Casă cuprinsă de flăcări din cauza jarului căzut din sobă

215

Un incendiu a izbucnit, aseară, în jurul orei 20.00, la o casă din comuna Catunele, în satul Dealul Viilor. Din fericire, nu au fost victime. „La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, din cadrul instituției noastre, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și la două anexe construite în prelungirea casei.
Colegii noștri au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, cele două anexe pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, precum și bunuri aflate în interior.
Cauza probabilă de producere a incendiului o reprezintă jarul sau scânteile căzute dintr-o sobă”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.