Două secții ale Spitalului Județean intră în reabilitare și modernizare

220

Consiliul Județean Gorj va investi peste 2 milioane de lei în reabilitarea și modernizarea secțiilor ORL și Oftalmologie ale Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Lucrările vor avea o durată estimată de cinci luni de la semnarea contractului.

Consiliul Județean Gorj a scos la licitație lucrările de execuție pentru realizarea obiectivului de investiție „Reabilitare și modernizare secțiile ORL și Oftalmologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, str. Tudor Vladimirescu, nr. 32”.
Intervențiile includ reparații și zugrăveli, înlocuirea pardoselilor cu covor PVC antibacterian, montarea de tapet medical, instalarea cablurilor TV și internet în săli și cabinete, precum și montarea aparatelor de aer condiționat acolo unde este necesar.
Se vor înlocui ușile interioare cu tâmplărie PVC și vor fi instalate uși automate cu acces controlat la intrările în secții și blocul operator, dotate cu mecanisme pentru evacuare în caz de incendiu. De asemenea, se vor reabilita instalațiile termice și electrice și scările de acces, cu finisaje antibacteriene și protecții antiderapante.
Nu se intervine la tavane, deoarece au fost reparate cu ocazia înlocuirii corpurilor de iluminat, prin proiectul de reabilitare cu fonduri europene.
Grupurile sanitare, bucătăria și sala de mese vor fi modernizate prin refacerea hidroizolației, înlocuirea obiectelor sanitare și montarea sistemelor de ventilație noi, iar pereții vor fi acoperiți cu faianță fără rosturi și zugrăveli lavabile antibacteriene.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 2.068.826,36 lei fără TVA, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 14 octombrie.
Această investiție vine în completarea proiectului finalizat la începutul anului, când au fost recepționate lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a blocului operator ORL + Oftalmologie și a spațiilor conexe.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. De sanki, nu de altceva, cine e executantul? Beneficiarul, clar, e Cinsiliul Județean. Cat mai e parandaratul azi? Ne puteți, spune sa știm cum sa ne facem bugetele?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.