8.4 C
Târgu Jiu
luni, 16 martie 2026

Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă

406

Deși Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a propus în martie, anul trecut,  un buget record de 2,2 miliarde de lei pentru continuarea Programului Casa Verde Fotovoltaice în 2025, programul se suspendă în acest an.

Ministra Mediului susţine că anul acesta, cel mai probabil, se va prioritiza finalizarea proiectelor din PNRR care nu au mai avut bani din fonduri europene.Diana Buzoian anunţă că este foarte posibil ca programul ”Casa Verde fotovoltaice”, prin care erau asigurate finanţări pentru cumpărarea de panouri solare, să nu se deruleze în acest an, explicând că fondurile aflate la dispoziţia autorităţilor vor fi utilizate, cel mai probabil, pentru finanţarea unor proiecte derulate din bani europeni şi care au început deja.

Diana Buzoianu a fost întrebată, marţi seară, la Euronews România, despre stadiul programului Casa Verde Fotovoltaice în acest an.

În primul rând, aş vrea să clarific că astăzi nu avem bugetul aprobat de la AFM, deci noi nu ştim dacă va exista un val 2. Nu ştim dacă va întârzia pentru că noi nu ştim dacă va exista, în acest moment, acest proiect anul acesta. Asta vom şti imediat după ce se va discuta bugetul şi după ce vom lua o decizie şi pe bugetul din AFM”, a răspuns ministrul Mediului.

Buzoianu a explicat că bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu este format din două surse: taxele de poluare şi veniturile provenite din vânzarea de certificate verzi, arătând că bugetul din taxe se poate folosi pe orice proiect gândit de către AFM, în timp ce bugetul provenit din certificate poate fi folosit doar pentru proiecte care au a scop reducerea de emisii.(Romania.net)

5 COMENTARII

  1. Sunt pt ce cu ajutor social, ce beneficiu aduc cei cu ajutor social?
    Dar în schimb sunt fonduri pt panouri fotovoltaice doar e beneficiază, dar săraci se ostenesc cu munca și vine primăria în ajutorul lor sunt amărâți săraci…și așa mai departe

  2. Tot ce este în beneficiul cetățenilor Onești se suspende, dar ce este in beneficiul clanului asasinilor economici de 36 ani FSN=PSD=UDMR=USR=PNL INAPȚI ,INUTILI ,MINCINOȘI ,HOȚI ,DICTATORI SI CRIMINALI DEMOCRAȚIEI ROMÂNE SE ACCEPTA ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.