5.9 C
Târgu Jiu
miercuri, 8 aprilie 2026

Furturi „la îndemână”. Recidivist trimis după gratii

12

Un bărbat de 43 de ani din Târgu Jiu a ajuns după gratii după ce a furat două biciclete în perioada în care se afla sub supravegherea unei pedepse anterioare. Acesta fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru distrugere și violare de domiciliu, pedeapsă însoțită de un termen de supraveghere de 3 ani, care urma să se încheie în aprilie 2026. Cu toate acestea, bărbatul nu și-a schimbat comportamentul și a continuat să comită noi infracțiuni.

Potrivit rechizitoriului, primul furt a avut loc pe data de 22 septembrie 2024, în jurul orei 21:30. Bărbatul a sustras o bicicletă din fața unei săli de jocuri de noroc din apropierea gării, profitând de faptul că aceasta fusese lăsată neasigurată. La scurt timp, polițiștii l-au identificat pe stradă, iar bicicleta a fost recuperată și returnată proprietarului. Inculpatul a declarat că a luat bicicleta pentru a se deplasa mai ușor prin oraș.
Al doilea furt a avut loc aproape un an mai târziu, pe 16 octombrie 2025, în jurul orei 14:30, în fața supermarketului Kaufland. Și de această dată, bicicleta fusese lăsată neasigurată, iar bărbatul a profitat de ocazie. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar bicicleta a fost recuperată rapid de poliție.
Instanța a stabilit că ambele furturi au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, deoarece termenul de supraveghere al pedepsei anterioare nu expirase. Situația s-a complicat și mai mult după ce, pus sub control judiciar pentru noile infracțiuni, bărbatul și-a distrus brățara de monitorizare electronică, ceea ce a dus la înlocuirea măsurii preventive cu arestul preventiv.
Săptămâna trecută, Judecătoria Târgu Jiu a contopit pedepsele pentru cele două furturi, rezultând o pedeapsă totală de 11 luni de închisoare. Aceasta s-a adăugat la condamnarea anterioară de 3 ani pentru distrugere și violare de domiciliu, astfel că bărbatul va executa în final 3 ani și 11 luni de detenție.

Trecut infracțional bogat
În plus, instanța a ținut cont de faptul că bărbatul are un trecut infracțional bogat, fiind condamnat anterior pentru mai multe fapte contra patrimoniului. „Astfel, se constată faptul că inculpatul are o predispoziţie pentru comiterea de infracţiuni, existând astfel indicii temeinice că lăsarea în libertate prezintă un grad de probabilitate ridicat ca inculpatul să comită alte infracţiuni. Astfel, luarea unei măsuri preventive mai blânde, respectiv măsura preventivă neprivativă de libertate a controlului judiciar sau măsura preventivă privativă de libertate a arestului la domiciliu, raportat la argumentele expuse anterior, ar fi de natură a crea un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu ar acţiona îndeajuns împotriva infracţionalităţii, menținerea măsurii arestării preventive impunându-se în aceste condiţii ca o ripostă fermă din partea statului pentru a nu se crea neîncrederea în capacitatea instituţiilor judiciare de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, care este asigurată prin respectarea legii penale în cadrul ordinii de drept și a cărei tulburare ține atât de datele obiective care justifică plasarea în detenție, cât și de domeniul lucrurilor resimțite de opinia publică în cazul încălcării sale. (…) Astfel, instanţa apreciază că măsura preventivă a arestului preventiv este în continuare necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni”, se arată în motivarea instanței. Decizia nu este definitivă.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.