Comisarii de la Bruxelles au anunțat, la sfârșitul săptămânii, deschiderea unei investigații aprofundate asupra Complexului Energetic Oltenia. Comisia Europeană investighează ce au făcut CEO și Ministerul Energiei cu restructurarea companiei care a valorat 2,66 miliarde de euro.
Cum se explică fantasmele lui Virgil Popescu în planul scris de el și USR, în urmă cu șase ani? De la bun început, termenele investițiilor au fost umflate, cu neputință de a se realiza în 3,4 ani, și nu aveau nimic de-a face cu realitatea. Guvernările din 2020 încoace au dat peste cap întreg sistemul energetic național, iar în prezent cei care au pus la pământ producția de energie în bandă, pe cărbune, sunt tot la butoane.
Nici până astăzi centralele pe gaz și parcurile fotovoltaice nu au fost realizate, planul de reorganizare fiind conceput în 2020. În acest context, autoritățile române au solicitat Comisiei Europene modificări asupra planului de restructurare. Comisia Europeană vrea să verifice acum dacă modificările propuse de România la planul de restructurare al Complexul Energetic Oltenia sunt conforme cu normele Uniunii Europene.
Ce explicații dau șefii CEO: E normal
Redăm comunicatul Complexului Energetic Oltenia:
Planul de restructurare modificat al Complexului Energetic Oltenia a fost prenotificat Comisiei Europene în luna septembrie 2025 și notificat oficial în luna decembrie 2025, în conformitate cu prevederile legislației europene privind ajutorul de stat.
Declanșarea unei investigații aprofundate de către Comisia Europeană reprezintă o etapă procedurală normală în procesul de evaluare a planului de restructurare modificat, notificat de România pentru Complexul Energetic Oltenia.
Modificările propuse în planul de restructurare modificat au fost determinate de factori obiectivi și externi, în special întârzieri în implementarea noilor capacități pe gaze naturale și parcuri fotovoltaice, precum și de contextul geopolitic actual, care a generat presiuni suplimentare asupra securității energetice.
Complexul Energetic Oltenia colaborează cu autoritățile române și cu Comisia Europenă pentru a furniza toate informațiile necesare clarificării aspectelor vizate prin procesul de investigație.
Complexul Energetic Oltenia rămâne un actor esențial în asigurarea stabilității sistemului energetic național. Compania contribuie la menținerea echilibrului energetic în România și are un rol important în susținerea securității aprovizionării în regiune, în actualul context geopolitic.
În ultimii ani, România și-a asumat ferm obiectivele europene privind decarbonizarea și tranziția către un sistem energetic mai curat. Cu toate acestea, realitățile pieței de energie națională arată că procesul este departe de a fi finalizat, iar infrastructura necesară pentru înlocuirea surselor clasice de energie cu unele regenerabile sau mai puțin poluante este încă în dezvoltare.









































