12.1 C
Târgu Jiu
marți, 7 aprilie 2026

Sfânta Lumină va ajunge în România cu o cursă specială

11

Patriarhia Română va aduce în țară, în Sâmbăta Mare, Sfânta Lumină printr-o cursă specială, după ce a obținut un culoar de zbor de la Ministerul de Externe israelian, prin intermediul Ambasadei României în Israel. Lumina Sfântă va fi preluată de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.

Potrivit părintele arhimandrit Ioan Meiu, reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, toate aprobările necesare pentru transportul Sfintei Lumini în România au fost obținute. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom veni cu o cursă specială de la Tel Aviv la București cu Sfânta Lumină”, a declarat părintele Meiu, citat de Agenția Basilica a Patriarhiei Române.

Ceremonia primirii Sfintei Lumini va fi anul acesta diferită față de anii precedenți. Procesiunea va fi restrânsă, Sfânta Lumină fiind coborâtă în Sfântul Mormânt doar de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, însoțit de câțiva slujitori. De acolo, Lumina va fi distribuită către delegațiile care au obținut zboruri către destinațiile lor ortodoxe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.