19.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 17 iunie 2026

Profesorii ies din nou în stradă. Zeci de sindicaliști din Gorj participă la protestul de astăzi din București

8

Sindicaliștii din educație organizează miercuri, 17 iunie, un nou protest de amploare în București, nemulțumiți de prevederile proiectului noii Legi a salarizării unitare. Aproximativ 20.000 de angajați din învățământ sunt așteptați să participe la manifestația care va începe în Piața Victoriei și va continua cu un marș către Parlament.
La protest vor participa și reprezentanți ai sindicatelor din Gorj. Potrivit liderilor sindicali, aproximativ 70 de persoane vor merge la București pentru a-și exprima nemulțumirile față de măsurile propuse de Guvern.
Elvis Istudorescu, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ (USLI) Gorj, a declarat că organizația pe care o conduce va asigura transportul pentru 40 de membri de sindicat. Alți aproximativ 30 de sindicaliști vor participa din partea Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Târgu Jiu.
Președintele SLI Târgu Jiu, Simona Urluescu, afirmă că, în ciuda instabilității politice, protestele trebuie continuate pentru a determina autoritățile să țină cont de revendicările angajaților din învățământ.
„Trebuie să punem presiune în continuare. Noua lege a salarizării nu aduce soluțiile așteptate de angajații din educație, iar în școli se resimt deja efectele măsurilor adoptate prin Legea 141/2025: norme mai mari, plata insuficientă a orelor suplimentare, clase mai aglomerate și o presiune tot mai mare asupra personalului”, a declarat Simona Urluescu.
Protestul va începe la ora 11:00, cu un miting în Piața Victoriei, urmat de un marș către Palatul Parlamentului între orele 12:00 și 13:30 și de pichetarea Parlamentului, programată în intervalul 13:30-14:30.

„Noua lege condamnă profesorii la sărăcie”
Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susțin că proiectul noii legi a salarizării, publicat de Ministerul Muncii în procedură de transparență decizională, nu respectă angajamentele asumate de autorități după protestele din ultimii ani și afectează direct veniturile personalului din educație.
„Măsurile de austeritate impuse recent şi nepăsarea guvernanţilor faţă de angajamentele asumate în anii trecuţi ne obligă să ieşim din nou în stradă. Fără o reacţie fermă şi unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate. Fiecare angajat din educaţie are dreptul la condiţii socio-profesionale decente şi la recunoaşterea muncii depuse prin salarii corecte. Fiecare copil are dreptul la o educaţie de calitate”, au transmis reprezentanții sindicatelor.
Liderii sindicali consideră că noua lege „condamnă profesorii la sărăcie”, reprezintă o încălcare a angajamentelor asumate de autorități și demonstrează că educația nu este tratată ca o prioritate națională.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.