6.3 C
Târgu Jiu
vineri, 13 martie 2026

Boșii sindicali joacă teatru! Ministrul Ivan și fostul șef al CEO, Daniel Burlan, confirmă că liderii ,,au fost implicați” în negocierea Planului de restructurare încă din 2022!

4

Decizia privind reducerea masivă a personalului Complexului Energetic Oltenia (CEO) a reaprins tensiunile dintre sindicate, conducerea companiei și Ministerul Energiei. Deși unii lideri sindicali acuză acum lipsa de transparență și negocieri reale, declarațiile oficiale făcute în ultimele zile arată că reprezentanții salariaților au fost implicați în procesul de elaborare a Planului de restructurare încă din 2022. Atât ministrul Energiei, Bogdan Ivan, cât și fostul președinte al Directoratului CEO, Daniel Burlan, confirmă public că sindicatele au avut acces la document și au participat la discuții. În ciuda acestor clarificări, protestele continuă, iar câțiva mineri au intrat în greva foamei în fața Ministerului Energiei.

Ivan: ,,Reprezentanții salariaților au fost implicați în negocieri”
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia a aprobat joi Planul de reorganizare, restructurare și redresare financiară al companiei, care prevede reducerea numărului de salariați cu 1.793 de angajați până la 1 mai. Au fost declanșate proteste în fața sediului companiei de la Tg-Jiu, iar câteva zeci de mineri au intrat în greva foamei în fața Ministerului Energiei, la București. Măsura a generat reacții dure din partea unor lideri sindicali, care acuză conducerea CEO și Ministerul Energiei că ar fi ascuns amploarea restructurării.
Totuși, ultimele declarații publice ale ministrului Energiei, Bogdan Ivan, contrazic ferm această narațiune. În contextul întâlnirii de miercuri seara cu liderii minerilor aflați în greva foamei în fața ministerului, ministrul a subliniat că sindicatele au fost parte a procesului încă de la început.
,,În același timp, trebuie spus foarte clar: planul de restructurare al CEO a fost aprobat în 2022. Încă de atunci, reprezentanții salariaților au fost implicați în negocieri și au avut acces deplin la informațiile relevante. Planul de restructurare a fost solicitat și agreat de organizațiile sindicale și de reprezentanții angajaților, fiind mai apoi supus aprobării Comisiei Europene. Evidențiez aceste lucruri pentru că etapele de reorganizare nu sunt o schimbare de ultim moment, ci elemente stabilite de aproape 4 ani”, a scris Bogdan Ivan într-o postare pe Facebook.
Declarația ministrului confirmă că sindicatele nu doar că au fost informate, ci au și participat activ la conturarea planului. În ciuda acestui fapt, o parte dintre liderii sindicali susțin acum că nu ar fi cunoscut detaliile privind reducerea personalului.

Burlan: ,,Discuțiile au fost tot timpul, nu numai cu liderii de sindicat…”
Aceeași idee a fost întărită și de fostul președinte al Directoratului CEO, Daniel Burlan, care a declarat miercuri seara, într-o emisiune TV, că toate părțile implicate, inclusiv sindicatele și factorii politici, au fost informate constant.
,,Discuțiile au fost tot timpul, nu numai cu liderii de sindicat și cu toți factorii responsabili și cu factorul politic, fiind că de vreo trei ori am fost chemat la comisiile de specialitate din Camera Deputaților și Senat, unde erau parlamentari din toate partidele, toți erau acolo și puneau întrebări, toată lumea știa”, a afirmat Burlan.
Fostul șef al companiei a mers și mai departe, explicând că o parte dintre cei care critică astăzi planul sunt chiar persoane care au participat la elaborarea lui.
,,Ce este trist, și acum sunt persoane în companie, dar și în conducerea companiei, care au participat la elaborarea Planului de restructurare și la stabilirea numărului de personal. Nu am stabilit eu că la cariera aia vor rămâne atâția oameni, ci Sucursala Minieră, existau manageri de proiect pe fiecare domeniu, la termocentrale existau manageri de proiect… aceștia sunt în conducerea companiei astăzi și ne facem că nu știm. Păi, voi ați propus. (…) Mai mult, propunerile de punere în funcțiune a noilor capacități pe gaz au fost făcute de către personal din cadrul companiei, la vremea respectivă, care și acum sunt în conducerea companiei și se ocupă de aceleași lucruri”, a adăugat Burlan. În ciuda acestor clarificări, tensiunile rămân ridicate, cu sute de protestatari în fața sediului CEO și alte zeci în greva foamei la București. O parte dintre liderii sindicali continuă să acuze lipsa de comunicare, însă declarațiile oficiale arată că procesul de restructurare nu a fost nici brusc, nici ascuns. De altfel, este esențială diferențierea între Planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană în 2022 și Planul de reorganizare, restructurare și eficientizare aprobat acum de Directorat, Consiliul de Supraveghere și AGA.
Planul aprobat de Comisia Europeană în 2022 reprezintă documentul strategic care a condiționat ajutorul de stat acordat CE Oltenia. Acesta stabilea direcțiile mari, printre care reducerea treptată a capacităților pe cărbune, investițiile în noile grupuri pe gaz, dezvoltarea parcurilor fotovoltaice și necesitatea ajustării personalului în funcție de noile fluxuri tehnologice. Era, practic, cadrul general, obligatoriu pentru companie și statul român. În schimb, Planul de reorganizare, restructurare și eficientizare aprobat acum, în 2026, este documentul obligatoriu, prevăzut de un act normativ, prin care conducerea CEO vrea să-și acopere pierderile de peste 1 miliard de lei pe anul trecut, pentru a putea fundamenta bugetul pentru acest an, astfel a decis că 1.476 de salariați angajați pe perioadă determinată nu vor mai avea contractele prelungite începând cu 1 aprilie, iar alți 317 angajați vor părăsi compania până la 1 mai.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.