Cursurile anului școlar 2026–2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027, potrivit proiectului de structură a anului școlar pus în consultare publică de Ministerul Educației.
Principala noutate constă în reducerea perioadei în care poate fi stabilită vacanța din luna februarie, aceasta urmând să se desfășoare pe parcursul a doar două săptămâni, față de trei, ca până acum.

Pentru elevii claselor a VIII-a, anul școlar se va încheia pe 11 iunie 2027, iar pentru cei din clasa a XII-a, cursurile se vor termina pe 4 iunie 2027, conform aceluiași proiect.
Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor avea loc în intervalul 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, fiecare pe durata a câte cinci zile consecutive, stabilite la nivelul unităților de învățământ.
De asemenea, Ziua Internațională a Educației, sărbătorită pe 5 octombrie, va fi zi liberă pentru elevi și cadrele didactice.










































