1.La un ceai de fructe de pădure
Afirm și confirm că domnul Ion Popescu Brădiceni este un mare scriitor polivalent, adept al transdisciplinarității, doctor în filologie, hermeneut consacrat, subtil și ferm teoretician al transmodernismului pe tărâmul literelor și științelor românești.
Dar a fost și este un ziarist de excepție, un redutabil reporter de teren, un cercetător în domeniul folcloristic și etnografic, cu multiple inițiative editoriale, atât la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Tg. Jiu cât și la Editurile „Alexandru Ștefulescu” și „Gorjeanul”, al căror consilier editorial a fost.
Domnul Ion Popescu Brădiceni este cel mai valoros, prodigios și competent editorialist din Gorj. Cariera literară i-a fost încununată de numeroase premii literare care i-au remarcat calitatea superioară a operei literare ca poet, romancier, eseist, critic literar, istoric literar, monograf și biograf, cercetător științific. Domnia sa îmbină armonios creația populară cu filosofia, cu metafizica, cu metapoetica reinventată strategic, prin personale și personante contribuții, rotunjite într-o autentică paradigmă (re)modelatoare, ceea ce îl face original, culminând cu resituarea sa axiologică pe culmile „scrisului adevărat”, fiind deja un clasic al literaturii române contemporane.
Recent, la un ceai din fructe de pădure, domnul Ion Popescu Brădiceni mi-a oferit cel de-al doilea tom din seria dedicată ținutului imaginareal al Ezotereziei. Mi s-a confesat că, după „Meditații secrete”, poetul a revenit cu „Vânătoarea de stiluri”.
Ambele pictografiază, interpretează, evaluează, ergografiază, scenarizează, inventează personaje de sorginte mitologică, resuscitează arhetipuri – temelii de cultură și civilizație nepieritoare și, deloc în ultimul rând, dovedesc că fantezia, imaginația, limbajul poezesc, inspirația îi sunt inepuizabile, vădindu-și capacitatea de atotcuprindere, una categoric demiurgică, de experimentat alchimist al verbului, de maestru al alegoriei, de metaforist îndrăzneț și novator, de înțelept țesător de atmosferă existențialistă și expresionistă.
Fiecare poem al său e un veritabil manifest poetic care transcende și formele clasice și modelele moderne. Se vădește un neînfricat explorator de formule unice, particularizate la început de „eon transmodernist”.
2.Povestea epicului pur și influența orfică
Astfel, în „Vânătoarea de stiluri”, autorul indică, în prefața-eseu ”Trăitor în Ezoterezia”, patru modele tutelare care-i fac onoare: T.S. Eliot, Jorge Luis Borges, Vladimir Nabokov, Louise Gluck. Contrazicând tradiția, îi provoacă mepriza poetică, mutația stilistică, metamorfoza de tip transmodernist, sugrumând emoția în autoreferențiale abstracteme.
Profet entuziast al Ezotereziei, Ion Popescu Brădiceni face ca mitul și visul să coabiteze organic. Misterele orfice sunt metodic decodificate; până și ideile își schimbă imprimantele originare: spermatozoidul și ovulul din orice Poiein (Facere). Textele își confruntă mimezele în oglinzi de tot felul: concave, duble, curbate, convexe, infinite etc., reliefând imaginaruri utopice, ucronice, distopice, metamorfotice.
Ritualul aventurii existențiale, ca poveste a epicului pur, prilejuiește sufletului sintetizator, prin memorie „poietică”, al fiecărui (re)cititor, o revelație: gratuitatea stilistică e jocul pur ce stârnește interesul pentru matrița dintâi arhetipală; vezi capodoperele „Bocet lung”, „Balada triadei”, „Secțiunea transversală”.
Pentru magister ludi Ion Popescu Brădiceni poezia este deci un ritual resituat între monadă și lumea posibilă, între artizanatul uman și scriitura divină, între meșteșug și contemplare, între progresiva secularizare a lumii și noua sacralizare a artei, între rigoarea unui Cosmos și atingerea Absolutului, între limbajul transversal și imaginea surrealistă, între regimul grotesc și cel absurd.
