– Când ar putea avea loc noi disponibilizări. Lider: „Vedem la negocierile cu administrația”
S-a schimbat ordinea în clasamentul companiilor din sistemul energetic deținute de stat, cu privire la politica de personal. O firmă privată îi ia Complexului Energetic Oltenia primul loc în topul societăților din sistemul energetic cu cei mai mulți angajați.
Ponderea angajaților cumulează aproximativ 85,7%, cu 26.841 de salariați din totalul celor 31.306 din top 10, iar cele private dețin o pondere de 14,3%, arată o analiză pe baza datelor ONRC, pe anul fiscal 2025. Opt din cele 10 companii sunt deținute de stat.
Companiile private sunt Rețele Electrice Romania (Grup PPC), Distribuție Energie Oltenia (Premier Energy Group).
Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare angajator din sectorul energiei electrice în 2025, coboară pe al doilea loc în top. Cu un număr mediu de angajați de 7.950 de persoane, adică un minus de 7 procente, în 2025 față de 2024, compania strategică, decimată de un plan de reorganizare agresiv, dictat în PNRR, a ajuns în 2026, cu și mai puțini angajați, după ce în primăvară au fost disponibilizate aproape 2.000 de locuri de muncă.
Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu a declarat că pentru acest an nu ar mai fi prevăzute disponibilizări în cadrul Complexului Energetic Oltenia, însă, în 2027, siguranța locurilor de muncă este pusă din nou sub semnul întrebării: „CEO mai are 6000 salariați, iar negocierile trebuie încheiate până la 31.12.2026, probabil vor începe după 01.11 2026. Despre disponibilizări, managementul companiei spune că n-ar mai fi, cel puțin în acest an, însă pentru anul viitor, vom vedea la negocierea CCM. Declarativ, CEO spune că nu …”, a mai spus acesta.
Prin urmare, în 2026, cel mai mare angajator din sectorul energiei electrice devine Distribuție Energie Electrică România (DEER), care, potrivit numărului mediu de angajați din 2025, se situează pe poziția a doua a clasamentului actual, cu 6.270 de salariați.
În ceea ce privește cifra de afaceri, CEO a înregistrat o creștere de +6%, ajungând la 3,47 miliarde de lei în 2025, dar pierderile companiei se ridică la -1,12 miliarde de lei, practic o treime din cifra de afaceri, în contextul în care costurile generate de achiziția certificatelor de emisii CO₂, în valoare de peste 2 miliarde de lei, reprezintă 38,5% din totalul cheltuielilor, după cum arată și termene.ro.
Companiile din energie în care statul este acționar majoritar sunt Complexul Energetic Oltenia, Distribuție Energie Electrică Romania, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Valea Jiului, Transelectrica, Electrocentrale București (ELCEN), Electrica Furnizare. Pe primele locuri în topul celor mai mari angajatori din energie rămân Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica– listate la BVB – sunt atât societățile cu cei mai mulți angajați din sectorul energiei electrice, cât și unele dintre cele mai profitabile.





























