19.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 17 iunie 2026

Tăieri ilegale în pădurile Gorjului. Un deceniu pentru un verdict: Tehnician silvic, condamnat cu suspendare

4

Un caz care a început în 2016, cu arbori marcați ilegal cu un dispozitiv fals de marcare silvică, s-a încheiat după un deceniu cu o condamnare cu suspendare. Curtea de Apel a confirmat existența faptelor și vinovăția unui tehnician silvic de la Ocolul Silvic Peșteana, dar a redus pedeapsa și a decis că acesta nu trebuie să ajungă după gratii. Între timp, pădurile în care au fost tăiați ilegal arborii au rămas doar în filele dosarului, iar procesul a traversat ani întregi de anchete, expertize și termene de judecată până la o soluție definitivă.

Ancheta a scos la iveală că peste 200 de arbori au fost marcați și exploatați ilegal, prejudiciul depășind 169.000 de lei.
Deși Judecătoria Târgu Cărbunești a stabilit o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, Curtea de Apel Craiova a redus sancțiunea și a decis ca tehnicianul silvic să execute o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 4 ani.

Marca falsă care a apărut în mai multe păduri
Potrivit anchetatorilor, tehnicianul silvic avea în gestiune un dispozitiv oficial de marcare cu indicativul RP 36-118, folosit pentru marcarea arborilor în condițiile prevăzute de regulile silvice.
Problema a apărut după ce, în mai multe zone forestiere, au fost descoperite cioate care prezentau aceeași amprentă de marcare. Verificările au indicat existența unui dispozitiv falsificat, care avea indicativul RP 36 și care imita marca oficială. Potrivit anchetatorilor, același dispozitiv ar fi fost folosit în mai multe păduri, atât private, cât și administrate de stat. Modul de operare era similar: după ce o parte dintre arbori erau marcați legal, alți arbori erau marcați suplimentar cu dispozitivul fals și apoi exploatați fără respectarea regimului silvic.
Într-un caz, 13 arbori dintr-o pădure privată ar fi fost marcați cu dispozitivul fals, prejudiciul fiind calculat la peste 13.700 de lei. Într-o altă situație, 59 de arbori dintr-o pădure administrată de Ocolul Silvic Peșteana ar fi fost marcați și tăiați ilegal, valoarea pagubei fiind estimată la peste 62.000 de lei.
Cea mai mare pagubă reținută de instanță a fost înregistrată într-o pădure administrată de stat. Acolo au fost identificați inițial 91 de arbori cu urmele mărcii false, iar după inventariere numărul arborilor luați în calcul a ajuns la 103. Aceștia aparțineau unor specii precum fag, cer, salcâm, gârniță și stejar, iar valoarea prejudiciului a fost stabilită la 91.753,84 lei.
Instanța a mai reținut că tehnicianul silvic nu avea delegări pentru folosirea dispozitivului de marcare în anumite zone forestiere unde au fost constatate tăierile și că, în documente întocmite după exploatări, ar fi menționat că nu au existat prejudicii, deși verificările ulterioare au indicat contrariul.
În dosar au fost audiați și pădurarii care au aplicat marca pe arbori. Aceștia au declarat că au folosit dispozitivul primit de la tehnicianul silvic, având convingerea că este instrumentul oficial aflat în gestiunea acestuia.
Judecătorii au reținut că inculpatul întocmea și documente în care erau trecuți mai puțini arbori decât cei marcați efectiv în teren, ceea ce permitea exploatarea unei cantități mai mari de lemn decât cea autorizată.

O parte din acuzații s-au pierdut în timp
Dosarul a avut însă și un efect al trecerii timpului. Pentru acuzațiile privind falsul în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea instrumentelor de marcare false și instigarea la folosirea acestora, răspunderea penală a fost înlăturată prin intervenirea prescripției. Practic, pentru aceste fapte termenul legal de tragere la răspundere a fost depășit înainte de finalizarea procesului. Judecata a continuat însă pentru infracțiunile de complicitate la tăiere fără drept și furt de arbori din fondul forestier național.
Judecătoria Târgu Cărbunești îl condamnase inițial pe tehnicianul silvic la patru ani de închisoare cu executare. A contestat decizia, iar Curtea de Apel Craiova a considerat că pedeapsa trebuie redusă. Instanța a ținut cont de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, de conduita sa și de perioada mare scursă de la comiterea faptelor.
Judecătorii au stabilit două pedepse de câte doi ani de închisoare, una pentru complicitate la tăiere ilegală de arbori și una pentru complicitate la furt de arbori, rezultând o pedeapsă finală de 2 ani și 8 luni. Executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de supraveghere de patru ani.
În această perioadă, tehnicianul trebuie să respecte obligațiile stabilite de Serviciul de Probațiune și să efectueze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria Comunei Runcu sau la o altă instituție stabilită de serviciul de probațiune. În plus, el este bun de plată. Instanța a menținut obligația de recuperare a prejudiciului stabilit în cauză, în valoare de 169.105,28 lei. Banii trebuie achitați către Regia Națională a Pădurilor, ca parte civilă în dosar.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.