făclie, viaţă, lumina ochilor, ochi, vedere, deschizătură, claritate, podoabă și ornament! În complexitatea ei și în marea ei diversitate de manifestări, lumea se oferă ochilor fizici și raţiunilor ca hrană pentru minte şi obiect al contemplaţiei pentru ochii minţii, ca să folosim un termen psaltic! Ea este podoaba Lui Hristos dăruită nouă, a Celui care Se definește «Lumina lumii» sau «aluatul care dospeşte toată frământătura», într-un fel, chiar Lumina luminii, Cel care face ca ea să strălucească, să fie lumină pentru noi! De aceea, lumea este lumină şi pentru că înseamnă mediul în care S-a arătat Cel ce este Lumina ei şi a noastră, Iisus Hristos, chiar dacă demonizații puterii lumești de azi uită de Dumnezeu, totuși, Lumina este deschizătura în care privind, prin har, cunoaştem acum, prin revelație, Slava Sfintei Treimi. Prin Lumină, ca prin ochii cei atoatevăzători, vedem raţiunile Creaţiei şi ea este spaţiul vederii noastre şi al înţelegerii noastre depline. Iar «Lumina lumii», Domnul Iisus Hristos, este şi viaţa ei, privirea cu claritate a Chipului Mântuitorului, așa că toate la un loc pot arăta faptul că din perspectiva teologiei ortodoxe, deşi unele înţelesuri ştiinţifice pot fi cuprinse în chip simbolic în exprimările specifice teologiei, acestea nu pot avea un aspect limitativ! O privire atentă accentuează distincţia evidentă pe care teologia ortodoxă o face mereu în dialogul actual cu ştiinţa, iar, o echivalenţă speculativă între limbajul teologic şi limbajul ştiinţific este exclusă! «Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Așadar, n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite» (Ioan 3, 16-21), deci, un text cum nu se poate mai frumos pentru a face lumină!
Profesor dr. VASILE GOGONEA
