9.1 C
Târgu Jiu
vineri, 24 aprilie 2026

Băleștenii au adus inspectorii de la ABA Jiu în control la stațiile de epurare

19

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat, în aceste zile, sancțiuni contravenționale serviciului care administrează stațiile de epurare, la Bălești. Mai exact, a fost aplicată o amendă în valoare de 35.000 lei, precum și măsura complementară de remediere a deficiențelor identificate, cu termene scurte de conformare.
În cadrul aceluiași control, a fost constatată o stare necorespunzătoare de igienizare a râului Rașova, fapt ce a condus la aplicarea unei amenzi contravenționale în valoare de 3.500 lei, sancționarea directă a primarului UAT Bălești și stabilirea unor termene urgente pentru igienizarea cursului de apă
,,Subliniem faptul că, în ultima lună, ABAJiu a înregistrat peste 10 sesizări din partea cetățenilor privind diverse probleme semnalate pe raza UAT Bălești. Inspectorii din cadrul Serviciului Inspecția Bazinală a Apelor vor continua acțiunile de verificare și monitorizare, urmărind respectarea strictă a legislației în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului”, a transmis instituția.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.