11 C
Târgu Jiu
duminică, 8 februarie 2026

Primul centru de mari arși din România

1

Primul centru de arși grav din România este aproape gata. Acesta a fost ridicat în Timișoara, iar proiectul a început în anul 2023.

„Astăzi suntem în etapa de achiziție a echipamentelor, instalare, testare a fluxurilor medicale, iar în scurt timp centrul va fi dat în folosință. Este primul centru de arși grav construit în România după Revoluție. Știu că mulți vor spune că a venit târziu. Și aveți dreptate. Acest centru trebuia să existe de mult timp. Dar mai știu și altceva: ani la rând s-a vorbit despre el, s-au făcut promisiuni și prezentări, fără ca lucrurile să se miște cu adevărat. Noi am ales să nu ne oprim la vorbe – și l-am făcut!”, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Centrul integrează mai multe unități esențiale pentru tratarea cazurilor grave: UPU-SMURD cu 58 de posturi pentru stabilizarea rapidă a pacienților; Secția de Arși, care include 6 paturi pentru mari arși, 6 paturi pentru arși intermediari și post-critici și 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă; O secție ATI cu 27 de paturi pentru pacienții critici; Un bloc operator cu 25 de săli de operație, capabile să susțină intervenții complexe în paralel; Spații de sterilizare, farmacie, zone administrative și logistice, spații tehnice și adăpost ALA; Un heliport special

Pe lângă clădirea propriu-zisă, investiția include realizarea unei pasarele de legătură cu clădirile existente ale spitalului și reorganizarea completă a circuitelor medicale, astfel încât pacienții, personalul și echipamentele să nu se mai intersecteze haotic, ci controlat și sigur. amenajat pentru transferuri rapide în cazuri de urgență majoră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.