Colegiul Național „Spiru Haret” Târgu Jiu, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu, Liceul Tehnologic „General Ioan Culcer” Târgu Jiu, Liceul Tehnologic Baia de Fier, Liceul Tehnologic Țicleni și Școala Gimnazială nr.1 Urdari au obținut certificatul „Școală Europeană”.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat că această recunoaștere oficială confirmă eforturile constante ale instituțiilor de a dezvolta un învățământ modern, conectat la valorile și oportunitățile educaționale ale spațiului european.










































