22.6 C
Târgu Jiu
miercuri, 15 iulie 2026

Elev din Motru, admis primul la Colegiul Militar din Craiova

5

Un absolvent al Colegiului Național „George Coșbuc” din Motru a intrat primul la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, cu media 9,89. În ierarhia națională a admiterii în colegiile militare, acesta ocupă locul al șaselea.

Alți 19 elevi din județul Gorj au fost declarați admiși în urma concursului de admitere la colegiile naționale militare. Cu excepția unui candidat care a ales Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, toți ceilalți au optat pentru instituția militară din Craiova.
Candidații admiși din Gorj au obținut medii cuprinse între 9,81 și 7,84. Aceștia provin din unități de învățământ din Târgu Jiu (Școlile gimnaziale „Alexandru Ștefulescu” și „Constantin Brâncuși” și Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”), Motru, Târgu-Cărbunești, Bumbești-Jiu, Crușeț, Turburea, Hurezani, Bustuchin, Mătăsari, Polovragi, Runcu, Peștișani și Stejari.
Alți 12 elevi din județ nu au prins un loc, mediile acestora fiind între 7,72 și 6,44.
La nivel național au fost admiși 822 de candidați din cei 1.347 înscriși la admiterea în colegiile naționale militare. Cea mai mare medie a fost 9,96, obținută de un elev din Târgu Mureș, admis la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, iar ultima medie de admitere a fost 7,73. Locurile rămase neocupate vor fi redistribuite pe 16 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în aceeași zi, după ora 15.00.

Promovabilitate de 100% la Bacalaureat
Un argument în plus pentru alegerea acestor instituții îl reprezintă rezultatele foarte bune obținute la examenul de Bacalaureat. În sesiunea iunie-iulie 2026, Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia și Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza au obținut promovabilitate de 100% la examenul național.
Celelalte două colegii militare au avut, de asemenea, rezultate foarte bune: Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a înregistrat o promovabilitate de 99,38%, iar Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța – 96,76%.
Rezultatele au fost apreciate și de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care i-a felicitat pe absolvenții liceelor militare: „Rezultate excelente la BAC pentru elevii liceelor militare: 760 de promovați din 764. Felicitări!”
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.