În partitura expresivității brădicenene, criticul literar simte de la prima „analiză spectrală” detaliul din căutarea Graalului, chiar și de către „cei șase actanți ai lui Greimas” rămași cu ochii „săgetați înspre stele”.
Relația dintre transcendent și imanent este totuși cauționată de către cuvinte, necuvinte, metacuvinte și transcuvinte, care, în sintactica lor, îi dezvoltă poetului Ion Popescu Brădiceni „armonia cu Geniul Naturii”, determinându-l a țese „semiozele ezoteretice în straniul eros al morții” și al reînvierii, lăsând Scriitura să-și pună armura invincibilă a Cruciatului Transmodern ca să dea curs Înțelesului Etern din Facerea Lumii.
3.Incursiuni în Ezoterezia
Doctrina liricopoetică a domnului Ion Popescu Brădiceni descinde din epopeea și din tragedia antică, precum deopotrivă din modernitatea romantică, dilematică, insuflată de orfism, de incantația magică, de fantastica istorie; dar și din elegia expresionistă simultană cu paradoxul Limbii Poezești „cu întrebări, chei de aur și scări suspendate-n absint”.
Autorul portretului de pe coperta 4, domnul Dan Adrian Popescu (al cărui concept grafic e de-o originalitate stranie însă convingătoare prin cumulul de sugestii – n.m., C.Ș) sesizează drept nucleu cuvântul care devine oglindă, poemul devenind templu pe parcursul unei exemplare incursiuni în Ezoterezia Poeziei. Îmi face deci plăcere să-l citez integral:
„Vânătoarea de stiluri” nu este doar o colecție de poeme ci o alchimie a limbajului, un manifest poetic care transcende formele clasice. Ion Popescu Brădiceni explorează granițele poeziei și ale realității printr-un discurs baroc, filozofic și mistico-erotic, în care stilurile se împletesc, se resorb și se regenerează. Aceasta este o carte despre (auto)creație, despre sunetul metafizic al cuvântului și despre libertatea absolută a poemului de a se naște din tăcere. Poezia devine templu, ritual, glorie și lacrimă. Borges, Horațiu, Diotima, Valéry – toți sunt spirite tutelare într-o vânătoare de arhetipuri și sensuri.
„Vânătoarea de stiluri” este o carte în care poetul e și profet și călăuză. O odisee stilistică în care verbul se autocreează, iar limbajul se reinventează. „Vânătoarea de stiluri” este o carte pe care nu o citești, ci o traversezi – cu uimire cu emoție și respect (Dan Adrian Popescu).
Ce-aș mai putea adăuga acestei cronici literare? Că poetul e un înfometat de viziuni, care vehiculează cea mai fină prozodie. Că declarațiile sale erotice, civice, patriotice, topofilice sunt antologice. Că personajele sale sunt strălucite în pedagogie și retorică. De asemenea că forma fixă, ca de pildă sonetul, îi forjează poesisul insurgent. Că maieutica socratică a întrebării îi vine ca o mănușă de spadasin înnăscut. Că abordarea politică nu-i deturnează (meta)poetica „cu-ncrengături în Dante și Montale”.
„Reînceputurile lumii poetice” se constituie într-o cale de reînfrăgezire, reînlăstărire a trunchiului clasic al Marii Poezii. Aproape în fiecare poem sălășluiesc o „ars poetica”, o subsidiaritate a unei interiorități implozive, bântuită de retrăiri, de anamneze, de „scenarii-păpădie”, de accente (auto)critice ș.a.m.d.
Constantin Șișiroi, doctor în medicină, poet și cronicar literar
BIBLIOGRAFIE
Ion Popescu Brădiceni: Vânătoarea de stiluri, editura PIM, Iași, 2025, 100 p.
