9.1 C
Târgu Jiu
joi, 5 noiembrie 2026

„Drum lin, camarade!” | Mesajul sfâșietor al pompierilor gorjeni după moartea lui Alin Negoescu

2

Durere în rândul pompierilor gorjeni după moartea lui Alin Constantin Negoescu, fost coleg și camarad, care s-a stins din viață la doar 47 de ani, într-un spital din Grecia, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Acesta lasă în urmă doi copii și o familie îndurerată.

Vestea dispariției sale a provocat multă tristețe în rândul celor care l-au cunoscut și au făcut parte din aceeași familie profesională. Colegii din cadrul ISU Gorj au transmis un mesaj emoționant de rămas-bun, în care și-au exprimat regretul pentru pierderea celui care le-a fost camarad.

„Sunt momente în care cuvintele devin prea mici pentru a putea exprima durerea unei asemenea pierderi… Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas-bun de la Alin Negoescu, un coleg și camarad drag, un om care a făcut parte din familia pompierilor ISU Gorj și care, din păcate, a pierdut lupta cu o boală necruțătoare. Este nedrept și greu de acceptat ca un om să plece atât de devreme dintre noi. A luptat cu o suferință nemiloasă, iar astăzi ne rămân doar amintirile, dorul și tristețea că nu-l vom mai întâlni. Pentru noi nu a fost doar un coleg, ci un camarad, un om care a aparținut unei familii unite prin sacrificiu, curaj și solidaritate. Iar familia aceasta nu-și uită niciodată oamenii”, se arată în mesajul ISU Gorj.

Gânduri de alinare pentru cei rămași în urmă

Pompierii gorjeni și-au îndreptat gândurile și către familia lui Alin Negoescu, greu încercată de această pierdere, transmițându-i putere și alinare în aceste momente cumplite.

„Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa, care trece prin cea mai grea încercare. Le dorim putere, mângâiere și alinare în fața unei dureri pe care nicio vorbă nu o poate șterge. Drum lin spre cer, camarade! Ai luptat cât ai putut, iar acum meriți odihnă și pace. Vei rămâne în amintirea și în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace și să le dea putere celor rămași să ducă dorul tău!”, au mai transmis pompierii gorjeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.