În fiecare an, politicienii vorbesc despre investiții, dezvoltare economică și susținerea mediului de afaceri. Se lansează programe de finanțare, se anunță scheme de ajutor și se promit măsuri care să încurajeze antreprenoriatul. Cu toate acestea, rezultatul este tot mai vizibil: numărul firmelor care își reduc activitatea sau dispar crește, iar producția locală pierde teren în fața importurilor.
Un exemplu interesant vine din Bulgaria. Vecinii noștri încearcă să creeze punți între producătorii locali și marile rețele comerciale, încurajând trasabilitatea și parteneriatele pe termen lung. Ideea este simplă: dacă vrei o economie puternică, trebuie să le oferi celor care produc acces la piață. Nu este suficient să îi încurajezi să investească. Trebuie să le creezi și condițiile pentru a-și vinde marfa.
În România, discuția se oprește adesea la prima parte. Se vorbește despre sprijin pentru afaceri, dar mult mai puțin despre obstacolele care apar după ce investiția este făcută. Pentru mulți antreprenori, adevărata provocare nu este să deschidă o firmă, ci să reușească să o mențină în viață într-un mediu sufocat de birocrație, taxe tot mai mari și reguli care se schimbă de la un an la altul.
De aici apare și una dintre cele mai mari contradicții ale politicilor economice din ultimii ani. Statul oferă granturi și programe de finanțare pentru lansarea unor afaceri noi, dar în același timp adoptă măsuri care fac tot mai dificilă supraviețuirea celor deja existente. Este ca și cum ai planta puieți în fiecare primăvară, dar ai tăia copacii maturi în fiecare toamnă.
O economie solidă nu se construiește exclusiv în jurul câtorva companii foarte mari. Ea se sprijină pe o rețea extinsă de firme mici și mijlocii, pe ateliere, ferme, fabrici locale, transportatori, procesatori și antreprenori care creează valoare în comunitățile lor. Fiecare dintre aceste afaceri poate părea neînsemnată privită separat, însă împreună formează coloana vertebrală a economiei.
Atunci când o fabrică locală se închide, efectele nu se văd doar în bilanțurile economice. În spatele fiecărei afaceri dispar locuri de muncă, familii își pierd siguranța financiară, iar comunitățile devin mai vulnerabile. Tinerii pleacă în căutarea unor oportunități în alte orașe sau în străinătate, iar localitățile rămân fără forța care le poate asigura dezvoltarea. De aceea, susținerea producției locale nu este doar o chestiune economică, ci și una socială, care influențează direct viitorul fiecărei comunități.
În plus, dezvoltarea unui număr mare de producători locali înseamnă mai mult decât cifre economice. Înseamnă locuri de muncă mai aproape de casă, sate și orașe care își păstrează populația activă, bani care rămân în comunitate și o dependență mai mică de importuri. Înseamnă o economie mai rezistentă în perioade dificile și o distribuție mai echilibrată a prosperității.
Din păcate, preocuparea guvernelor pentru întreprinderile mici și mijlocii a fost, în ultimii ani, mai degrabă declarativă. Antreprenorii s-au trezit prinși între costuri în creștere, lipsa forței de muncă, acces dificil la finanțare și o avalanșă de obligații administrative. Rezultatul se vede în statisticile privind numărul persoanelor inactive și în lipsa unei clase antreprenoriale suficient de puternice pentru a susține dezvoltarea pe termen lung.
Poate că nu este o rușine să privim peste graniță și să învățăm din experiența altora. Dacă alte state din regiune reușesc să aducă producătorii locali mai aproape de consumatori și de marile lanțuri comerciale, atunci merită să analizăm ce fac bine și să adaptăm acele modele la realitățile României.
Pentru că relansarea economică nu va veni din noi taxe și nici din noi formule birocratice. Ea va veni atunci când românii care muncesc, produc și investesc vor simți că statul este un partener, nu un obstacol. Iar o țară care produce mai mult este, în cele din urmă, o țară care contează mai mult. Totuși, pentru a ajunge acolo, trebuie să înțelegem un adevăr simplu: prosperitatea nu se importă. Se construiește, zi de zi, prin munca și curajul propriilor antreprenori.
Dragoș Ionică
