Mariana Bendou este poetă, profesoară de limba și literatura franceză, traducătoare și promotoare culturală, critic literar, afirmată în spațiul literar contemporan printr-o activitate susținută și diversă.
Debutul său editorial a avut loc cu volumul bilingv “Amour Amazigh / Dragoste de Om Liber”, carte care a anunțat încă de la început deschiderea sa către dialogul intercultural și interesul pentru interferența dintre trăire, limbaj și spațiu cultural. Astfel cã ulterior a dezvoltat proiectul de mediere interculturalã “Chanson pour la Kabylie / Cântec pentru Cabilia” publicând mai multe articole în presã şi cãrţi în acest sens.
Creația poetică a Marianei Bendou s-a dezvoltat ulterior prin volume de precum ,,Florile inimii”, “Priviri în oglinda vieții”, ,,Poezii pentru soțul meu”, “ Poeto Terapie”, etc. precum și prin seria antologiilor EXPRESIA IDEII” pe care le-a coordonat, prin apariții în antologii, dicţionare sau reviste literare din țară și din străinătate. Poezia sa explorează cu discreție și echilibru universul afectiv, memoria experiențelor personale, tema iubirii, a identității și a căutării de sine într-un discurs liric marcat de claritate expresivă și o sensibilitate controlată.
Un element distinctiv al operei sale îl constituie publicarea frecventă în variantă bilingvă franceză – română, fapt care conferă textelor sale o circulație extinsă și le plasează într-un context literar deschis, european. Formația sa filologică și experiența sa didactică se reflectă într-un limbaj atent construit, lipsit de ostentație, dar susținut de rigoare și coerență.
Pe lângă activitatea de creație, Mariana Bendou este activ implicată în viața culturală, inițiind și coordonând proiecte, reviste cum ar fi revista internaţionalã de culturã şi civilizaţie ,, Al Cincilea Anotimp’’ și Cenaclul literar artistic “EXPRESIA IDEII” , contribuind la promovarea autorilor contemporani și la susținerea dialogului cultural. Această dimensiune de animator cultural completează profilul unui scriitor preocupat nu doar de propria expresie artistică, ci și de responsabilitatea față de comunitatea literară.
Prin ansamblul operei și al activității sale, Mariana Bendou își conturează un loc bine definit în literatura contemporană, ca autoare a unei poezii sensibile, deschise și articulate, susținută de o constantă implicare culturală.
Mimi Rotariu, jurnalist AJRP








































